Europarlamentarul PNL, Renate Weber, a transmis presei o declaraţie referitor la "Pachetul privind siguranţa” adoptat de Senatului italian, ieri. Redăm textul integral al declaraţiei:
"Pachetul privind siguranta”, adoptat miercuri, de Senatul Italiei, la propunerea Guvernului Berlusconi, incalca normele internationale privind discriminarea, precum si legislatia europeana in materia libertatii de miscare.
Printre multele modificari discutabile din punctul de vedere al felului in care autoritatile italiene inteleg sa combata imigratia ilegala (prezenta pe teritoriul statului Italian a persoanelor din spatiul extracomunitar), exista o prevedere care trebuie, fara doar si poate, sa atraga sanctiunidin partea Comisiei Europene.
Articolul 11-bis, care a fost adaugat la alineatul 1 al art. 61 din Codul penal italian, precizeaza majorarea cu o treime a pedepselor aplicate "dacă fapta este comisa de un subiect care se afla ilegal pe teritoriul national" (italian).
Asadar, pentru savarsirea aceleiasi infractiuni, un cetatean italian va fi sanctionat cu o anume pedeapsa, in vreme ce o persoana care se afla ilegal in Italia va avea pedeapsa majorata cu o treime, indiferent de tara din care provine, din afara UE sau dintr-un stat membru al Uniunii, in conditiile in care insasi ilegalitatea sederii sale este considerata infractiune si se sanctioneaza cuinchisoarea.
Aceasta masura este evident discriminatorie, pentru ca ea are in vedere alte aspecte decat conduita efectiva a faptuitorului. Principiile dreptului penal sunt clare in aceasta privinta: agravantele pot fi luate in considerare si sanctionate atunci cand circumstantele comiterii faptei sunt imputabile persoanei care o savarseste. Dar cand insasi ilegalitatea sederii este infractiune si
se pedepseste, a o considera si agravanta a unei fapte penale este discriminatoriu, pentru ca ea se fundamenteaza exclusiv pe cetatenia persoanei in cauza.
Noua lege penala italiana este o violare evidenta a Conventiei internationale cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala.
Se incalca, de asemenea, mai multe articole ale Tratatului Uniunii Europene1 si ale Tratatului Comunitatilor Europene2.
In acelasi timp, noua lege reprezinta si o violare a Directivei 38/2004 privind libertateade miscare in spatiul Uniunii Europene, pentru ca orice cetatean european, care are dreptul sase afle pe teritoriul unui stat membru, se poate regasi la un moment dat intr-o situatie care nu e considerata legala de autoritatile italiene, fie si pentru o scurta perioada de timp; iar daca
savarseste in acel interval o fapta penala, fie si din neglijenta, va fi pedepsit cu o treime mai mult!
Este momentul ca masurile care s-au lasat mult asteptate din partea Comisiei
Europene sa fie puse in practica, iar legislatia italiana sa fie supusa judecatii Curtii Europene de Justitie". (AMOS News)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu