Ilie Constantin

Ion Adrian îmi sugera să pun pe blog o poezie a poetului Ilie Constantin.
Am găsit, nesperat, o poezie pierdută prin text critic, "Din pământ, un strigăt". Mă s-a părut o poezie înstrăinată de lumea pământului dacic şi dominată de fisurarea fiinţei în urma angoasei născute din alienare.

Din pământ un strigăt m-a ajuns,
mâinile-mi umblă pe chip
înstrăinate de lacrimi
şi cine mă va crede ?

Ce noapte mă duce în jos,
ce ninsoare zadarnică ?
şi sufletul meu vinovat, nu e nici o scăpare,
iată pământul rupt de un glas,
şi nimeni pe lume.

Plânge cu insule marea, cerul cu patrii,
steaua plânge cu vreme,
viaţa mea – torţă de vinovăţie –
şovăind în ninsoarea zadarnică.

Zile puţine şi fără iertare
când din pământ mă ajunge
necunoscutul meu strigăt
şi când eu sunt aidoma
stropilor roşii de vin aruncaţi spre cei morţi.


În sfârşit, "Coline cu demoni", o poezie a contrariilor, a opoziţiei.
Fiul amurgului sunt şi mă bate
lungul vacarm de singurătate,
în care toate urlă spre mine
şi tac doar demonii de pe coline.

Trupul lor însă nu-i spre vedere,
suflul lor arde lumea de sfere
şi-i contemplarea pieire lină
a nenumiţilor de pe colină...

Textul vieţii de poet, incredibil de sex şi lipsit de dimensiunea miezului germinativ: Ilie Constantin (născut la 16 februarie 1939, în Bucureşti), fiul textilistului Stan Constantin şi al „taxatoarei de tramvai“, Raliţa Constantin (n. Constantinescu), este un român, doctor în filologie, poet, prozator, eseist şi tâlmăcitor, reprezentant strălucit al generaţiei resurecţionale şi a paradoxismului. tudiază la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti, între anii 1953 şi 1956, apoi la Facultatea de Filologie – Universitatea din Bucureşti (1956 – 1961). O dată cu debutul în studenţie are loc şi debutul cu versuri în revista Tânărul scriitor. Debutul editorial se produce în penultimul său an de studenţie, 1960, alături de Nichita Stănescu şi de Cezar Baltag, cu placheta Vântul cutreieră apele, prefaţată de Al. Philippide. După absolvirea cursurilor universitar-filologice, funcţionează ca redactor la ziarul Scânteia, din 1962 şi până în 1965; pentru o scurtă vreme, din 1965 şi până în 1967, se angajează la Studioul Cinematografic Bucureşti; îl aflăm apoi într-un post de redactor, dar de data asta la o revistă de literatură, Luceafărul, din 1967 şi până în 1973, an în care ia hotărârea autoexilării la Paris. În Franţa anului 1991, Ilie Constantin, în urma susţinerii tezei Complicitatea fertilă – poeţi români, 1951 – 1973 (La Complicité fertile – poètes roumains. 1951 – 1973), la Institutul Naţional de Civilizaţii şi Limbi Orientale din Paris, i se acordă titlul de doctor în filologie. Debutului editorial – cu Vântul cutreieră apele – îi urmează o serie de volume care surprind receptorul cu o lirică modernistă, trecută pe la înaltele curţi poetice ale lui Quasimodo, Ungaretti, Montale, Umberto Saba (poeţi pe care i-a tâlmăcit în româneşte şi Ilie Constantin). Ca prozator, Ilie Constantin s-a remarcat prin romanul Tinerii noştri bunici (1967), prin volumul de povestiri Câinele înlăcrimat (1970) etc. Ilie Constantin este şi un remarcabil recenzent / cronicar literar, eseist, ca în volumele: Despre poeţi (1971), A doua carte despre poeţi (1972) etc. Ca tâlmăcitor de mare rafinament, din limba italiană, Ilie Constantin s-a evidenţiat mai întâi, printr-o antologie de poeme din volumele lui Eugenio Montale, apărută în 1967, la Editura Tineretului (din Bucureşti), în colecţia „Cele mai frumoase poezii“, apoi, prin secunda, din poemele lui Umberto Saba, apărută în 1970.

În rest, o listă de titluri prăfuite în uitare.
* Desprinderea de ţărm (1964; 1995),
* Clepsidra (1966),
* Bunavestire (1968),
* Coline cu demoni (1971),
* Celălalt (1972),
* Neguţătorul de săbii / Le marchand de sabres (1997),
* Plata luntraşului (1998),
* Limba imperiului / La langue de l'empire (2000)
* Entuziasmul melancolic, Editura EuroPress · Ideea Europeană, 2007 etc.

Îmi amintesc că aveam un poet Constantin în blocul în care stau, poate chiar el. Am fost coleg de clasă cu fata lui... pe atunci fata era mai importantă decât poezia, nu m-am interesat deloc despre persoana lui poetică. Pe fata cu care am fost coleg o chemă Raliţa, pe fratele ei Stan. Nu cred să fie o simplă potrivire de nume.