vineri, ianuarie 30, 2009

Şi calul ce zicea?


Cum care cal? Căluţul liberal. Se pare că domnul Tăriceanu este învinovăţit astăzi de "eşecul" PNL, mai precis de faptul că nu s-a putut împăca cu domnul preşedinte Traian Băsescu astfel încât PNL să fie astăzi alături la guvernare alături de PD-L, altfel PNL este destul de bine ca procent. Capul lui Tăriceanu pare a fi preţul plătit. Se aude că PNL va avea o nouă conducere, reformatoare, dar nu se aude nimic despre îndepărtarea acelor oameni care tot apar la TV şi vorbesc cu aroganţă, inflexibili şi cu sentimentul că deţin Adevărul fundamental al vieţii.

DIRIJORUL După ce l-a plimbat pe Tăriceanu cu iahtul,
Dinu Patriciu vrea să-l planteze pe Crin în vârful PNL
de Liliana RUSE | 30 IANUARIE 2009

Un alt pretendent la şefia partidului, Ludovic Orban, promite că, dacă ajunge preşedintele PNL, va negocia fie cu PSD, fie cu PD-L, intrarea partidului la guvernare, în ipoteza în care cele două formaţiuni aflate acum la putere se vor certa


Omul de afaceri Dinu Patriciu încearcă să facă jocurile în chestiunea alegerii noului preşedinte al PNL. În PNL se dă acum o luptă surdă între Călin Popescu Tăriceanu, pe de o parte, şi Ludovic Orban şi Crin Antonescu, de cealaltă parte, pentru convocarea unui congres extraordinar care să aleagă o nouă conducere. Tăriceanu ar vrea să amâne chiar şi congresul ordinar din vară pentru 2010, invocând faptul că PNL nu trebuie să îşi piardă timpul cu disputele interne şi să profite de bâlbâielile alianţei PSD – PD-L. Orban şi Antonescu vor congres în martie, pe motiv că Tăriceanu şi ai lui şi-au epuizat resursele politice şi de negociere cu celelalte partide. Luptele se poartă pe muteşte, toţi liderii PNL convenind că este mai bine ca disputele să se poarte în interior, şi nu în presă, astfel încât partidul să nu aibă de pierdut.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3928/3824585/1/patriciu-trabuc-11111-publi.jpg?width=800&height=600

Deşi a stat deoparte şi s-a implicat în viaţa de partid mai puţin decât a acuzat Traian Băsescu, magnatul Dinu Patriciu a simţit că e momentul să îşi exercite din nou influenţa în PNL. După ce, în urmă cu o lună, şi-a petrecut vacanţa, pe iahtul său, alături de familia Tăriceanu, Patriciu a hotărât că în PNL a venit vremea schimbării. După cum ne-au declarat surse din PNL, Patriciu ar vrea ca Tăriceanu să se retragă din prima linie şi să accepte eventual funcţia – mai mult onorifică – de preşedinte al Consiliului Naţional. Omul de afaceri îl sprijină pe Crin Antonescu, vechiul său prieten, pe care l-a sfătuit să candideze nu numai la şefia PNL, ci şi la Preşedinţia României. Antonescu, singurul lider liberal care şi-a asumat public relaţia cu Patriciu, chiar şi atunci când acesta era declarat de Băsescu inamicul public numărul 1, nu pare însă tentat să intre în competiţia pentru şefia PNL.

Tăriceanu promite intrarea la guvernare, după viitoarele alegeri

Preşedintele liberal nu stă cu mâinile în sân. Proaspăt întors dintr-un nou concediu, el intenţionează să le prezinte colegilor săi un proiect politic, în care să promită întărirea partidului în perioada următoare şi chiar intrarea la guvernare, dar numai prin câştigarea alegerilor viitoare. Propunerile fostului premier ar fi menite să-l contracareze pe adversarul său numărul 1, vicepreşedintele Ludovic Orban, extrem de popular printre liberalii de rând. În întâlnirile pe care acesta le are în ţară cu liderii PNL locali, Orban promite că, dacă ajunge preşedintele PNL, va negocia, fie cu PSD, fie cu PD-L, intrarea partidului la guvernare, în ipoteza în care cele două formaţiuni aflate acum la putere se vor certa. Vicele liberal susţine că Tăriceanu şi Bogdan Olteanu şi-au pierdut credibilitatea şi nu mai pot negocia şi, tocmai de aceea, ar fi nevoie de schimbarea conducerii partidului.

Bătălia pentru convocarea congresului extraordinar se va în Delegaţia Permanentă de pe 4 februarie. Orban a mai înregistrat o victorie de etapă, după ce filiala Sector 1, cea mai puternică din Bucureşti, a propus, prin preşedintele Vlad Moisescu, să fie convocat congresul extraordinar pe 6 – 7 martie şi să se decidă şi candidatul la prezidenţiale.

liliana.ruse@gandul.info

(sursa: http://www.gandul.info)

Olteanu: Desemnarea candidatului la preşedinţie e prioritară

Olteanu: Desemnarea candidatului la preşedinţie e prioritară (Imagine: Mediafax Foto)
Purtătorul de cuvânt al PNL, Bogdan Olteanu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că prioritatea PNL este desemnarea candidatului pentru prezidenţiale, deoarece liberalii sunt interesaţi să găsească cel mai bun candidat pentru aceste alegeri, pe care să le poată câştiga.

"Vom discuta la Delegaţia Permanentă din luna februarie şi vom stabili şi când şi cum ne desemnăm candidatul prezidenţial, fie prin nişte alegeri primare în interiorul partidului, fie prin formula strict statutară a unui Consiliu Naţional, pe care îl putem ţine împreună cu un Congres extraordinar sau separat. Sper să găsim cel mai bun candidat la preşedinţia României şi să facem după aceea campanie vreme de nouă luni să câştigăm preşedinţia României. este ceea ce ne interesează în acest an", a susţinut Bogdan Olteanu.

Liberalul a subliniat că desemnarea candidatului pentru prezidenţiale este un lucru "prioritar şi trebuie făcut foarte repede", pe motiv în această situaţie "calendarul electoral e foarte clar".

"De aceea, la începutul lunii martie vom desemna acest candidat precum şi lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare din iunie", a spus Olteanu.

Întrebat cum comentează posibilitatea candidaturii lui Antonescu la preşedinţia PNL şi la preşedinţia României, Olteanu a replicat: "Este un om extraordinar!".

Olteanu evită să se pronunţe asupra congresului extraodinar

Olteanu a evitat să se pronunţe în favoarea sau împotriva convocării congresului extraordinar în martie, menţionând că Delegaţia Permanentă va lua o decizie în acest sens şi susţinând că liberalii trebuie să decidă în ce direcţie merge partidul.

Întrebat dacă este oportună ideea convocării unui congres extraodinar, Olteanu a evitat să spună concret dacă este "pro" sau "contra", preferând să invoce faptul că liberalii trebuie mai întâi să se hotărască în ce direcţie merg.

"Eu cred că importantă este înţelepciunea deciziilor pe care le vom lua la acest congres, cred că acolo va trebui să facem o opţiune strategică pentru PNL. Dacă PNL vrea să ajungă la guvernare prin câştigarea alegerilor, atunci când ele se vor ţine, sau încearcă să se aciueze la guvernare în umbra unuia dintre partidele aflate actualmente acolo şi de aici încolo vor rezulta toate celelalte decizii pe care Congresul ţinut în martie, în iulie sau oricând altcândva trebuie să le ia. Întâi trebuie să hotărâm în ce direcţie mergem şi apoi vom vedea şi care sunt oamenii cei mai potriviţi să ne ducă în direcţia respectivă", a susţinut Olteanu.

Întrebat dacă este pro sau contra propunerii congresului extraordinar, Olteanu a replicat: "Eu nici nu ştiu dacă sunt DP aşa că nu ştiu dacă o să pot să mă pronunţ!".

Antonescu, dispus să candideze pentru şefia PNL şi la prezidenţiale

Antonescu, dispus să candideze pentru şefia PNL şi la prezidenţiale (Imagine: Mediafax Foto)
Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că îşi va depune candidatura pentru şefia partidului şi pentru preşedinţie, doar dacă se va convoca un congres extraordinar în martie, menţionând că în cazul amânării congresului nu va mai candida pentru Cotroceni.

Întrebat dacă voi candida la preşedenţia PNL şi la preşedinţia ţării Crin Antonescu a afirmat că îşi va depune candidatura numai în cazul în care va fi convocat congres extraordinar la începutul lunii martie.

"Dacă şi numai dacă va avea loc un congres extraordinar există posibilitatea să depun candidatura la aceste două funcţii, în ordinea în care se vor vota, dacă ele se vor vota. Eu sunt convins că e nevoie de un congres extraordinar extraordinar în martie", a susţinut Antonescu.

Liderul PNL a menţionat că decizia unui congres extraordinar aparţine unor foruri ale partidului, menţionând că există două variante: fie amînarea, fie convocarea acestuia în martie.

"Prima variantă ar fi să se decidă un congres extraordinar, care probabil va avea pe agendă şi desemnarea unui candidat la preşedinţie şi există posibilitatea, în cazul unei susţineri consitente, să candidez pentur aceste funcţii ( preşedinte al PNL şi candidat PNL la prezidenţiale - nr). A doua ipoteză, în care nu se convoacă un congres extraordinar şi se ia hotărârea congresului pentru 2010, situaţie în care, aşa cum gândesc eu lucurile, PNL pierde startul şi din acel moment eu nu mai sunt preocupat de formulele pe care le putem găsi mai târziu pentru candidatul la preşedinţie", a spus liberalul.

El a menţionat că, în cazul variantei congresului extraordinar, există o părere destul de larg răspândită, pe care o împărtăşeşte şi el, şi anume aceea că "preşedintele partidului trebuie să fie şi candidatul la preşedinţie al PNL-ului pentru competiţia electorală prezidenţială din acest an".

Întrebat dacă îşi va anunţa candidaturile la DP, el a infirmat acest lucru, menţionând că liberali vor discuta la Delegaţie doar dacă fac sau nu congres extraordinar, pe care el îl consideră "o decizie esenţială pentru destinul politic al PNL în următorii patru ani de zile".

"Evident că toată lumea ştie că un congres este o competiţie deschisă şi, dacă va fi cazul, candidatura o voi anunţa atunci când vom demara pregătirile pentru congres. Deocamdată nu discutăm candidaturi şi nici nu am o decizie în această privinţă, câtă vreme factorul esenţial şi anume declanşarea unui congres extraordinar nu s-a hotărât", a spus Antonescu.

Pe de altă parte, liberalul s-a declarat în favoarea propunerii liberalului Relu Fenechiu, potrivit căreia competiţia internă dintre contradidaţii PNL la preşedinţie să fie făcută după modelul SUA.

"Este o variantă care ar fi o premieră interesantă, o variantă seducătoare. Nu am nimic împotriva ei, dacă am fi în această situaţie eu cred că nu am avea decât de câştigat, noi cei din PNL, cu o singură condiţie, ca toate aceste alegeri primare să se desfăşoare până în martie, până la data congresului extraordinar. Orice variantă care întârzie lucrurile, orice zi pierdută după mijlocul lunii martie pentru PNL le consider dăunătoare", a apreciat Crin Antonescu.

În ceea ce priveşte candidatura lui Teodor Meleşcanu la prezidenţiale, vicepreşedintele liberal a afirmat că Teodor Meleşcanu nu şi-a anunţat intenţia de a candida la prezidenţiale, menţionând că el crede cu certitudine că ar fi "o candidatură serioasă".

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a declarat, miercuri, că preşedintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu, va prezenta la Delegaţia Permanentă din 4 februarie programul pentru stabilirea candidatului pentru alegerile prezidenţiale, acesta urmând să fie desemnat în urma unui Consiliu Naţional, care va fi convocat în martie.

Conform unor surse din PNL, liderii liberali ar fi convenit ca un Consiliu Naţional să fie convocat în 21 martie, dată care va trebui să fie aprobată şi în Delegaţia Permanentă.

Sursele citate au menţionat că până în acest moment există trei potenţiali candidaţi pentru alegerile prezidenţiale: Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleşcanu şi Crin Antonescu.

(sursa: http://www.mediafax.ro)

Niciun comentariu: