Chiraleisa

(Iordanul)Ziua de 6 ianuarie are o dimensiune specială în cultura poporului român. Această zi încheie practic sărbătorile de iarnă. De asemenea botezul domnului înseamnă renaşterea spirituală, încă un motiv de sărbătoare.
Tradiţiile zile de bobotează sunt destul de variate şi elaborate.
În ziua de 5 ianuarie la ţară se pregăteşte masa din ajunul Bobotezei, foarte asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Aceasta se pune în camera de oaspeţi a casei şi tot aranjamentul are un caracter preţios. Mai întâi o faţă de masă special aleasă. Sun ea se pune fân iar pe fiecare colţ se pune un mic bulgăre de sare. Bucatele aşezate pe masă trebuie să conţină 12 feluri de mâncare. Coliva, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale cu crupe (“găluşte”), borş de “burechiuşe” numite şi “urechiuşele babei”, borş de peşte, peşte prăjit, plăcinta de post numită “vărzare”, plăcinta de mac…
Coliva se face din grâu pisat şi fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu nucă pisată. Urechiuşele babei este un borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi cu ciuperci care au forma unor urechiuşe.
Mâncarea nu este începută până ce nu este sfinţită masa de câtre preotul venit cu Iordanul (sau Chiraleisa, cum se numeşte lucrarea liturgică pe filiera grecească Kyrie Eleison adică Doamne miluieşte sau Chire elei son adică cu noi este Dumnezeu), pe data de 5 ianuarie este orânduit post, ca premergere la marele praznic al Botezului Domnului. Parte din această mâncare este destinată animalelor. Astfel vor fi protejate de toate bolile şi vor da naştere.
Vizita pastorala a slujitorilor Bisericii este un eveniment. Stropirea cu apa sfinţită binecuvântează pe toţi cei ai casei, lucrurile folosite şi curţile. Astfel se creează o apropiere, o legătură sufletească între preot şi credincios. Acest act liturgic este un prilej pentru preot de a cunoaşte viaţa credincioşilor din parohie şi, totodată, un prilej pentru o scurtă catehizare. Preotul trebuie să urmeze învăţătura Mântuitorului pentru acţiunea misionară, “Mergând, învăţai toate neamurile!”. Preotul are obligaţia să guste din fiece mâncare pentru a o sfinţi. Tot în tradiţie fetele cer puţin busuioc pentru nişte practici nu tocmai creştin, care ar trebui să ducă la atragerea iubirii flăcăilor.
După rostirea Troparului Botezului şi stropirea cu agheasmă în casă şi pe gospodari, se cuvine ca părintele să se aşeze pe laviţă. Sub covorul ţărănesc de lână (lăicerul) aşezat pe laviţă, sunt aşezate boabe de porumb şi busuioc.
Răsplata este în mâncare pentru “desegar”, în bani pentru preot, nuci, mere şi covrigi pentru copii şi, pentru crucea preotului, un fuior curat de cânepă.
Interesant este sensul fuiorului de cânepă. Se spune că pe firele cânepei se prin relele, şi fuiorul în sine este o punte peste care vor trece sufletele morţilor iar Fecioara va putea face din el o plasă de pescuit, un voloc, cu care va ridica sufletele morţilor în rai.
Dacă pomii vor avea promoroacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează este semn că vor lega rod bogat. Nu trebuie să te cerţi în această zi, nu trebuie sa dai nimic cu împrumut. Dacă asculţi bine, animalele îţi vor spune la miezul nopţii unde sunt ascunse comorile.
Sfinţirea apei de Bobotează se face în timpul slujbei de Iordan. Locul de desfăşurare se alege într-un spaţiu deschis cu cel puţin o fântână şi în apropierea unei ape curgătoare. Poate fi în curtea bisericii sau în gospodăria unui enoriaş. Apa se pune în vase mari de lemn. Se taie şa râu o cruce mare de gheaţă. Dacă nu există această cruce de gheaţă, se foloseşte crucea care se află în mod normal în curtea bisericii.
După slujba de sfinţire a apei, aceasta se transformă în agheasmă. Fiecare dintre săteni îşi ia în vasele cu care a venit această apă sfinţită. Pe drumul de întoarcere se strigă Chiraleisa, pentru ca holdele să aibă belşug, aerul să fie pur. Dacă se întâlneşte în cale o fântână, se obişnuieşte să se toarne puţină agheasmă în ea.
Ritualul creştin al Bobotezei s-a adăugat practicilor populare vechi, probabil de provenienţă dacică.

De exemplu, în Bucuvina se face o purificare prin foc şi fum. Ritualul este numit Ardeasca. Cei tineri se retrăgeau pe locuri înalte cu cărbuni aprinşi folosiţi la aprinderea săcăluşurilor (nişte tunuri mici ceremoniale) şi aprindeau focurile de Bobotează. Rugul Bobotezei este un foc din vreascuri folosit la purificare. Sărind peste el, tineri sunt protejaţi de boli şi păcate care nu au curajul să-i urmeze peste foc. Cu cărbunii din rug se afumă pomii din livadă pentru a avea rod bogat. Înconjurând casa cu pulberea folosită ca încărcătură pentru săcăluşe, casa este ferită de primejdie şi, mai ales, de trăsnete.
De Bobotează nu se spală rufe, apa sfinţită nu se strică niciodată. Sfinţirea apelor se face prin aruncarea crucii. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă pentru a o readuce înapoi. Cel care are norocul să o găsească, va fi vizitat de noroc în tot anul.

În nordul ţării există un Iordănit al femeilor. Femeile se adună în grupuri mari la una dintre ele acasă, chefuiesc şi joacă toată noaptea. Dimineaţa luau de pe stradă bărbaţii şi îi ameninţau cu aruncatul în apă. Bobotează este şi un prilej de a integra tinerele neveste în comunitatea femeilor măritate. Ritualul este simplu, udarea cu apa din fântână sau dintr-un râu.
Întrucât în aceasta zi Iisus s-a prezentat pentru prima data în lume, sărbătoarea se mai numeşte si Epifanie, Teofanie, Aratarea Domnului, Descoperirea Cuvântului Intrupat. Încă din sec. 3, poate şi mai înainte, este semnalat începutul acesteia. Cert este ca în "Constituţiile Apostolice" Boboteaza figura deja printre sărbătorile creştine, alături de Crăciun şi de Paşti.
Evenimentul Botezului este descris de către toţi evangheliştii. Matei ne relatează ca Iisus a venit din Galileea la râul Iordan unde boteza Ioan Botezătorul, cerând sa fie şi el botezat. Ioan i-a zis: "Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine" (Matei 3, 14), iar la răspunsul lui Iisus ca aşa se cuvine, a fost botezat în cele din urma de către Ioan. Boboteaza (Botezul Domnului) este o manifestare a celor trei componente ale Treimii: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Spiritul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer îl declară ca fiind Fiul sau.

În satul Chintelnic, situat la doar câţiva kilometri de Bistriţa, în seara din Ajunul Bobotezei, se pratică un obicei străvechi. Pe uliţe circulă hâzii, cuvânt care în dialect local, înseamnă urâţii. Aceştia sunt tineri, dar şi vârstnici din sat, costumaţi în straie populare, care poartă măşti pe faţă, pentru a-i speria pe cei pe care-i colindă. Obiceiul este praticat la Chintelic de peste o sută de ani. Cei mai vârstnici se costumează în Moarte ca să-şi sperie vecinele, aşa cum au învăţat de la strămoşi. Işi pictează faţa cu făină, folosesc dinţi din cartofi şi cearşafuri pe post de pelerine. În Ajunul Bobotezei, hâzii joacă şi câte o scenetă la casele localnicilor şi primesc în schimb fructe şi plăcinte de post. Hâzii nu se opresc din colindat pe la casele sătenilor din Chintelnic decât în dimineaţa zilei de Bobotează, după ce se asigură că... nu a rămas nicio persoană de speriat.

La Morteni, în judeţul Dâmboviţa, e păstrat obiceiul geavrelelor. Acestea sunt batiste colorate cusute de fetele nemăritate şi oferite flăcăilor de Bobotează. Tinerii strâng geavrelele, le leagă de câteva prăjini şi sfinţesc cu ele fiecare casă. Flăcăii împodobesc prăjinile cu geavrele timp de câteva zile. E mult de muncă, pentru că pe fiecare prăjină se leagă şi 1500 de batiste. "Le strângem de la fete, venim acasă cu ele, le numărăm, le facem semnale..le legăm", spune unul dintre băieţi. În dimineaţa de Bobotează, geavrelele sunt sfinţite de preot, după care tinerii merg cu ele din casă în casă. Obiceiul geavrelelor este vechi, iar tradiţia spune că vizita flăcăilor de Bobotează aduce noroc în fiecare gospodărie.
După 8 ianuarie, tinerii desfac geavrelele şi le înapoiază fetelor. Prăjinile se urcă în podul unei case, unde stau până la Crăciunul viitor, când vor fi duse la biserică pentru a fi sfinţite.

Troparul Bobotezei: „In Iordan botezându-te Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slava Ţie!”.