luni, februarie 04, 2008
Aplauze pentru Boris Tadic
Mulţi au spus că Traian Băsescu pariază pe o carte care ar putea să nu câştige. Iată că ea a ieşit câştigătoare.
Ministerul Afacerilor Externe salută realegerea lui Boris Tadic în funcţia de preşedinte al Republicii Serbia, pentru un nou mandat de cinci ani.
România s-a pronunţat constant în favoarea forţelor pro-europene din ţara vecină. O dovadă elocventă a acestui sprijin l-au constituit şi acţiunile bilaterale româno-sârbe în marja alegerilor prezidenţiale din Serbia, cum sunt vizita la Bucureşti a ministrului sârb al afacerilor externe din 22 ianuarie a.c. şi vizita la Belgrad a Preşedintelui României din 29 ianuarie a.c.
Opţiunea electorală a cetăţenilor sârbi reprezintă un pas înainte pe calea europeană a Serbiei şi un impuls spre o relaţie mai strânsă a acestui stat cu Uniunea Europeană. România va continua să sprijine materializarea aspiraţiilor legitime ale Serbiei de a se apropia de Uniunea Europeană, inclusiv prin demersuri pentru semnarea şi ratificarea Acordului de Stabilizare şi Asociere cât mai curând posibil.
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă încrederea că Serbia va acţiona în continuare cu responsabilitate pentru satisfacerea condiţiilor avansării către o relaţie consolidată cu UE, dat fiind rolul aparte al acestui stat pentru stabilitatea în regiunea Balcanilor de Vest şi în Europa.
Preşedintele României, Traian Băsescu, i-a adresat astăzi, 4 februarie a.c., o scrisoare omologului său sârb, Boris Tadic, prin care l-a felicitat pentru realegerea în funcţia de preşedinte al Serbiei.
Preşedintele României a transmis, totodată, urări de succes în noul mandat al Preşedintelui sârb, exprimând convingerea că, pe durata acestui mandat, Serbia va înainta decisiv către integrarea europeană.
Şeful statului l-a asigurat, totodată, pe omologul său sârb că România va susţine constant dezvoltarea parteneriatului cu Serbia şi va acorda sprijin constant în parcursul european, ca şi în celelalte domenii de interes comun ale relaţiei bilaterale.
Realegerea lui Boris Tadic în fruntea Serbiei demonstrează orientarea fermă a Serbiei către un viitor european, pe care România îl va susţine constant.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu