Dacă toată lumea semnează dosărele, dacă se pare că va trebui să existe un referendum în care să aprobe toţi cetăţenii României, unanim, trimiterea dosarelor, pardon, înaintarea dosarelor… mă aştept să le primesc şi eu la semnat. Aste absolut ridicol. A venit rândul ICCJ să apeleze la Curtea Constituţională din România pe motiv că există un conflict constituţional între instituţiile statului.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) consideră că nu există un temei legal pentru rezolvarea solicitării Legislativului, adică de înaintare a dosarelor penale instrumentate de procurori în cazul miniştrilor care au calitatea de parlamentar. Totuşi, există aici o mică chichiţă, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vede însă, şi subliniază, existenţa unui oarecare conflict de natură constituţională. Şi ce face Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie? Ce să facă altceva decât să ceară preşedintelui CSM, doamna Lidia Bărbulescu, să sesizeze Curtea Constituţională pentru rezolvarea conflictului de natură constituţională apărut între Ministerul Public şi Parlament.
Există şi ceva explicaţii. Parchetul ICCJ susţine că "în temeiul articolelor 25 alineatul 3 litera f din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii; art.11 punctul A, litera e din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale; art.146 litera e din Constituţia României, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la conflictul juridic de natură constituţională care a apărut între Ministerul Public şi Parlamentul României".
Art. 25 alineatul 3 litera f din Legea nr.317/2004:
(3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii principale:
f) sesizează Curtea Constituţională, în vederea soluţionării conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice;
Art.11 punctul A, litera e din Legea 47/1992
Art.11. - (1) Curtea Constituţionala pronunţa decizii, hotărâri şi emite avize, după cum urmează:
A) Decizii in cazurile în care:
e) soluţionează conflictele juridice de natura constituţionala dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
Art.146 litera e din Constituţia României:
Curtea Constituţionala are următoarele atribuţii:
e) soluţionează conflictele juridice de natura constituţionala dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii
"La structurile specializate ale Ministerului Public sunt în curs de soluţionare dosare penale în care sunt cercetaţi miniştri în funcţie şi foşti miniştri motiv pentru care, în temeiul art.16 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială s-au declanşat procedurile legale pentru urmărirea penală. Astfel, Preşedintele României a fost sesizat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 24 septembrie 2007, pentru exercitarea dreptului de a cere urmărirea penală faţă de Sereş Codruţ, fost ministru al economiei şi comerţului", spune Parchetul ICCJ.
Pasul numărul unu: Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a sesizat preşedintele României pentru exercitarea dreptului de a cere urmărirea penală faţă de Năstase Adrian, fost prim ministru al României (la 11 septembrie 2007), Mitrea Miron Tudor, fost ministru al lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei (la 13 septembrie 2007), Chiuariu Tudor Alexandru, fost ministru al Justiţiei şi Nagy Zsolt, fost ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei (la 18 septembrie 2007), Babiuc Victor, fost ministru al apărării naţionale (la 19 septembrie 2007), Păcuraru Nicolae Paul Anton, ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse (la 24 septembrie 2007) şi Remeş Decebal Traian, (8 octombrie 2007) fost ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale.
Pasul numărul doi: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a primit sesizarea Ministerului Public privind conflictul constituţional pe care l-ar avea cu Parlamentul, ca urmare a solicitării Legislativului de a da avize de cercetare în cazul miniştrilor sau foştilor miniştri, care sunt parlamentari.
Pasul numărul trei: Ministerul Public spune că nu există temei legal pentru a da curs cererii Legislativului privind dosarele miniştrilor cercetaţi, care au calitate de parlamentari, dar cere Consiliului Superior al Magistraturii să intervină şi să sesizeze Curtea Constituţională întrucât ar exista un conflict instituţional.
Pasul numărul patru: Biroul de presă al CSM a confirmat faptul că sesizarea Ministerului Public s-a înregistrat la Consiliul, urmând a se decide asupra acesteia.
Pasul numărul cinci: Potrivit articolului 34 din Legea de organizare a Curţii Constituţionale, aceasta soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
Pasul numărul şase: Senatul a anunţat, marţi, că sesizează Curtea Constituţională privind conflictul de natură constituţională dintre Preşedinţie, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi Ministerul Justiţiei (MJ) pe de o parte şi Parlament pe de alta, în privinţa cererii de urmărire a penală a miniştrilor care sunt şi parlamentari, Legislativul susţinând că e necesar şi avizul său.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu