De la un timp am impresia că preşedintele Traian Băsescu este profesorul care corectează temele elevilor din Parlament şi Guvern. Iată că preşedintele a returnat tema premierului Călin Popescu Tăriceanu, preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, spunându-le că ordonanţa privind CNSAS trebuie completată cu o serie de categorii care ar trebui verificate din oficiu.
"Am apreciat implicarea Guvernului României în readucerea CNSAS la un nivel de funcţionare, dar cred că este obligatoriu să se realizeze mult mai mult în această privinţă", spune şeful statului în scrisoarea transmisă vineri, arătând că se referă la "necesitatea absolută" de a include cu prioritate printre categoriile ce ar trebui verificate din oficiu cel puţin şi candidaţii la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, magistraţii şi ambasadorii României.
"Aceasta cu atât mai mult cu cât, în momentul de faţă CNSAS deţine circa două milioane de dosare din arhiva fostei Securităţi.
Consider că o completare a OUG de funcţionare a CNSAS cu cele semnalate mai sus poate fi pusă cu uşurinţă în acord cu exigenţele Constituţiei, dacă această instituţie nu va mai emite decizii, ci simple comunicări sau avize, care să fie făcute publice, doar în cazul persoanelor verificate din oficiu. Verdictele în privinţa acestor persoane trebuie lăsate în seama instanţelor de judecată", explică Băsescu.
Păi când preşedintele corectează astfel de teme, te poţi supăra pe domnia sa?, mai ales că termină cu "convingerea" că sugestiile sale "vor fi acceptate şi vor contribui la creşterea funcţionalităţii CNSAS".
Consilierul premierului, Marius Oprea, a răspuns indirect preşedintelui. "Preşedintele Băsescu face o eroare atunci când afirmă că ordonanţa de urgenţă adoptată miercuri de Guvern a eliminat verificarea candidaţilor la alegeri şi a magistraţilor", verificarea candidaţilor este înlocuită de procedura declaraţiei pe propria răspundere încă din 2006.
"Această declaraţie cântărea greu, pentru că un parlamentar îşi putea pierde mandatul, în urma constatării în justiţie a falsului în declaraţii. Dar sancţionarea falsului în declaraţia pe propria răspundere a fost admisă drept neconstituţională de către decizia 51 din 31 ianuarie a Curţii Constituţionale".

Încurcate sunt căile Domnului, dar parcă toate căile duc spre acoperirea din toate planurile pentru politicienii parlamentari şi guvernanţi şi primari.
"Odată cu Decizia Curţii Constituţionale, efectul juridic al declaraţiilor pe propria răspundere a fost admis drept neconstituţional, iar verificarea candidaţilor sub acest aspect nu a mai putut face obiectul ordonanţei de urgenţă, ceea ce preşedintele Băsescu ar fi trebuit să ştie", a explicat domni sa Marius Oprea, consilierul lui Tăriceanu. Marius Oprea a mai susţinut că preşedintele se află în eroare şi când spune că magistraţii nu mai pot fi verificaţi de CNSAS, în urma adoptării ordonanţei de urgenţă a Guvernului cu privire la funcţionarea instituţiei. El a argumentat că, prin decizia Curţii, procedura aplicabilă din oficiu în cazul persoanelor care candidau la funcţii în justiţie a fost declarată neconstituţională, însă Guvernul a decis prin OUG verificarea magistraţilor la cerere. "Cu toate acestea, Guvernul a decis, prin Articolul 2, lit.B, alineat i al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului cu privire la CNSAS (...), verificarea la solicitarea oricărui cetăţean a judecătorilor şi magistraţilor asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi din cadrul DNA, a judecătorilor, procurorilor şi prim-grefierilor de la instanţele şi parchetele civile şi militare, dar şi a avocaţilor şi notarilor publici".
Domnul Oprea a încercat şi un efect de bumerang prin reproşul exprimat către şeful statului de a fi păstrat tăcerea pe parcursul crizei instituţionale care a afectat CNSAS în urma deciziei Curţii Constituţionale.
Trecând de această situaţie, se vorbeşte la această ora că Tăriceanu va schimba alţi câţiva miniştri, că va trece remanierea prin Parlament... totul pentru a nu da dreptate preşedintelui. Curat-murdar coane Tăricene, te încăpăţânezi la un ministru şi schimbi tot guvernul. Cine a mai rămas din guvernul Tăriceanu I... cred că numai domnia ta şi conul Orban. Schimbă-l şi pe Orban şi dă-ţi demisia. Preşedintele nu va câştiga astfel nimic. Vai ce mai râdem noi de politica PNL... ne tăvălim pe jos de râs. Domnule Tăriceanu, reuşiţi să puneţi pe butuci unul dintre partidele care ar fi putut constitui salvarea României. Când vă bărbieriţi dimineaţa, să nu vă priviţi în ochi, s-ar putea să vă copleşească ruşinea.
2 comentarii:
Ce a cerut Basescu nu tine de stiinta dreptului care este cu totul neutra in raport de problema.
Dar ca de foarte multe ori are dreptate si este si o solutie juridica si anume termenul de "aviz" rezolva obiectia CC.
Marea mea durere este că cei mai mulţi dintre oamenii care fac legi, habar nu au de lege. Va fi ministrul Justiţie cineva care nu cunoaşte nici măcar principiile de bază ale legii.
Trimiteți un comentariu