miercuri, februarie 06, 2008

Candidata Elena Băsescu


De la MEDIAFAX citire...
Elena Băsescu ar putea candida la alegerile generale
Elena Băsescu ar putea candida la alegerile generale
Elena Băsescu, fiica cea mică a şefului statului, a declarat, miercuri, la Cluj, că nu va candida la alegerile locale, dar că va "vedea" dacă se înscrie în cursa pentru parlamentare, în funcţie de performanţele Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal.
"Nu voi candida la alegerile locale. La generale voi vedea. Depinde ce performanţe va obţine Organizaţia de Tineret la alegerile locale. Dacă voi merita şi dacă se va considera că mi-am adus contribuţia, voi avansa", a declarat Elena Băsescu.
Ea a participat, la Cluj-Napoca, la lansarea candidaturii echipei eurodeputatului Monica Iacob Ridzi pentru conducerea Organizaţiei de Tineret a PDL.
Elena Băsescu candidează la funcţia de secretar general al PDL, pe care o consideră "foarte importantă".
Ea a spus că nu şi-a planificat nimic în ceea ce priveşte cariera sa politică, ci a luat-o "uşor", în etape.

Pe cât de mult o apreciez pe fata cea mare a preşedintelui, pe atât mi se pare mai nereuşită fata cea mică. Ioana Băsescu are un psihic echilibrat, un mod intelectual de a petrece fiecare zi, ştie să vorbească echilibrat, deschis... arată că a aluat ce e mai bun de la tată şi de la mamă. Poziţia sa socială i-ar fi permis să ardă etape. A preferat să înveţe "pe bune", să dea examen pentru notar "pe bune" şi nu şi-a negociat un locşor de notar prin buricul târgului ci în localitatea Păuneşti, Judeţul Vrancea. Are o viaţă liniştită, deranjată de presă şi scandaluri provocate. Se vede că nu-i place faptul că este fata preşedintelui şi ar fi vrut să evite acest lucru, să evite "atenţia" presei. Dacă nu mă înşel şi nu cumva vorbesc despre o altă localitate, localitatea Păunesti este situată în nordul judeţului Vrancea, la 15 km sud - est de oraşul Adjud, din localitatea Domneşti Târg, 6 km vest din şoseaua E 85. În localitate se ajunge din Adjud cu o linie de microbuze sau din Focşani, cu microbuzul, coborâre în localitatea Domneşti şi de aici cu legături din Adjud.
Fata cea mică este total diferită, are un stil de golănaş de la colţul blocului, vorbeşte cu accentul acela uşor de recunoscut în stilul hip-hop. Mai mult se foloseşte din plin de relaţiile tatălui şi cu mare frică că nu ajunge destul de sus în timp util... cine ştie unde va fi tatăl peste 2 ani, acum este momentul. Nu ştiu exact ce se întâmplă acolo dar, aşa cum o percep, o văd spunând... "Bă, îl sun pe tata şi te face de nu te vezi!" Este absolut o jignire pentru ceilalţi membri de partid să anunţi, cu siguranţă şi parcimonie... "Eu nu vreau să particip la europarlamentare şi nici la locale, eu vreau să fiu în parlament". Este absolut greţos pentru cineva din afara PD-L, nu ştiu cum va fi fiind pentru cei care sunt "colegi" cu tânăra în cauză. Poate că dacă m-ar întreba, dacă mi-ar cere sfatul, i-aş spune să-şi ţină departe buzele disgraţios umflate cu botulism departe de discursul politic. Dar până la urmă... dacă PD-L acceptă atât de uşor dominaţia aceasta extrem de asemănătoare cu camarila comunistă... în definitiv e soarta lor.

Niciun comentariu: