joi, februarie 14, 2008
Caut ministru simpatic iubit de preşedinte
Se pare că domnul Tăriceanu nu mai are altă soluţie decât să scoată postul de ministru la Justiţie prin mica publicitate. Chiar ar fi o chestiune interesantă să se dea un concurs pentru postul de ministru al Justiţiei iar premierul şi preşedintele să fie în Onoratul Juriu.
Situaţia conflictuală a fost ridicată de preşedintele Traian Băsescu la rang de politică de stat şi este necesar ca şeful statului să renunţe la subiectivism, fiind greu de găsit miniştri care să îi fie simpatici acestuia, a declarat, joi seara, premierul Călin Popescu Tăriceanu. "Eu sunt un om de dialog, dar în acelaşi timp există prevederi constituţionale care stabilesc clar atribuţiile preşedintelui şi ale premierului", a spus Tăriceanu la postul public de televiziune. El a arătat că a discutat de câteva ori cu preşedintele despre nominalizarea Noricăi Nicolai pentru funcţia de ministru al Justiţiei, dar că atât el, cât şi şeful statului şi-au menţinut opiniile. "Consider în continuare că nu există motive legale care să determine refuzul nominalizării", a spus Tăriceanu. Premierul a precizat că, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în cazul Nicolai, îi va trimite şefului statului nominalizările pentru Teodor Meleşcanu, la Justiţie, şi Radu Stroe, la Apărare, şi va aştepta reacţia Preşedinţiei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu