duminică, februarie 03, 2008
Consolidări
Cine nu ştie că, dacă ai bulina de risc seismic pe faţada clădirii, valoarea proprietăţii scade dramatic. De ce? Pentru că legea prevede nişte cheltuieli pentru consolidare. Pe perioada anului 2007, PMB (Primăria Municipiului Bucureşti) a propus consolidarea a 10 imobile şi, în consecinţă, organizarea procedurilor de achiziţii în vederea contractării execuţiei lucrărilor de consolidare. Lucrurile nu au fost atât de uşoare pe cât părea la prima vedere. Autorizaţiile de construire au întâmpinat dificultăţi la obţinerea autorizaţiilor de construire la primăria de sector, au întâmpinat greutăţi la încheierii convenţiilor civile cu unele asociaţii de proprietari pentru că evident unii proprietari nu vor consolidarea, iar magazinele refuza semnarea acestor convenţii civile. La acestea se adaugă şi faptul cu procedura de aplicare a OUG nr.34/2006 este deosebit de greoaie. Rezultatul? din 10 imobile s-au întocmit documentaţiilor la 5. O dată cu publicarea anunţurilor de participare în Monitorul Oficial şi în SEAP, s-a depus o singură ofertă pentru un singur imobil, pentru care contractul va fi semnat.
Referitor la montarea panourilor de avertizare conform Ordinului comun MAI-MTCT nr.171/319/martie/2007, primăria sectorului 1 a refuzat în mod sistematic să se conformeze.
Părerea mea este că majoritatea oamenilor nu-şi pot permite nici să suporte perioada construcţiilor şi nici cheltuielile consolidării. Nu cred că soluţia aleasă este cea mai bună. Poate însă că vine un cutremur şi scapă autorităţile de grija imobilelor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu