vineri, februarie 08, 2008
Ministerul Sănătăţii Publice - Conferinţă de presă
Control al autorităţilor sanitare față de modul în care este derulat programul de tratament al bolnavilor cu afecţiuni oncologice.
Echipe formate din reprezentanţi ai autorităţilor de sănătate publică județene și ai caselor de asigurări de sănătate județene vor efectua în perioada 11.02.-15.02.2008, mai multe controale privind derularea programului de tratament al bolnavilor de cancer.
Verificările vor urmări în principal:
- modul în care au fost utilizate fondurile alocate acestui program
- corectitudinea, prelucrarea, monitorizarea indicatorilor specifici
- încadrarea în buget
- respectarea de către persoanele implicate a responsabilităţilor legate de derularea programului
- circuitul informațional și realizarea evidenţelor tehnico-operative
- realizarea indicatorilor prevăzuţi în acest program
De asemenea, echipele de control vor analiza și cauzele disfuncţionalităţilor apărute în derularea programului, dar și mecanismele și sistemele de achiziţii ale medicamentelor citostatice utilizate în cursul anului 2007.
Încă de anul trecut, Ministerul Sănătăţii Publice a pus pe lista priorităţilor sale programul de tratament al bolnavilor cu afecţiuni oncologice şi l-a conceput astfel încât el să servească pacienţilor şi nu birocraţiei sistemului.
Astfel, programul a fost descentralizat pentru a fi adus mai aproape de cetăţean şi pentru a mări accesul la tratamentul şi medicaţia oncologică. Medicamentele necesare tratării acestei maladii se eliberează acum prin toate farmaciile, gratuit şi mai mult, nu există plafon pentru acest tip de medicaţie. Pacienţii bolnavi de cancer pot să-şi procure medicamentele, evident pe bază de prescripţie medicală, chiar din localitatea de domiciliu. Prin descentralizarea programului aceștia au fost scutiți de drumurile lunare în oraşele unde sunt institutele oncologice.
De asemenea, an de an bugetul programului naţional de prevenire şi tratament al cancerului a fost mărit astfel încât, de la 220 milioane RON în 2004 acesta a ajuns la 350 milioane RON în 2007.
În 2008 s-a estimat un necesar de aproximativ 550 milioane RON.
Tot în 2007, MSP a început colaborarea concretă cu asociațiile de cancer, acestea având în prezent proprii reprezentanţi în comisia de specialitate a MSP. Astfel, toate deciziile în această comisie pot fi luate ţinând cont de greutăţile cu care se confruntă bolnavii.
Numărul de pacienţi înregistraţi cu cancer în România la sfârşitul anului 2005 a fost de 354 572 (prevalenţă 1,6%) din care 4467 sunt copii 0- 14 ani.
Cazurile noi de cancer ce se adaugă în fiecare an sunt aproximativ 55.000 pacienţi (incidenţă 252 la 100 000 locuitori) din care aproximativ 165 apar la vârste sub 14 ani.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu