duminică, februarie 03, 2008

Sfantul si Dreptul Simeon

Din porunca lui Ptolomeu, regele Egiptului, Vechiul Testament a fost tradus din limba ebraica in limba greaca, de catre 70 de intelepti din Israel. Intre acestia s-a numarat si Simeon. Cand a ajuns la cuvintele profetului Isaia: "Iata fecioara va lua in pantece si va naste fiu", s-a indoit, gandind ca nu este cu putinta ca o fecioara sa poata naste si, luand cutitul, a voit sa stearga aceste cuvinte. Dar ingerul Domnului l-a oprit si i-a zis: "Nu fi necredincios nu vei gusta moartea pana ce nu vei vedea pe Cel ce se va naste din Curata Fecioara, Hristos Domnul". Dand crezare cuvintelor ingeresti, Simeon a asteptat venirea lui Hristos in lume. La 40 de zile dupa nastere, Pruncul Iisus a fost adus la templu din Ierusalim de Fecioara Maria si Dreptul Iosif, dupa obiceiul Legii vechi. Atunci Sfantul Simeon, indemnat de Duhul Sfant, a luat în maini pe Domnul si a zis: "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta". El a proorocit despre patima lui Hristos si despre rastignirea Lui, spunand ca va trece prin sufletul Nascatoarei de Dumnezeu sabia mahnirii si a necazului, cand va vedea pe Fiul sau rastignit pe Cruce. Traditia spune ca Simeon a murit la varsta de 360 de ani. Tot astazi, Biserica face pomenirea Sfintei Proorocite Ana; a Sfintilor Mucenici Adrian si Evul; a Sfantului Mucenic Vlasie Bouarul; a Proorocului Azaria; a Mucenicilor Pavel si Simon si a Sfântului Claudiu.
Rugaciunea Sfantului Simeon
Acum libereaza pe robul Tau, Stapane, in pace, dupa cuvantul Tau, caci vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel.
După cum Simeon a simţit lumina venind dinspre Pruncul Iisus, ar trebui să căutăm pe Dumnezeu în oameni şi să iubim oamenii cum ar iubi pe Iisus.

Niciun comentariu: