Comisia Europeană a stabilit ca, începând cu data de 1 Iulie, rata de bază pentru determinarea ratei de referinţă, a ratei de scont şi a ratei de recuperare a ajutoarelor de stat în România, este de 11,02%, informează un comunicat de presă al Consiliului Concurenţei, remis AMOS News.

Consiliul Concurentei
Potrivit documentului de presă, aceste rate sunt utilizate pentru a calcula valoarea unui ajutor de stat, pentru a actualiza ajutoarele de stat acordate în mai multe tranşe, respectiv pentru determinarea dobânzii aplicabile în cazul recuperării unui ajutor de stat incompatibil.
Astfel, rata de scont, precum şi rata dobanzii aplicabilă în cazul recuperării ajutoarelor de stat sunt calculate în funcţie de rata de baza la care se adaugă un punct procentual, ajungandu-se, astfel, la un nivel de 12,02%, se mai arată în documentul de presă.
In ceea ce priveşte rata de referinţa, determinarea acesteia se face în funcţie de rating-ul societăţii şi de garanţiile oferite de aceasta. Astfel, la rata de baza (stabilită de Comisia Europeana) se adaugă anumite marje prevăzute în Comunicarea Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referinţă şi de scont. Rata de baza va fi actualizata anual, se masi precizează în comunicatul de presă.
Pentru cei care nu ştiu ce înseamnă rata de scont spun că Rata de Scont este egală cu costul de oportunitate al capitalului, respectiv venitul pe care îl obţine firma investindu-şi capitalul în proiecte alternative.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu