miercuri, iulie 02, 2008

Păcuraru: Voi dovedi că am un dosar politic, pentru că nu plac cuiva



Paul Păcuraru s-a prezentat la audieri la Comisia juridică din Senat (Imagine: Mediafax Foto)
Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat, miercuri, după audierea în Comisia juridică, că va dovedi, cu documente, inclusiv în plenul Senatului, că dosarul său este unul politic, pentru că nu place cuiva şi că se lucrează la comandă politică.

Păcuraru a declarat că dosarul său are o componentă politică, iar, de la venirea sa la minister, şi prin desfiinţarea Departamentului Românilor din străinătate şi a Oficiului de Migraţie a forţei de muncă, a atins "în mod evident" grupuri de interese clare şi cunoscute de media.

De altfel, Păcuraru a menţionat că ştia dosarul său din luna decembrie, când a fost trimis la Cotroceni, în detaliu, pentru că atunci trebuia să fie audiat de această comisie şi i s-a trimis o copie după referat.

"Deci eu ştiam până la virgulă ce conţinea fiecare pagină şi am consumat multe nopţi gândindu-mă cum este posibil să se facă aşa ceva", a precizat ministrul.

"Odată cu acele grupuri de interese atinse am primit şi primele ameninţări şi dosare penale, fiind al nouălea dosar dintr-un şir mare de dosare, fie adminsitrative sau pe corupţie, şi am fost ameninţat încă din minister că asta voi păţi dacă mă ating de acele interese", a declarat Păcuraru.

Ministrul Muncii a mai afirmat că nu a primit doar ameninţări, ci şi dosare, iar ameninţările s-au concretizat în alte opt dosare pe care le are pe rol.

Întrebat cine l-a ameninţat, Păcuraru a răspuns: "Cei afectaţi. Nu am a spune nume, vi se va spune din documentele prezentate, dar cine are o minimă informare şi un dosar de presă şi se va uita în Departamentul pentru munca în străinătate şi ce probleme naţionale şi internaţionale au fost pe acest subiect, cine erau firmele şi interesele, vor putea să tragă concluziile".

El a menţinat că al doilea palier politic înl reprezintă faptul că în cele 14 telefoane date de Morega prin care îi cerea să pună la ITM pe cineva, lait-motivul acestor telefoane nu era de a-i face lui un avantaj, ci faptul că un deputat vine de la PD la PNL.

"Nu ştiu ce va decide comisia, m-am simţit obligat să informez comisia şi să dovedesc şi în plen că este vorba de un dosar politic, şi o voi dovedi cu documente, că există două paliere evidente, pentru că nu plac cuiva şi e treaba dumnealui şi nu a mea, că se lucrează la comandă politică", a mai declarat Paul Păcuraru.

El a precizat că este ocazia ideală pentru instituţia Senatului "să se demonstreze de la Bucureşti la Bruxelles şi invers că se lucrează, din păcate, pe coordonate politice, nu juridice".

Întrebat dacă îşi doreşte ca dosarul său să ajungă în justiţie, Paul Păcuraru a arătat că, personal, consideră că este firesc ca justiţia să afirme nevinovăţia.

"Avocatul meu a văzut dosarul şi a spus că nu există unu la un miliard şanse ca cineva să accepte un asemenea dosar. Dar, din păcate, la mine reţeta era: atacăm Guvernul, miniştrii, să păţească ceva şi când sunt în instanţă înseamnă că automat au calitatea de învinuiţi, de infractori şi nu mai pot ocupa calitatea de ministru", a susţinut Păcuraru.

Ministrul a mai spus că, în cursul zilei de joi, va trimite Comisiei juridice, în plic, documentele doveditoare şi a adăugat că va cere colegilor să voteze conform convingerii şi a ceea ce constată din dosarul studiat.

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Norica Nicolai, a anunţat, miercuri, că membrii comisiei au dat un vot "de principiu" pe cele două dosare în care este implicat fostul ministru Codruţ Şereş, iar în cazul ministrului Paul Păcuraru se aşteaptă noi documente.

Codruţ Şereş şi Paul Păcuraru au fost audiaţi, miercuri după-amiază, de senatorii jurişti.

DNA a cerut, în luna aprilie, Senatului, aviz pentru declanşarea urmăririi penale împotriva ministrului Municii, Paul Păcuraru, iar Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut tot acestui for legislativ aviz pentru declanşarea urmăririi penale împotriva lui Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei, în două dosare.

Niciun comentariu: