luni, iulie 21, 2008

PD-L ar vrea o alianţă cu un PNL fără Tăriceanu


PD-L nu exclude formarea unei alianţe post electorale cu PNL, pentru a forma împreună un nou guvern.

Preşedintele democrat-liberalilor, Emil Boc a condiţionat însă o astfel de alianţă de demisia lui Tăriceanu de la conducerea PNL. "O alianţă între PNL şi PD-L e posibilă. PD-L nu exclude o colaborare cu PNL, ci cu Tăriceanu. Atâta timp cât Tăriceanu conduce PNL, nu stăm la masa negocierilor", a afirmat, astăzi, Emil Boc.
În Partidul Democrat Liberal (PD-L) au apărut, încă de săptămâna trecută, disensiuni legate de oportunitatea formării unei alianţe post-electorale cu PNL. Surse din partid afirmă că, politicieni precum Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Sorin Frunzăverde doresc o alianţă post-electorală cu PNL- capabilă să obţină o majoritate parlamentară.
Democrat-liberalii, care doresc o alianţă post-electorală cu PNL, consideră că, PD-L nu are şanse să obţină peste 50%, la alegerile parlamentarte din toamna acestui an (în condiţiile în care, la alegerile locale, formaţiunea nu a reuşit să obţină mai mult de 29%). Surse din conducerea PD-L afirmă că promotorii reînvierii Alianţei D.A. sunt Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Sorin Frunzăverde. Ei consideră că, doar prin intermediul unei alianţe, PD-L va reuşi să se instaleze la guvernare. Vasile Blaga şi Radu Berceanu au început deja să facă lobby, în partid, pentru o colaborare cu PNL, deoarece o coaliţie PSD-PD-L nu aduce democrat liberalilor beneficiile dorite.
De cealaltă parte, echipa loială lui Traian Băsescu, din partid, se opune cu vehemenţă unei colaborări cu liberalii. Preşedintele PD-L, Emil Boc, dar şi Elena Udrea, Sulfina Barbu, respectiv foştii liberali, Theodor Stolojan, Gheorghe Flutur şi Raluca Turcan, consideră că, o alianţă cu PNL este imposibilă, atâta timp cât acest partid este condus de Călin Popescu Tăriceanu şi finanţat de Dinu Patriciu. (Cozmin Buhuş - AMOS News)

Niciun comentariu: