vineri, februarie 08, 2008
Fluture pe lampă
Ieri a fost o seară luuuuungă în care Traian Băsescu a lovit în tot ce se poate lovi. Sunt atât de multe de spus încât parcă nici nu-mi mai vine să mă apuc. Am să pun ştirile după cum au venit ele pe fluxul MEDIAFAX.
Băsescu câştigă conflictul cu Executivul în privinţa numirii lui Nicolai la MJ
Curtea Constituţională a decis, joi, că preşedintele Traian Băsescu are dreptul să refuze o singură dată propunerea de numire a Noricăi Nicolai la Ministerul Justiţiei şi că Guvernul este obligat să nominalizeze o altă persoană.
Curtea s-a pronunţat, joi, după o amânare de o zi, cu privire la cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern şi preşedintele Băsescu, formulată de premier în urma refuzului lui Traian Băsescu de nominalizare a Noricăi Nicolai la conducerea Ministerului Justiţiei.
Curtea Constituţională a decis, cu majoritate de voturi, că preşedintele Băsescu "poate refuza, o singură dată, motivat", propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru.
"Primul-ministru este obligat să propună o altă persoană", se arată în decizia CC, care este definitivă şi general obligatorie.
Conform legii, decizia se comunică celor două părţi şi urmează a fi publicată în Monitorul Oficial.
Executivul a cerut Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi preşedintele României, cauzat de refuzul preşedintelui de a da curs propunerii de numire în funcţia de ministru al Justiţiei a Noricăi Nicolai şi să constate că refuzul preşedintelui României de a o numi pe aceasta în funcţia vacantă de ministru al Justiţiei este neconstituţional.Executivul a cerut Curţii Constituţionale următoarele: să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională, în sensul art.146, lit.e din Constituţie, între Guvernul României şi preşedintele României; să constate că acest conflict este cauzat de refuzul preşedintelui de a da curs propunerii înaintate de primul-ministru cu privire la numirea în funcţia de ministru al Justiţiei a Noricăi Nicolai; să constate că refuzul preşedintelui României de a o numi pe Norica Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei, în conformitate cu propunerea primului-ministru, este neconstituţional.
Sesizarea Guvernului face o cronologie a faptelor începând cu demisia ministrului liberal al Justiţiei, Tudor Chiuariu.
În 9 decembrie 2007, Tudor-Alexandru Chiuariu şi-a prezentat demisia din funcţia de ministru al Justiţiei, în conformitate cu prevederile art.106 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 5 din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Decretul şefului statului 1.128/2007, publicat în Monitorul Oficial din 17 decembrie 2007, s-a luat act de demisia lui Tudor-Alexandru Chiuariu din funcţia de ministru al Justiţiei şi a fost declarată vacantă respectiva funcţie de membru al Guvernului.
În conformitate cu prevederile art.85 alin.(2) din Constituţia României, republicată, "Preşedintele României revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului". În considerarea acestor dispoziţii, prin scrisoarea numărul 5/6764/17 decembrie 2007, primul-ministru a propus preşedintelui României numirea Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei.
Prin adresa 144/8 ianuarie 2008, preşedintele României a solicitat primului-ministru "să renunţe la propunerea de numire în funcţia de ministru al Justiţiei a Noricăi Nicolai, deoarece percepţia publică negativă cu privire la fapte anterioare în care Nicolai a fost implicată în calitate de senator, nu este de natură să conducă la creşterea încrederii în justiţia din România, nici în rândul populaţiei, şi nici în rândul partenerilor noştri externi". În finalul adresei se precizează că "respingerea candidaturii s-a făcut ţinându-se cont de prevederile Constituţiei României şi a Deciziei Curţii Constituţionale 356/2007".
Primul-ministru a comunicat şefului statului, prin scrisoarea 5/57/9 ianuarie 2007, menţinerea propunerii formulate iniţial, întrucât în adresa preşedintelui nu este invocat nici un argument de natură legală pentru care primul-ministru ar trebui să renunţe la propunerea de numire a Noricăi Nicolai la Ministerul Justiţiei. Mai mult, în scrisoare sunt invocate doar argumente legate de o presupusă imagine publică negativă a Noricăi Nicolai, care reprezintă aprecieri personale, subiective ale preşedintelui.
Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale 356/2007, care nu conferă preşedintelui României un drept de veto la propunerea de numire a unui membru al Guvernului, ci doar posibilitatea de a solicita renunţarea la aceasta "dacă persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei", primul-ministru a solicitat numirea şi învestirea cât mai curând posibil a Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei, se arată în sesizare.
Preşedintele refuză, în continuare, să-şi îndeplinească o obligaţie constituţională. Astfel, în loc să emită decretul de numire a Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei, şeful statului a transmis primului-ministru adresa numărul 191/14 ianuarie 2008 în care precizează că îşi menţine punctul de vedere şi solicită propunerea unei persoane care să îndeplinească interimar funcţia de ministru al Justiţiei până la numirea unui nou titular.
Astfel, Guvernul consideră că, în urma refuzului preşedintelui de a da curs propunerii înaintate de primul-ministru cu privire la numirea în funcţia de ministru al Justiţiei a doamnei Norica Nicolai s-a creat un conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi şeful statului.
În opinia Guvernului, prin refuzul preşedintelui de a o numi pe Norica Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei au fost încălcate prevederile articolului 80 - alineatul 2, articolul 85 - alineatul 2, articolul 107 - alineatul 1, articolul 109 - alineatul 1 din Constituţie, totodată, fiind nesocotită şi Decizia Curţii Constituţionale 356 din 5 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial din 14 mai 2007. Sunt încălcate, astfel, raporturile constituţionale între Guvernul României şi Preşedintele României. Această situaţie a condus la apariţia unui conflict de natură constituţională, în înţelesul articolului 146, litera e, din Constituţie.
Băsescu: 25% dintre magistraţi sunt din fosta Securitate
Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, joi, la Cotroceni, pe Vasile Paraschiv, erou anticomunist, la începutul discuţiilor şeful statului spunând că 25% din magistraţi sunt din fosta Securitate.
Vasile Paraschiv i-a înmânat preşedintelui un "proiect de lege" întocmit chiar de el, menţionând că prin acest document propune ca ofiţerii de securitate să fie obligaţi "să mărturisească tot adevărul în faţa propriilor lor victime şi/sau în faţa justiţiei".
Băsescu l-a întrerupt pe Paraschiv, râzând, şi a spus: "Dacă vă uitaţi la declaraţia Germinei Nagâţ de astăzi (joi - n.r.), constataţi că trebuie să mărturisească ei în faţa lor. 25% din magistraţi sunt din fosta Securitate".
Şefa Direcţiei de Investigaţii din cadrul Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, Germina Nagâţ, a declarat la BBC că 25 de magistraţi au primit verdict de poliţie politică. Conform BBC, cei 25 fac parte dintr-un grup de aproape 120 de magistraţi.
De asemenea, BBC relatează că despre unii dintre aceştia ar fi existat indicii că au colaborat cu Securitatea, iar despre alţii - că au fost urmăriţi de poliţia politică a regimului comunist. Conform sursei citate, CNSAS a verificat până acum peste 3500 dintre procurorii şi judecătorii din România.
În continuare, preşedintele şi Paraschiv au discutat despre situaţia revoluţionarilor.
Preşedintele consideră că în prezent România asistă la o restauraţie legată de închiderea dosarelor fostei Securităţi.
"Acum, odată cu restauraţia asta legată de închiderea dosarelor fostei Securităţi, se pare că este necesar să se ştie ce s-a mai făcut şi de ce este necesară deschiderea dosarelor ăstora", a continuat Băsescu.
Vasile Paraschiv a spus că, "până acum, în toată realitatea acestei ţări, aceasta este consecinţa firească a restauraţiei comunismului cu aşa-zisă faţă umană de către Ion Iliescu la 20 mai 1990".
Reacţiile politicienilor faţă de declaraţia preşedintelui despre magistraţi
Liderii politici comentează declaraţia facută, joi, de către preşedintele Traian Băsescu, care a spus că 25% din magistraţi sunt din fosta Securitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că se pare că "oamenii care au colaborat cu securitatea înainte de '89 se cunosc foarte bine între ei".
"Pare-se că oamenii care au colaborat cu securitatea înainte de '89 se cunosc foarte bine între ei. Mai mult de atât nu am ce să comentez", a declarat Olteanu.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat, joi, că afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu despre magistraţii care provin din fosta securitate trebuie să aibă un răspuns din partea instituţiilor statului.
Diaconescu a spus că afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu despre magistraţii care provind din fosta securitate este una "deosebit de serioasă", fiind necesar ca instituţiile abilitate să clarifice acest aspect, infirmându-l sau confirmându-l.
El a menţionat că, potrivit legii, statutul de magistrat este incompatibil cu apartenenţa la structurile fostei securităţi.
"În aceste condiţii, este evident că afirmaţia lui Traian Băsescu nu trebuie să rămână doar o declaraţie, ci trebuie infirmată sau confirmată de instituţiile abilitate", a adăugat Diaconescu.
Vicepreşedintele executiv al PRM, Lucian Bolcaş, a declarat că afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu referitoare la colaborarea magistraţilor cu fosta securitate demonstrează, încă o dată, că CNSAS nu a fost decât un instrument de poliţie politică.
Bolcaş s-a declarat uluit de faptul că preşedintele "operează cu asemenea date", în condiţile în care el foloseşte întotdeauna "cifre aproximative".
"Preşedintele Traian Băsescu operează cu cifre aproximative întotdeauna, având în vedere că a declarat anterior că 25% din populaţie sunt homosexuali", a afirmat deputatul PRM, care a adăugat că "începe să se escaladeze orice limită a bunului simţ".
Vicepreşedintele PC Sergiu Andon a declarat, pentru MEDIAFAX, că "este aberantă" afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia un sfert dintre magistraţi au colaborat cu fosta securitate.
"Această declaraţie a şefului statului reprezintă o vorbă aruncată în vânt pentru ca să terfelească încă o dată justiţia", a declarat Sergiu Andon. El a arătat că în prezent nu există 25% din magistraţii din vechiul sistem, majoritatea fiind tineri, însă din păcate foarte mulţi sunt lipsiţi de experienţă.
Andon a mai spus că înainte de 1989 Justiţia era supravegheată de securitate. "Dacă cei mai mulţi magistraţi erau din securitate, atunci securitatea pe cine mai supraveghea?", a întrebat retoric Sergiu Andon. Potrivit lui Andon, cei mai mulţi judecători de dinainte de 1989 au ieşit la pensie sau au murit şi au fost înlocuiţi.
Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat că nu poate confirma sau infirma declaraţiile preşedintelui Băsescu, potrivit căruia 25% din magistraţi sunt din fosta Securitate, dar că "acesta cunoaşte mult mai bine situaţia, pentru că a putut avea acces la informaţii".
Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, joi, la Cotroceni, pe Vasile Paraschiv, erou anticomunist, la începutul discuţiilor şeful statului spunând că 25% din magistraţi sunt din fosta Securitate.
Politicienii comentează decizia CC în privinţa numirii Noricăi Nicolai
Politicienii au comentat, joi, decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia preşedintele Traian Băsescu are dreptul să refuze o singură dată propunerea de numire a Noricăi Nicolai la Ministerul Justiţiei şi că Guvernul este obligat să nominalizeze o altă persoană.
Vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu a declarat că există posibilitatea ca liberalii să o propună şi a doua oară pe Norica Nicolai pentru postul de ministru al Justiţiei, în funcţie de motivaţia Curţii Constituţionale.
"Aşa cum am spus şi în cazul deciziei Curţii Constituţionale cu privire la CNSAS, nu putem comenta aceste decizii, fie că ne plac sau ne sunt defavorabile", a declarat Ruşanu.
El a adăugat că PNL va aştepta motivaţia scrisă a Curţii Constituţionale la decizia luată joi, pentru a vedea dacă se poate merge pe aceeaşi propunere, Norica Nicolai.
Consilierul de stat pe probleme de Justiţie al premierului, Tudor Chiuariu, a arătat că decizia Curţii Constituţionale privind numirea Noricăi Nicolai contrazice soluţia în cazul Cioroianu, nu are fundament constituţional şi introduce arbitrariul în procedura de numire a miniştrilor.
"În primul rând, decizia Curţii nu are niciun fundament constituţional. În al doilea rând, introduce arbitrariul în ceea ce priveşte procedura de numire a miniştrilor, introduce o discriminare între prima propunere şi cea de a doua şi , în al treilea rând, chiar poate justifica ilegalităţi. Astfel, preşedintele, chiar dacă a doua propunere nu îndeplineşte condiţiile legale, este obligat să numească acea persoană în funcţie", a declarat, pentru MEDIAFAX, Chiuariu, cel care a redactat sesizarea către Curte în acest caz.
El a calificat decizia Curţii drept "o dovadă regretabilă că instanţa constituţională are o politică prin care încearcă să împace şi capra şi varza".
"Decizia de astăzi contrazice în mod flagrant decizia Curţii în cazul Cioroianu, fără nicio motivaţie. Nu exista nicio diferenţă între cazul Cioroianu şi cazul Nicolai, iar după câteva luni, fără vreo fundamentare constituţională sau legală, curtea a schimbat regulile", a apreciat fostul ministru al Justiţiei.
Senatorul PNL Radu Stroe a declarat că prin decizia referitoare la numirea ministrului Justiţiei, Curtea Constituţională citeşte legea "într-un mod special", în favoarea "securiştilor" şi a lui Traian Băsescu şi a avertizat că ar trebui văzut dacă mai e necesară existenţa CC.
"Spre uimirea generală, dar nu şi a mea, din nou Curtea Constituţională citeşte legea într-un mod special, în favoarea securiştilor şi a lui Traian Băsescu. Este păcat că oamenii ăştia îşi pătează obrazul", a declarat senatorul PNL Radu Stroe.
El a adăugat că este "halucinant" comunicatul Curţii Constituţionale. "Mă întreb, de exemplu, de ce să refuze o dată şi nu de trei ori? Se mai spune acolo că trebuie să fie motivată respingerea. De ce? De religie? De motive politice? E foarte greu de înţeles", a mai spus Stroe.
Totodată, el a subliniat că membrii Curţii Constituţionale "de-a dreptul au luat-o razna". "Trebuie să ne gândim bine dacă trebuie să mai funcţioneze această instituţie", a adăugat senatorul liberal.
Fostul preşedinte PNL Radu Câmpeanu a declarat că decizia Curţii Constituţionale în privinţa numirii Noricăi Nicolai la Ministerul Justiţiei este "revoltătoare" şi şi-a exprimat regretul că judecătorii Curţii "se pretează la aşa ceva".
"Este revoltătoare şi mă întristează profund decizia de astăzi (joi - n.r.) a Curţii Constituţionale în cazul Noricăi Nicolai. Regret că judecătorii de la Curtea Constituţională se pretează la aşa ceva", a declarat senatorul PNL Radu Câmpeanu.
Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat că după decizia Curţii Constituţionale, singura şansă a premierului este de a numi la Ministerul Justiţiei o persoană neimplicată politic sau un magistrat, deoarece în PNL nu există o personalitate credibilă.
"Premierul trebuie să se conformeze şi să facă o nouă nominalizare. Partea proastă pentru el este că în momentul de faţă, dacă numeşte un om politic din PNL, nu există o personalitate credibilă care să ocupe această poziţie. Singura şansă a premierului este să găsească o personalitatea neimplicată politic sau un magistrat", a declarat Valeriu Stoica.
Vicepreşedintele PDL a arătat că decizia Curţii Constituţionale "era previzibilă, în condiţiile în care, pe aceeaşi chestiune, această instituţie s-a mai pronunţat o dată".
"Practic, premierul nu a înţeles decizia pe care Curtea Constituţională a pronunţat-o anterior, în legătură cu aceeaşi problemă. S-a spus şi în decizia anterioară că preşedintele poate să ceară primului-ministru, în mod motivat, să facă o altă propunere pentru o anumită poziţie ministerială, şi este exact ceea ce a făcut şeful statului în cazul Norica Nicolai", a precizat Stoica.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a arătat că decizia CC în cazul Noricăi Nicolai este una "surprinzătoare" şi "contradictorie", a cărei explicaţii se regăseşte în lupta dintre palate pentru controlul Justiţiei.
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat că decizia Curţii în controversatul caz al numirii Noricăi Nicolai la Justiţie este nu numai surprinzătoare, dar şi neconstituţională.
Curtea Constituţională a decis, joi, că preşedintele Traian Băsescu are dreptul să refuze o singură dată propunerea de numire a Noricăi Nicolai la Ministerul Justiţiei şi că Guvernul este obligat să nominalizeze o altă persoană.
Liderii PNL se reunesc la Guvern, urmare a deciziei CC în cazul Nicolai
Conducerea PNL se va reuni, joi seară, la Palatul Victoria, pentru a discuta acţiunile pe care le impune decizia Curţii Constituţionale în cazul Noricăi Nicolai, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale.
Conform surselor citate, liberalii vor să vadă dacă interpretând decizia Curţii pot să o nominalizeze din nou tot pe Norica Nicolai pentru postul de ministru al Justiţiei sau dacă sunt obligaţi să facă o altă propunere.
Curtea Constituţională a decis, joi, că preşedintele Traian Băsescu are dreptul să refuze o singură dată propunerea de numire a Noricăi Nicolai la Ministerul Justiţiei şi că Guvernul este obligat să nominalizeze o altă persoană. Curtea a decis, cu majoritate de voturi, că preşedintele Băsescu "poate refuza, o singură dată, motivat", propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru. "Primul-ministru este obligat să propună o altă persoană", se arată în decizia CC, care este definitivă şi general obligatorie.
Orban: Varianta restructurării Guvernului, tot cu Nicolai ministru la Justiţie
Liderii PNL au luat în discuţie, joi seara, varianta restructurării Guvernului şi solicitarea unui vot în Parlament, în noua formulă fiind inclusă, ca ministru al Justiţiei, tot Norica Nicolai sau nominalizarea alt candidat pentru portofoliul Justiţiei, a declarat vicepreşedintele liberal Ludovic Orban.
În ceea ce priveşte nominalizarea unui alt candidat pentru funcţia de ministru al Justiţiei, Orban a precizat că nu s-a ajuns la nicio concluzie şi că discuţiile vor fi reluate după ce va apărea motivarea deciziei Curţii Constituţionale în cazul Nicolai.
El a spus că merge pe ideea restructurării Guvernului. De asemenea, a precizat că o decizie ar putea fi luată în şedinţa de luni a Biroului Politic Central al partidului.
Curtea Constituţională a decis, joi, că preşedintele Traian Băsescu are dreptul să refuze o singură dată propunerea de numire a Noricăi Nicolai la Ministerul Justiţiei şi că Guvernul este obligat să nominalizeze o altă persoană.
Băsescu: PSD "influenţează major" deciziile premierului Tăriceanu
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la TVR, că, în momentul de faţă, PSD influenţează major deciziile premierului Călin Popescu Tăriceanu, prin Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc - via Bogdan Olteanu şi prin Mircea Geoană.
Băsescu a spus că, din punctul său de vedere, clasa politică este ca "o zoaie pe un geam".
"Uneori ai senzaţia că este ca o zoaie pe un geam. Geamul casei ăsteia care este România, când dai să te uiţi, e plin de zoaie, nu vezi bine nici afară şi nici de afară în casă", a spus Băsescu, referindu-se la clasa politică.
El a amintit, în sprijinul afirmaţiei sale, reacţia clasei politice, în Parlament, la citirea raportului prin care şeful statului a condamnat comunismul
"Au soluţii pregătite şi pentru pierderea alegerilor, cum să menţină un Guvern dar să nu aibă preşedintele implicat", a spus Băsescu.
Întrebat de moderator când crede că vor avea loc alegerile generale, Băsescu a spus că organizarea alegerilor ţine de Guvern.
"Sunt convins că aşa cum va stabili PSD-ul, premierul va fi extrem de supus", a spus Băsescu.
El a repetat că Tăriceanu va fi supus solicitărilor PSD.
"În mod deosebit ce-i va cere domnul Iliescu, ce va cere domnul Adrian Năstase, va fi foarte supus. Sigur, Geoană va fi interfaţa care uneori va comunica. Dar Iliescu conduce, cum a condus şi pe vremea lui Constantinescu, Guvernul", a spus Băsescu.
"În momentul de faţă PSD-ul, prin domnul Iliescu, prin Hrebenciuc via Bogdan Olteanu, prin Mircea Geoană, influenţează major deciziile premierului Călin Popescu Tăriceanu. O spun cu toată responsabilitatea unui şef de stat. Este modul de exercitare netransparentă a puterii politce într-un stat democratic", a mai spus Băsescu.
Băsescu: Nu consider o victorie decizia CC în cazul Nicolai
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că nu consideră o victorie decizia Curţii Constituţionale în cazul Noricăi Nicolai, apreciind că această decizie arată incapacitatea de a colabora instituţional.
Întrebat dacă este de părere că decizia Curţii Constituţionale în cazul Noricăi Nicolai este o victorie pentru el, Băsescu a răpuns: "Nu, nu este o victorie, din păcate nu, pentru că astea nu sunt victorii".
Potrivit acestuia, decizia arată incapacitatea de a colabora instituţional.
"Poţi să nu te simpatizezi, poţi să ai opinii diferite, dar să nu colaborezi instituţional este grav", a spus Băsescu.
Întrebat dacă, potrivit deciziei Curţii, va semna numirea persoanei care va fi desemnată de premier în locul Noricăi Nicolai la şefia Ministerului Justiţiei, Băsescu a răspuns că trebuie să vadă, mai întâi, motivarea Curţii.
La insistenţele moderatorului, Băsescu a spus că cel care face propunerea trebuie să îşi asume responsabilitatea.
El a adăugat că "propunere" şi "numire" sunt două cuvinte diferite, a căror semnificaţie trebuie să fie înţeleasă de premier, aşa cum şeful statului a înţeles-o.
Băsescu a menţionat că a renunţat la propunerile pe care le făcuse pentru posturile de ambasadori la Londra şi Washington când a văzut că premierul nu a fost de acord cu acestea.
"Cred că a venit timpul să înţeleagă responsabilitatea pe care o are", a mai spus Băsescu.
El a ţinut să sublinieze că, din punctul său de vedere, cazul Norica Nicolai este închis, amintind că deja şi-a motivat decizia de a respinge numirea acesteia la Justiţie.
Traian Băsescu a amintit că premierul Tăriceanu a refuzat invitaţiile sale repetate la discuţii pe acest subiect şi că acesta a rămas ferm pe poziţie chiar şi după ce a dat publicităţii date din mapa profesională a lui Nicolai.
Preşedintele a catalogat aceste atitudini ale premierului drept "ambiţii".
"Ambiţia nu funcţionează în loc de Constituţie", a mai spus Băsescu.
Nicolai: Dacă CC a reţinut motivarea lui Băsescu, mă voi adresa CEDO
Senatorul PNL Norica Nicolai, nominalizată la Justiţie, a declarat, joi seară, la Antena 3, că, dacă CC "a reţinut motivarea lui Băsescu privitoare la condiţia de imoralitate" în ceea ce o priveşte, se va adresa CEDO şi a apreciat că şi ea şi şeful statului au pierdut prin decizia Curţii.
"În cazul în care Curtea a reţinut motivarea lui Băsescu privitoare la condiţia de imoralitate în ceea ce mă priveşte, eu mă voi adresa unei instanţe internaţionale – CEDO. Mi s-a pus o etichetă de imoralitate şi de incompetenţă, lucruri care nu sunt sancţionate niciunde în lume", a spus Nicolai.
Referindu-se la decizia Curţii Constituţionale în cazul său, ea spus că o interpretează drept o "joacă" permisă preşedintelui, o singură dată şi motivat, "în a respinge un ministru". Norica Nicolai a spus că, în acest caz, este "categoric respinsă".
Ea a acuzat Curtea de un act fără precedent.
„Curtea face, pentru prima dată în istoria ei, ceea ce Constituţia nu îi permite: adaugă la textul ei, în loc să o interpreteze”, a spus senatorul liberal..
„Atât eu, cât şi Traian Băsescu am pierdut prin această decizie a Curţii Constituţionale”, a apreciat Nicolai.
Curtea Constituţională a decis, joi, că preşedintele Traian Băsescu are dreptul să refuze o singură dată propunerea de numire a Noricăi Nicolai la Ministerul Justiţiei şi că Guvernul este obligat să nominalizeze o altă persoană.
PRM va susţine o moţiune de cenzură dacă Guvernul nu reduce TVA la alimentele de bază
Secretarul general al PRM, senatorul Gheorghe Funar, l-a avertizat, vineri, pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că, în cazul în care se va opune reducerii TVA la alimentele de bază, PRM va susţine prima moţiune de cenzură care să ducă la căderea Guvernului.
"Dacă premierul mai ameninţă cu atacul la Curtea Constituţională asupra legii care a trecut de Senat privind reducerea TVA la alimentele de bază, voi propune Biroului Permanent al PRM ca PRM să susţină o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu”, a declarat Funar, într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, moţiunea ar duce la căderea sigură a Guvernului.
El a spus că nu este permis ca după trei ani de când se află la guvernare PNL şi UDMR să nu-şi materializeze prevederile din programul de guvernare referitoare la creşterea nivelului de trai al cetăţenilor.
"Guvernul ameninţă poporul român cu Curtea Constituţională. Noi vom susţine o moţiune de cenzură. PDL-iştii abia aşteaptă să introducă o astfel de moţiune. Viaţa politică românească a confirmat că succesul unei moţiuni de cenzură depinde de PRM”, a spus Funar.
Senatorul PRM a susţinut că reducerea TVA la alimentele de bază nu ar face altceva decât să alinieze România la standardele europene. El a dat exemplul Marii Britanii, unde TVA-ul la acest tip de alimente este „zero”, în timp ce în Polonia este de 3%, în Spania şi Italia de 4%, iar în Cehia şi Germania de 5%.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a arătat, miercuri, după ce Senatul a adoptat o propunere de reducere a TVA pentru alimentele de bază la 5%, că scăderea taxei va avea consecinţe economice "zero", deoarece comercianţii nu pot fi convinşi să reducă preţurile la alimente, pentru o perioadă mai lungă de câteva luni.
"Consecinţele economice sunt zero. Nu putem să forţăm comercianţii ca, odată cu reducerea de TVA, să reducă şi preţurile. Pot să facă un gest simbolic şi, o săptămână, o lună, să ţină preţul redus, după care duc preţul la nivelul precedent, care este dat de cerere şi ofertă, nu de nivelul TVA, ci de cerere şi ofertă, şi îşi majorează profiturile. Deci scopul social nu a fost atins, scopul economic este foarte prost", a afirmat miercuri premierul Călin Popescu Tărcieanu.
El a spus că reducerea TVA ar majora profiturile producătorilor din industria alimentară.
Senatorii au adoptat, miercuri, o iniţiativă legislativă care prevede reducerea la 5% a taxei pe valoarea adăugată (TVA) la alimentele de bază - pâine, carne, lapte, ulei vegetal şi zahăr. Senatul a adoptat această iniţiativă legislativă în calitate de primă Cameră sesizată. Forul decizional în acest caz este Camera Deputaţilor.
Iliescu: Declaraţiile lui Băsescu arată starea sa de spirit, pentru că a ajuns un izolat
Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a afirmat, vineri, la RFI România, că declaraţiile lui Traian Băsescu potrivit cărora PSD influenţează major deciziile primului-ministru arată starea de spirit a şefului statului, "care a ajuns un izolat" şi care are un complex de inferioritate.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la TVR, că, în momentul de faţă, PSD influenţează major deciziile premierului Călin Popescu Tăriceanu, prin Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc - via Bogdan Olteanu şi prin Mircea Geoană şi că Tăriceanu va fi supus solicitărilor PSD.
Întrebat în legătură cu afirmaţiile lui Băsescu, Ion Iliescu a spus: "Văd că e şi o obsesie la domnul Băsescu, dar e surprinzător din mai multe puncte de vedere. În primul rând, singur că este o obsesie maladivă din acest punct de vedere, care nu are nici un fel de temei, însă arată starea de spirit în care se află domnul Traian Băsescu, care a ajuns un izolat".
Iliescu a explicat dialogul lui Tăriceanu cu reprezentanţii opoziţiei prin faptul că aceasta este "obligaţia premierului care are un Guvern fără suport parlamentar, dar şi în condiţii normale el trebuie să fie în permanent dialog cu factorii politici şi mai ales cu partidele parlamentare".
"El (Traian Băsescu - n.r.) nu are dialog cu foştii preşedinţi, nu are dialog cu liderii partidelor şi îi reproşează premierului că face aşa ceva. Dar o face şi într-o manieră deplorabilă, care ne aminteşte o stare de spirit ante-revoluţionară, înainte de '89, starea asta de suspiciune, de urmărire a oamenilor, care cu cine se întâlneşte şi ce face şi ce drege", a comentat fostul şef al statului, precizând că a avut un sentiment de tristeţe când a ascultat "toate aceste aserţiuni ale omului care a venit cu pretenţia să fie printre jucători".
Răspunzând unei întrebări, Ion Iliescu a spus că Băsescu s-a referit la el şi nu la liderul PSD Mircea Geoană, pentru că şeful statului "are un complex de inferioritate".
"Eu i-am arătat nu adversitate, când am predat ştafeta, ceea ce am făcut şi cu preşedintele Constantinescu, am arătat şi deschidere şi disponibilitate de a înlesni continuitatea funcţionării unei instituţii esenţiale a statului. Aţi văzut ce notă de adversitate şi la adresa mea, şi la adresa preşedintelui Constantinescu. E de neînţeles şi cel care pierde e chiar preşedintele Traian Băsescu. E regretabil", a apreciat Iliescu.
Blaga: Iliescu, Hrebenciuc şi Geoană i-au dat lui Tăriceanu Guvernul în franciză
Secretarul general al PDL a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că, la TVR, preşedintele Traian Băsescu a prezentat realitatea politică, în care Iliescu, Hrebenciuc şi Geoană sunt adevăraţii şefi ai Executivului, care doar i-au dat în franciză Guvernul premierului Tăriceanu.
"În declaraţia sa, preşedintele nu a făcut decât să prezinte o realitate, care devine tot mai evidentă după aşa-zisa moţiune de cenzură introdusă de PSD împotriva Guvernului Tăriceanu II: Guvernul este susţinut de PSD, iar dacă PSD doreşte, acest Executiv nu mai rezistă o oră", a precizat Vasile Blaga.
Secretarul general al PDL a completat că realitatea politică prezentată de şeful statului poate fi evidenţiată şi de influenţa pe care au avut-o liderii PSD la împărţirea fondurilor guvernamentale către autorităţile publice locale, iniţiată la sfârşitul anului trecut. "Banii au mers doar către primarii PSD şi PNL, desigur şi ai UDMR", a susţinut Blaga.
"Preşedintele a arătat că Iliescu, Hrebenciuc şi Geoană sunt edevăraţii şefi ai Guvernului Tăriceanu, ei dându-i doar în franciză acest Executiv actualului premier", a spus liderul PDL.
Întrebat la ce s-a referit preşedintele atunci când a declarat că, din punctul său de vedere, clasa politică este ca o "zoaie pe un geam", secretarul general al PDL a răspuns: "Personal, cred că s-a referit la eforturile pe care le face clasa politică, astfel încât nici măcar în anul electoral 2008 să nu se voteze la alegerile generale prin uninominal".
Blaga a precizat că PDL a arătat "foarte clar" că este de partea celor 4 milioane de cetăţeni care, la referendumul din decembrie, s-au exprimat pentru introducerea votului uninominal în două tururi de scrutin.
"Dar nu putem să nu observăm că, în acest moment, dacă doresc un alt tip de uninominal, să zicem varianta revizuită a Pro Democraţia, există o majoritate clară, formată doar din PSD şi PNL, nici nu mai vorbesc de faptul că de partea lor sunt declarate PC şi UDMR. Deci, pot impune orice variantă de uninominal doresc şi nu mai pot da vina pe nimeni", a conchis liderul PDL.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la TVR, că, în momentul de faţă, PSD influenţează major deciziile premierului Călin Popescu Tăriceanu, prin Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc - via Bogdan Olteanu şi prin Mircea Geoană.
Am lăsat la final emisiunea Fără Frontiere a Televiziunii Române de pe data de 7 februarie 2008, emisiune la care a participat preşedintele Tomâniei, dl. Traian Băsescu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

3 comentarii:
Ai scris intentionat in finalul postarii "Presedintele Tomaniei" sau a fost doar o greasala strecurata ? In cazul primei variante este reusita expresia, intrucat trimite cu gandul la un tinut imaginar, fantasmagoric si numai bun spre a fi condus de un personaj contradictoriu, coleric si imprevizibil.
Daca a fost o eroare de scriere, poti lasa asa, cred ca nimeni nu va avea nimic de obiectat...
Să înţeleg că nu mi-a reuşit, eu făceam trimitere la Toamnă şi Tămâie...
Cam complicata combinatie de metafore, trebuie sa recunosti ca era putin probabil sa se duca cineva direct cu gandirea si imaginatia la aceasta explicatie...
Dar este interesanta si originala, si cu tot pesimismul continut in ea, are si o doza de realism...
Trimiteți un comentariu