vineri, iulie 18, 2008

Marius Popp şi Ozana Barabancea vor concerta la Festivalul "Warsaw Summer Jazz Days"


Duminică 20 iulie, la ora 19,00, în cadrul Festivalului Internaţional „Warsaw Summer Jazz Days”, vor concerta Marius Popp şi Ozana Barabancea. Secţia ritmică va fi formată din Maciej Szczyciński (contrabas), Adam Bałdych (vioară) şi Paweł Żejmo (tobe).

Concertul va avea loc în Amfiteatrul din Bemowo (ul. Raginisa, intrarea dinspre ul. Człuchowska), Varşovia. Intrarea publicului va fi liberă.

Evenimentul reprezintă cea de-a doua participare a unor muzicieni din România la festival, după ce anul trecut Institutul Cultural Român din Varşovia a organizat un weekend de jazz românesc.

„Warsaw Summer Jazz Days” este cel mai important festival de gen din Polonia, renume câştigat atât prin calitatea invitaţilor, cât şi prin anvergura evenimentelor. Organizatorul său, excentricul animator Mariusz Adamiak, este cel mai puternic promotor de jazz din Polonia. Concertele, care se desfăşoară de-a lungul unei luni, în aer liber sau în cele mai bune cluburi din Varşovia, sunt susţinute de nume cunoscute ale jazz-ului mondial, printre invitaţii speciali numărându-se cântăreţi legendari ai muzicii de jazz din întreaga lume.

Anul acesta, festivalul a ajuns la cea de-a şaptesprezecea ediţie, iar invitaţii sunt pe măsura momentului: Alicia Keys, Pat Metheny, cvartetul Branford Marsalis, cvartetul Charlie Haden şi Bobby McFerrin Duets. Marius Popp este un foarte cunoscut şi apreciat pianist, profesor şi compozitor român.

marius popp

A studiat arhitectura la Institutul „Ion Mincu” din Bucureşti, apoi a început să se remarce prin concerte şi înregistrări radio. De-a lungul carierei sale, a participat la numeroase festivaluri româneşti şi internaţionale, precum festivalurile de jazz de la San Sebastian, Varşovia, Lubliana şi Praga. A colaborat cu muzicieni celebri, ca Lionel Hampton, Aura Urziceanu, Art Farmer, Slide Hampton, Johnny Griffin şi Barney Kessell. A obţinut numeroase premii, printre care Premiul Asociaţiei Compozitorilor, Premiul UNITER şi Premiul Criticilor Muzicali din România. Este autorul primului manual de jazz publicat în România. Angajată a Operei Naţionale din Bucureşti, Ozana Barabancea şi-a descoperit talentul pentru jazz alături de profesorii Anca Parghel, Edmond Deda, Marius Popp. Absolventă a Academiei de Arte „Luceafărul” din Bucureşti, solista a obţinut, în 1998, Premiul Special al Juriului la Festivalul „CD Jazz Napocensis” de la Cluj, iar în 2002, Premiul revistei „Actualitatea muzicală”. (Tudor Cristian - AMOS News)

Niciun comentariu: