luni, decembrie 03, 2007

additio PSD 2



(însumare PSD 2)
Încă nu am aflat ce au discutat PSD-iştii acolo, am aflat însă ce au făcut ei în drum spre “şedinţă”, declaraţii şi replici de bună-dispoziţie.
La început a fost Vanghelie: Nu am să votez pentru o alianţă cu PNL
În calitatea sa de preşedintele PSD Bucureşti sau poate de persoană fizică, Marian Vanghelie, a declarat înaintea Comitetului Executiv că nu va vota pentru o alianţă cu PNL, el considerând că social-democraţii trebuie să rămână în opoziţie.
Pe de altă parte Marian Vanghelie nu a exclus o colaborare la nivel parlamentar, dar numai pentru proiecte care satisfac cerinţele politice ale PSD. “O colaborare la nivel parlamentar, punctuală, este cu totul altceva. O alianţă cu PNL nu se pune, din punctul meu de vedere, eu nu am să votez. Ne interesează să îi dăm jos, să ne batem cu ei, să fim un partid de opoziţie, să îi dăm jos pe aceştia şi să demonstrăm şi ce nu a făcut PD când a fost la guvernare şi, dacă doreşte preşedintele să conducă România cu PD, să demonstreze ce poate să facă”.
Discursul domnului Vanghelie mi-a amintit o altă expresie a domniei sale, “să le punem genunchiul pe carotidă, să-i simţim cum se zbat”. Domnul Vanghelie a fost pus faţă în faţă cu o problemă acută a politicii româneşti, “dacă nu Tăriceanu atunci cine?”. Domnul Vanghelie a avut probabil cea mai “tare” reacţie pe această lună din partea politicii româneşti. Sunt convins că reacţia va face carieră în politică mai mult decât problema almanahelor.
„Momentan, preşedintele s-a exprimat şi aşteptăm pe dânsul să vedem ce crede, dacă o doreşte pe Elodia, dacă o doreşte pe Ana Consânzeana. El a spus că nu va pune prim-ministru un om de la PSD, deci atunci noi îl aşteptăm, noi nu putem face altceva decât opoziţie şi să îi dăm jos pe miniştrii incapabili”.
Această inspirată reacţie care a stârnit zâmbete şi printre serioşii prezentatori de ştiri este un răspuns la declaraţia lui Trăian Băsescu că Geoană are un mare NU la funcţia de premier. Nu ştiu cine este Ana Consânzeană…
Pe de altă parte, domnul Vanghelie a susţinut pe preşedintele Geoană respingând solicitările mai multor lideri ai PSD pentru organizarea unui congres extraordinar.
„Este nevoie de o analiză punctuală, din punct de vedere organizatoric, să vedem ce avem în vedere pentru viitoarea campanie. Nicidecum excluderi, nicidecum congres, şi nicidecum declaraţii... pe care îi vedem pe unii după 20 de ani că apar din anumite cimitire şi vor să revină în politica românească”.
O altă declaraţie aparţine domnului deputat PSD Vasile Puşcaş. Acesta l-a acuzat pe Octav Cozmâncă, fostul preşedinte executiv al partidului, că "nu a avut niciodată Clujul şi Ardealul la inimă" şi că la alegerile locale din 2004 a fost foarte activ "ca nu cumva Ioan Rus să prindă la electorat”.
"Rezultatul alegerilor europarlamentare ni-l asumăm şi vom face să fie mai bune. Noi nu o să facem ciocu' mic, şi o să discutăm, democratic, în partid. Domnul Cozmâncă nu a avut niciodată Clujul şi Ardealul la inimă şi, oricum, la alegerile locale din 2004 a fost foarte activ ca Ioan Rus, candidatul PSD la Primărie, să nu prindă la electorat”, a declarat Vasile Puşcaş, corespondentului MEDIAFAX.
Marea bombă a venit de la senatorul PSD Ion Vasile, care a spus, în drumul său spre unde avea dumnealui de mers, către un jurnalist: “Să-mi dai şi mie chiloţii să ţi-i pozez”
Această reacţie este înregistrată video. Pe înregistrarea Realitatea TV nu se vede nici un fel de provocare a reacţiei. Mai mult, domnul senator a negat că ar fi spus aşa ceva.
Singura explicaţie la îndemână este că senatorul a răspuns la o provocare mai veche a ziariştilor, ori avea sângele slab alcoolizat. Totuşi un senator al României are un anumit statut. Aparent se pare că este o problemă atunci când foloseşte un limbaj “colorat”. Recunosc că poza este trucată, habar nu am ce a fost în mintea domnului senator.

Mircea Geoană dă o veste ciudată. PSD rămâne în opoziţie, Geoană spune că nu a vorbit cu Tăriceanu. De ce ciudat? Pentru că zvonurile subterane erau că PSD trimitea tot feluri de emisari spre negociere la premierul României.
PSD a decis, luni, la Comitetul Executiv Naţional, să rămână în opoziţie, toţi membrii CEx votând pentru această propunere, a declarat, la finalul şedinţei, preşedintele partidului, Mircea Geoană.
Geoană a afirmat că PSD va rămâne în opoziţie atât faţă de actualul guvern "ultraminoritar", cât şi faţă de preşedintele Traian Băsescu şi PD, lovind astfel şi cea de a doua cale de negociere, în special pentru proiectul învăţământului şi a proiectului PSD de uninominal.
Geoană a spus că, pentru PSD, adevăratul adversar politic este puterea de dreapta, care include şi PD şi PNL.
"Nu este mai puţin de dreapta PNL şi mai mult de dreapta PD sau invers. Sau Traian Băsescu se preface că este în opoziţie. Este la putere, este preşedintele statului, are pârghiile pe parchete, are putere în statul român, controlează serviciile de informaţii. PD este bine merci la putere la nivel teritorial, iar PNL şi UDMR sunt la borcanul cu miere şi cu caşcaval de la centru", a spus Mircea Geoană.
Se pare că PSD nu va vota decât acele proiecte ale Guvernului care vor avea ca subiect integrarea şi proiecte sociale, restul urmând să fie respinse de parlamentarii social-democraţi.
Întrebat dacă propunerea pe care a făcut-o în CEx, ca PSD să rămână în opoziţie, a fost luată în urma unor discuţii cu liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Geoană a răspuns: "Nu. Am evitat - şi au fost foarte multe speculaţii, unii spuneau că vorbim cu PNL, cu PD. Am evitat orice fel de discuţii, pentru că ele nu duc nicăieri, este pentru noi un lucru evident de oportunitate politică să rămânem în continuare în opoziţie".
Iată că după ce suprapunerea alegerilor cu referendumul a fost o problemă, preşedintele PSD a mai vorbit şi despre "dezirabilitatea" suprapunerii alegerilor locale din 2008 cu cele parlamentare, afirmând că o astfel de soluţie s-ar impune pentru evitarea a încă unui an de "campanie electorală şi de decizii legate de ciclul electoral".
În ianuarie, când este programat şi Consiliul Naţional al partidului şi acesta va clarifica multe dintre problemele programului de scurtă durată a partidului.

De aici trag o singură concluzie. Dacă vreau să aflu ce gândeşte Mircea Geoană trebuie să-ş întreb pe Marian Vanghelie… păcat că domnia sa nu are blog. Bre nea Mariane, hai fa-ţi şi domnia ta un blog să mai comunicăm şi noi ca oamenii, să vadă duşmanii că lumea te citeşte nu numai te ascultă…

Niciun comentariu: