marți, decembrie 18, 2007
Bellum omnium contra omnes
(Războiul tuturora împotriva tuturor)
Norica Nicolai, cea care pleca ca favorită în cursa pentru ministerul vacant al guvernului Tăriceanu III după plecarea lui Chiariu, este anunţată oficial de PNL pentru funcţia de ministru al Justiţiei.
La finalul şedinţei Biroului Politic Central al partidului, “dizidentul” Crin Antonescu, vicepreşedinte al PNL, a anunţat validarea senatorului Norica Nicolai cu 28 de voturi şi doar unul împotrivă.
"În cazul succesorului lui Tudor Chiuariu, lucrurile sunt destul de simple. Primul-ministru a făcut o propunere în persoana Noricăi Nicolai şi, supusă la vot secret, această propunere a întrunit 28 de voturi din 29".
Se pare (neconfirmat) că votul împotrivă ar fi al vicepreşedintelui Dan Radu Ruşanu.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a confirmat, indirect, că doamna Norica Nicolai a fost nominalizată de conducerea PNL pentru postul de minsitru al Justiţiei chiar la propunerea domnie sale. Întrebat ieri de presă cum comentează nominalizarea Noricăi Nicolai pentru conducerea Ministerului Justiţiei, Tăriceanu a întrebat retoric : "Cum că comentez dacă eu am nominalizat-o ?".
Locul vacant a fost declart miercurea trecută după ce preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru constatarea vacanţei.
Nu ştiu de ce dar vicepreşedintele PNL Norica Nicolai nu pare să fie prea încântată în poziţia de sacrificiu. Stimata doamnă a declarat că îşi doreşte să stabilizeze "declinul de imagine" al Justiţiei româneşti, menţionând că nu îşi doreşte "o justiţie de operetă". "Mulţumesc pentru încrederea pe care PNL mi-a acordat-o. Trebuie să vă mărturisesc că, la decizia de a accepta această funcţie, opinia colegilor de partid a fost decisivă. Am asumat această răspundere pentru că sunt om de lege, sunt fost magistrat şi respect justiţia în care cred", a declarat vicepreşedintele liberal, adăugând că nu doreşte să fie "un ministru partizan". "Voi ţine ca, la finalul mandatului, România să aibă un Cod penal, pentru că nu este normal ca la 17 ani de la Revoluţie să funcţionăm în baza unui Cod din 1969. Nu sunt adepta promovării multor texte prin ordonanţă de urgenţă. Cred că dezbaterea parlamentară trebuie să fie vitală în adoptarea unei legi", a mai afirmat Nicolai.
Marea problemă este că doamna Nicolai şi-a exprimat de câteva ori părerea contrară poziţiei lui Traian Băsescu, de două ori prin declaraţii politice de la tribuna parlamentului.
Este oarecum normal ca doamna Elena Udrea “a sărit” defensiv. Domnia sa şi-a exprimat temerea că prin Norica Nicolai, Patriciu va încerca să controleze justiţia
Cum doamna Elena Udrea este şi secretar executiv al PDL, putem intui că acesta este punctul de vedere al PDL. Temerea, justificată sau nu, are la bază impresia că doamna senator Nicolai este o apropiată a lui Dinu Patriciu şi că acesta ar încerca să controleze astfel justiţia.
Aflaţi la Piteşti la prima întâlnire a organizaţiei judeţene Argeş a Partidului Democrat Liberal, Elena Udrea şi Cristian Boureanu au comentat nominalizarea Noricăi Nicolai la funcţia de ministru al Justiţiei. Astfel, secretarul executiv al PDL Elena Udrea a declarat că Norica Nicolai este o apropiată a lui Dinu Patriciu, făcând parte din " gaşca acestuia". "Din câte ştiu eu, Norica Nicolai este foarte apropiată de domnul Patriciu. Am scăpat de gaşca de la Iaşi, de dl Chiuariu, şi vine gaşca d-lui Patriciu. Îl înţeleg de ce, e firesc, are atâtea dosare penale, e firesc în opinia dânsului să controleze justiţia prin oameni apropiaţi dânsului, inclusiv să numească un ministru dintre apropiaţii domniei sale. Ca profesionistă, nu ştiu ce să vă spun despre Norica Nicolai, doar că a fost procuror". "Asta e, acum e chiar mult mai simplu pentru PNL, aflat la guvernare, în 2005 dl Tăriceanu, s-a expus, a riscat şi până la urmă s-a aflat când a chemat-o pe d-na Macovei, în calitate de ministru al Justiţiei, pentru a o convinge să facă ceva cu dosarul penal. Vă daţi seama că acum este ceva mai simplu, dl Patriciu poate să discute direct, iar dl Tăriceanu este mult mai asigurat dacă vrea să poarte o astfel de discuţie cu noul ministru al Justiţiei legată de problemele d-lui Patriciu sau ale altcuiva din acelaşi cerc. Ăsta este şi motivul pentru care ei insistă să rămână în aceste funcţii, au multe de rezolvat, inclusiv cele care ţin de problemele lor cu justiţia".
“Conflictul” Udrea-Nicolai este ceva mai vechi. Pe vremea când Elena Udrea era consilier la Cotroceni, în februarie 2006, a afirmat că mai multe voci liberali importante sunt în slujba domnului Dinu Patriciu. Argumentul era apartenenţa la Institutul pentru Libera Iniţiativă. În acea vreme, doamna Nicolai nu a negat “prietenia” cu Dinu Patriciu.
De cealaltă parte, vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat că "după ce a fost dl Chiuariu ministru al Justiţiei oricine poate fi mai bun".
"Aici nu am nici o îndoială că este o schimbare în bine, d-na Norica este o persoană de sistem, eu plec de la premisa bunei credinţe, dar am mari îndoieli că va avea mari şanse să facă ceva în justiţie când colegii domniei sale, şi aici mă refer în primul rând la premierul Tăriceanu, ca şef al Guvernului, au dovedit în ultimii doi ani o hotărâre şi o determinare majoră în a călca în picioare justiţia din România. Şi de la intervenţiile în justiţie la ordonanţele de urgenţă semnate pe picior, în interesul personal şi în interesul personal al unor miniştri până la modificarea Codului de Procedură Penală, de care toată lumea a uitat, eu pot să vă spun că, după părerea mea, este cel mai grav atentat la justiţia românească din ultimii foarte mulţi ani de zile. Indiferent de intenţiile ca om ale Noricăi Nicolai, mi-e greu să cred că nu va avea presiuni în continuare din partea partidului ca să calce justiţia în picioare", a spus Boureanu.
Iată câteva date relative la doamna Norica Nicolai.
Data naşterii: 27.01.1958
Localitatea: Sinaia, judeţul Prahova
Starea civilă: Casătorită
Activitate parlamentară
Circumscripţia electorală în care a fost alesă: Cluj
Apartenenţa politică: PNL
Funcţii deţinute în Senat
Vicepreşedinte Biroul Permanent
Membru Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Membru Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal (P.N.L.)
Funcţii deţinute în Guvern
Secretar de Stat - Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale ; Preşedinte Consiliul Economic şi Social
Mandate anterioare: 2000-2004 : senator
Biroul senatorial: Cluj, Bd.Eroilor nr.2, tel. : 0264/43.03.96 - dra Roxana Nica
Studii
1974-1978 : Liceul "George Enescu", Sinaia 1979-1983 :Universitatea Bucureşti - Facultatea de Drept; Academia ONU pentru lideri politici
Doctorand in Drept Penal; Harvard University-Kennedy School of Government
Activitate
1983-1991 : procuror - Parchetul local Olteniţa, jud. Călăraşi; 1991-1993 : consilier juridic AGROTRANSPORT Călăraşi; 1991-1997 : avocat, Baroul Călăraşi, profesor asociat.
Activitate politica
1997-2000 : secretar de stat la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale; 1998-2001 : presedintele Consiliului Economic si Social; 2000-prezent : senator; 2003-prezent : presedinta Organizatiei Nationale a Femeilor Liberale ; membru al Biroului Permanent Teritorial PNL Cluj ; vicepresedinte : European Liberal Women Network
Contact: Senatul României, Calea 13 Septembrie 1-3, sectorul 5, tel: 021-3110748; 021-311.18.79; 021-414.25.11; 021-414.25.01; fax : 021-311.07.48; 021-312.15.43;
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu