(Unele legi nu sunt scrise dar sunt mai bine impământenite decât cele care sunt la un loc)
Tratado de Lisboa (Tratado Reformador da União Europeia) assinado pelos líderes europeus.
Am aşteptat semnale importante de la semnarea Tratatului de Reformă. Singurul comentariu pozitiv a fost la Realitatea TV care a anunţat că Preşedintele şi Premierul sunt în aer.
În perioada 13 – 14 decembrie 2007, preşedintele României, Traian Băsescu, primul ministrul al României, Călin Popescu Tăriceanu, şi ministrul afacerilor externe, Adrian Cioroianu, au participat la participă la ceremonia de semnare a Tratatului de Reformă (Lisabona, 13 decembrie a.c.) şi la reuniunea Consiliului European de iarnă (Bruxelles, 14 decembrie a.c.).
Tratatul de la Lisabona a fost semnat de liderii europeni, alături de miniştrii afacerilor externe din cele 27 de state membre ale Uniunii. Semnarea Tratatului marchează finalizarea procesului de reformă a tratatelor la nivel european, reprezentând de asemenea un eveniment important pentru România, care va participa pentru prima dată în calitate de stat membru cu drepturi depline la semnarea unui Tratat al Uniunii.
Semnarea Tratatului va deschide calea ratificării sale de către statele membre. România este adepta unei ratificări rapide care să-i permită să se situeze printre primele state membre care finalizează acest proces. Din acest motiv, Ministerul Afacerilor Externe a început deja demersurile interne pentru demararea procesului de ratificare în cel mai scurt timp posibil.
Consiliul European urmează să reconfirme principalele orientări politice pentru implementarea noului ciclu Lisabona, inclusiv în domeniile cercetării şi dezvoltării, educaţiei şi cel social. Consiliul a fost necesar pentru a adopta Declaraţia UE cu privire la globalizare care urmăreşte definirea provocărilor generate de globalizare şi modul în care Uniunea şi statele membre pot să răspundă acestui fenomen.
De asemenea, Consiliul European a adoptat şi concluziile privind înfiinţarea unui Grup de reflecţie la nivel european. Acesta va avea în vedere provocările pe termen lung (2020-2030) la adresa Uniunii, precum şi felul în care Uniunea se raportează la acestea. Este vorba deci de un moment important al Uniunii.
Un obiectiv mai aproape de momentul actul pe agenda reuniunii este migraţia. Acest Consiliu European va avea un cuvânt important de spus în ceea ce priveşte politica europeană în domeniul migraţiei şi etapele dezvoltării acesteia în strânsă legătură cu politica de ocupare a forţei de muncă, pentru a contribui la atingerea obiectivelor Strategiei Lisabona.
Consiliul reprezintă de asemenea reafirmarea angajamentului UE pentru implementarea Planului de acţiune în domeniul energiei, respectiv pentru demararea unei acţiuni globale urgente în ceea ce priveşte combaterea efectelor schimbărilor climatice în vederea stabilirii unui acord internaţional post-2012.
Consiliul European reprezintă şi politica externă a Uniunii Europene. Vorbim de progrese înregistrate în implementarea Politicii Europene de Vecinătate, care este o prioritate a UE. Vorbim, de asemenea, de importanţa consolidării relaţiilor dintre UE şi partenerii săi strategici (Brazilia, Rusia, China, India, ASEAN şi Africa) într-o lume tot mai globalizată şi necesitatea dezvoltării bazei comune în răspunsul la provocările globale.
În Consiliu s-a vorbit, în cadrul unui dejun de lucru comun al şefilor de stat şi miniştrilor afacerilor externe, despre dosarele Kosovo şi Iran. România a afirmat cu această ocazie că nu va recunoaşte statul Kosovo.
"Tratatul de la Lisabona" va fi o intrare în istorie, un reper, la fel ca alte tratate importante care au provocat războaie sau pace la nivel mondial. Deja putem vorbi despre termenul de “eurocraţi”. Dacă Europa va fi un organism unit sau între state vor exista raporturi de subordonare, doar viitorul va stabilii.
Cele mai optimiste dintre părerile “PRO” relative la Tratatului de la Lisabona vorbesc despre eficienţa instituţiilor, vorbesc despre o putere decizională mai mare, despre un sistem de vot adaptat populaţiei europene. Toate acestea sunt menite să se întâmple între 2014 şi 2017 şi reprezintă o etapă. Etapa ulterioară este cea a votului majoritar al consiliului miniştrilor (reprezentanţii guvernelor) dacă 55% dintre ţări, reprezentând 65% din populaţia U.E. va spune da. În practică se ştie însă că U.E. votează rar, preferând consensulitatea.
Noua metoda decizională, prin majoritate şi nu unanimitate ca pană acum, va administra migraţia, justiţia şi cooperarea poliţiei, cooperare prin care Curtea de Justiţie Europeană va dobândi la rândul ei o mai mare influenţă.
Mai vorbim despre o funcţie permanentă de preşedinte al Consiliului European. În acest post va fi ales, de către liderii guvernelor pentru a-i reprezenta, un om probabil din "categoria" foşti prim-miniştrii sau ceva asemănător. Mandatul său va dura doi ani şi jumătate şi va putea fi reînnoit o singura dată, acesta va avea obligaţia să pregătească desfăşurarea a minim patru întruniri (summit-uri) anual.
Cartei Europeane a Drepturilor Fundamentale i se vor conferii un caracter coercitiv pe baza unui codex de drepturi civile şi sociale.
Treptat, numărul de portofolii din Comisia Europeană vor fi reduse şi va exista o rotaţie de reprezentanţi.
Caracterul naţional al legilor va fi apărat prin reacţia parlamentelor naţională. O lege europeană nu poate fi anulată decât dacă peste jumătate dintre parlamentele ţărilor uniunii au aceiaşi poziţie contrară.
(parte din informaţii sunt luate din site-ul http://politicanoastra.blogspot.com/)
Uniunea Europeană îşi doreşte să reacţioneze exact ca un stat mare, federal. Este o loterie pentru că soarta fericită şi benefică este strâns legată de prosperitatea pe care o vor avea statele membre. Să privim ca un exemplu viu Statele Unite ale Americii, ceva foarte asemănător cu ceea ce va fi şi Uniunea Europeană. Este evident că Statele Unite sunt ţinute în starea de fericire de prosperitatea ţărilor membre. Încetarea prosperităţii dezvoltă însă coşmaruri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu