vineri, decembrie 14, 2007
Adversus solem ne loquitor
(Nu striga împotriva soarelui)
Politica românească a mai făcut un salt în lături. Nu, nu în lateral ci în murdărie. Eu nu ştiu dacă ei sesizează că săriturile astea îi murdăresc, dar eu cu siguranţă că eu mă simt murdar.
Prevalându-se de o chichiţă de statut, aleşii PD pentru Parlamentul European au blocat intrarea independentului Tökes Laszlo în grupul PPE.
„Astăzi, la ora 17.00, va fi o şedinţă a conducerii grupului cu toţi liderii delegaţiilor ţărilor ai căror europarlamentari activează în PPE. Cel mai probabil va fi pusă în discuţie şi cererea domnului Tökes, iar eu, în calitate de şef al delegaţiei romane, mă voi opune.“ Sunt vorbele europarlamentarului PD Sorin Frunzaverde.
Delegaţia reprezentată de Frunzăverde cuprinde 13 parlamentari PD şi 2 de la UDMR. Cei doi UDMR-işti au votat pentru primirea lui Laszlo Tökes cei 13 PD-işti au votat împotrivă. Cum procedura prevede că părerea este formulată de către şeful delegaţiei, cererea lui Tökes nu a mai ajuns în şedinţa PPE.
La începutul săptămânii, Laszlo Tökes părea să aibă sprijinul lui Traian Băsescu. Nu este însă pentru prima dată când Traian Băsescu semnalizează stânga şi face dreapta. Deşi Laszlo Tökes a avut impresia că preşedintele a intervenit pe lângă preşedintele PPE, domnul Wilfried Martens, pentru ca acesta la rândul lui să facă un curent favorabil includerii pastorului în grupul populari europeni, probabil că a “omis” să vorbească şi cu partenerii domniei sale din Partidul Democrat.
Sorin Frunzăverde se pare că nu ştie că Traian Băsescu şi-a acordat sprijinul politic pentru Laszlo Tökes, „Am vorbit cu preşedintele Băsescu şi ne-a spus că este la latitudinea noastră cum vom vota. Ca urmare am decis să votam împotriva domnului Tökes“.
Cum nu cred o clipă această afirmaţie de independenţă a puterilor în stat şi nici nu cred că PD-işti din P.E. au luat ei hotărârea capul lor de a zădărnici telefonul dat de preşedintele României câtre preşedintele PPE, probabil că Băsescu se află în spatele acestei mişcări politice.
Oricare ar fi motivul, este inadmisibil acest mesaj de eroare în politica românească. Poate că aici în ţară noi ne înfruntăm puterile politice, acolo ar trebui să fim uniţi pentru a nu fi devoraţi de interesele celor care îşi reprezintă corect ţara. Circulă tot felul de păreri cum că în PE se votează politic. Nu cred că un vot politic dezavantajează ţara din care provine parlamentarul de dragul câştigării unei dispute politice. Este vorba de priorităţi. Prioritatea noastră în acest caz era câştigarea unui vot de partea României, chiar dacă politic acel vot era împotriva politicii PD. Gestul de a nu primi un parlamentar român într-un grup parlamentar din cauza altor parlamentari români este o bilă neagră asupra României. Mie îmi este ruşine că sunt reprezentat de: Frunzăverde Sorin, Anastase Roberta Alma, Filip Petru, Iacob Ridzi Monica Maria, Marinescu Marian Jean, Petre Maria, Niculescu Rareş Lucian, Zlotea Marian, David Dragoş Florin, Popa Mihaela, Dumitriu Constantin, Bulzesc Nicodim, Bodu Sebastian Valentin. Deocamdată.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Faptul cel mai revoltator in aceasta chestiune este ca s-a facut in mod voit o manevra de discriminare privind statutul de independent in politica romaneasca. Nu ne doare neaparat neincluderea numitului Laszlo Tokes in grupul europarlamentar, cat mai ales precedentul creat prin acest abuz.
Lipsa de consecventa a majoritatii PD-iste ne socheaza din nou, desi actiuni contradictorii din partea liderului "copt" in cenusa marca PD se pot insira cu duiumul.
Foarte urat si foarte periculos ce se intampla cu lipsa de coeziune a grupului roman privind interesele comune. Iata ca se incalca si legi nescrise, un ceva care nu trebuia in nici un caz facut; e ca si cum inviti musafirii la tine acasa si la ora stabilta ai grija sa pleci ca sa nu te mai gaseasca.
Nu mai departe de ieri am vizionat intr-o sala de spectacole pentru copii o piesa spumoasa si tonica "Maria Sa Magarul"... Nici n-as fi crezut ca mi se va reconfirma atat de repede intriga prezentata pe scena cu un exemplu atat de elocvent din politica romaneasca... Ne putem inchipui fiecare carui "ales" i se potriveste cel mai bine rolul principal.
Trimiteți un comentariu