Intaia si a doua aflare a capului Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; Duminica Fiului Risipitor
Aflarea cinstitului cap al slavitului prooroc Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului
(24 februarie)
Fiind taiat cinstitul cap al Sfantului Ioan Inaintemergatorul, l-a luat pe tipsie necurata jucatoare si l-a dus maicii sale, Irodiada. Iar ea, impungand cu acul limba Sfantului care mustra faradelegea lor, nu l-a dat sa-l ingroape odata cu trupul, pentru ca se temea ca nu cumva Ioan sa invieze cand capul lui se va lipi de trup si iar o va mustra. Deci, ea a poruncit ca trupul sa-l arunce, iar ucenicii, luandu-l noaptea in taina, l-au ingropat in Sevastia, cetatea Samariei. Insa capul l-a ingropat Irodiada, in curtea sa, in pamant adanc, la un loc ascuns si necinstit. Despre aceasta stia numai femeia lui Huza, economul lui Irod, cea cu numele Ioana, care se pomeneste in Evanghelia lui Luca. Aceea, avand jale de uciderea cea nevinovata a Sfantului Marelui prooroc Ioan si de batjocura ce se facuse cinstitului sau cap, l-a luat de acolo noaptea, in taina, si, punandu-l intr-un vas de lut, l-a ingropat in muntele Eleonul, unde era satul lui Irod. Cand a auzit Irod vestea despre Iisus, a gandit impreuna cu Irodiada, nu cumva a inviat Ioan? Cautand capul lui Ioan si negasindu-l, nu se pricepeau ce sa fie. Apoi a zis Irod catre casnicii sai despre Iisus: "Ioan pe care l-am taiat, acela s-a sculat din morti si pentru aceasta se lucreaza puteri prin el".
Dupa aceasta, trecand multa vreme, un barbat oarecare slavit, care era dintr-un palat imparatesc si crezuse in Domnul nostru Iisus Hristos, anume Inochentie, lepadandu-se de lume, a mers in Sfanta Cetate a Ierusalimului si, cumparand in muntele Eleonului locul acela, care altadata era satul lui Irod, a zidit acolo o chilie si, imbracandu-se in randuiala monahiceasca, vietuia dupa Dumnezeu. Vrand sa zideasca o biserica mica de piatra, a sapat un sant pentru temelie. Si, dupa dumnezeiasca randuiala, a gasit capul ascuns in pamant, in vasul cel de lut. Din unele minuni care se faceau in acea vreme si prin dumnezeiasca descoperire, cunoscand ca acela este capul Mergatorului inainte, il pastra la sine cu cinste. Iar cand era sa se sfarseasca, vazand uriciunea pustiirii, stand la locul cel sfant - caci in acele vremuri imparatia inchinatorilor la idoli, stapanind pretutindeni sfintele locuri in Ierusalim, cu idoli si cu uratele lor jertfe, monahul acela a ascuns sfantul cap al Mergatorului inainte iarasi in sanul pamantului, in acelasi loc, ca sa nu i se faca vreo necinste dupa sfarsitul sau. Dar acel loc, ce a fost altadata satul lui Irod si in care era chilia si biserica cea mica, pustiindu-se dupa dansul prin lungimea vremii, a cazut si s-a asemanat cu pamantul si iarasi acel cinstit cap a fost nestiut de nimeni, vreme de multi ani.
Sculandu-se amandoi, spunand unul altuia vedenia, au mers in satul lui Irod, la locul ce li se aratase in vedenie si, sapand, au aflat comoara cea fara de pret, adica sfantul cap al Mergatorului-Inainte, si, punandu-l intr-un sac din par de camila, s-au intors la locul lor. In acea vreme, un om din cetatea Emesa, sarac, cu mestesugul olar, lasand patria sa si sotia, din pricina saraciei, se ducea in alta tara. Atunci a nimerit in cale pe cei doi monahi si, apropiindu-se de dansii, mergeau impreuna. Iar monahii, primind pe omul acela sa calatoreasca cu dansii, i-au dat sacul cu capul sa-l duca, insa omul nu stia ce este in sac. Si iata i s-a aratat Sfantul Inaintemergatorul, zicandu-i: "Lasand pe calatorii tai, fugi de dansii cu acest sac, pe care il ai in maini".
Aceasta a poruncit-o sfantul de vreme ce vedea neosardia si lenevirea monahilor, care la inceput nu credeau in aratarea lui. Apoi nu voiau sa duca singuri cinstitul cap, ci il incredintara unui om necunoscut. Dar a vrut sa faca bine acelui sarac si sa fie pricinuitor vietii celei bune si placute lui Dumnezeu. Deci, olarul acela, ascultand pe sfant, s-a ascuns de monahi si a fugit de ei. Apoi s-a intors acasa la sotia sa, ducand, ca pe o comoara de mare pret, capul Mergatorului-Inainte, cel mai scump decat toate bogatiile, pentru care Dumnezeu a binecuvantat casa olarului cu toata indestularea si vietuia intru multa imbelsugare, uitand patimirea cea dintai, dand si la alti saraci si scapatati din bogatiile sale.
Stiind pe Sfantul Ioan Mergatorul-Inainte pricinuitor de atatea bunatati, cinstea capul lui precum se cadea, tamaindu-l in toate zilele, aprinzandu-i lumanari si rugandu-se. Astfel, cealalta vreme a vietii sale a petrecut-o bine. Iar cand era sa moara, l-a pus intr-un vas cu apa - astfel voind insusi Sfantul-Inainte-Mergatorul, si dupa moarte aratand chip de saracie. Punand vasul acela cu tot cu cap intr-un sicriu, l-a petcetluit si a incredintat aceasta comoara surorii sale, spunandu-i cu amanuntul cum, pentru acel sfant cap, din saracia cea mai de pe urma a ajuns in mare bogatie. Si a poruncit surorii sale sa aiba acel sfant cap in mare cinste, pazindu-l cu cucernicie si cu frica, dar sa nu deschida sicriul pana ce, singur Inainte-Mergatorul nu va voi sa se deschida. Iar daca va veni la sfarsitul vietii sale, sa-l incredinteze unui barbat temator de Dumnezeu si imbunatatit. Astfel, cinstitul si sfantul cap al Mergatorului-Inainte a trecut de la unul la altul, prin multe maini.
Dupa aceea, a ajuns la un monah presbiter, anume Eustatie, care vietuia aproape de cetatea Emesa, intr-o pestera. Acela, desi era rau-credincios, vatamat cu eresul lui Arie, totusi mergeau la el neputinciosii sa se tamaduiasca cu darul cel minunat, care iesea din capul Mergatorului-Inainte, cel tinut in taina de el. Monahul acela, precupetind darul lui Dumnezeu, acele minuni le atribuia relei sale credinte celei ereticesti, tainuind adevarul inaintea oamenilor, incat pe multi de un gand cu el ii insela. Instiintandu-se despre reaua lui credinta, toti cei din cetatea Emesa s-au sfatuit impreuna cu episcopul si cu voievodul si au trimis sa-l izgoneasca din pestera aceea si din hotarele Emesei. Iar el a rugat pe cei ce-l goneau ca sa-l lase in ziua aceea sa petreaca in pestera, fagaduind ca a doua zi sa iasa singur. Dobindind acea vreme, a ingropat noaptea, vasul cel de apa cu sfantul cap, in pestera aceea, adanc in pamant, nadajduind ca in alta vreme va veni in taina sa-l ia si iarasi, facand prin el minuni, sa-si intinda credinta sa cea rea. Insa n-a castigat ceea ce nadajduia, pentru ca, dupa iesirea din pestera aceea, indata s-au salasluit acolo niste binecredinciosi monahi imbunatatiti, unde nu mai era cu putinta acelui eretic sa intre si sa fure comoara cea duhovniceasca, ascunsa in pamant. Dupa multa vreme, adunandu-se multi frati, s-a asezat manastire langa pestera aceea; iar capul Mergatorului inainte nu era stiut de nimeni, fiind sub obroc. Trecand multi ani, l-a gasit Marcel, arhimandritul acelei manastiri de langa pestera Emesei, barbat imbunatatit, de care lucru singur pomeneste astfel:
"Bine este cuvantat Domnul nostru Iisus Hristos, ca m-a invrednicit pe mine, Marcel, robul Sau, a fi vazator al vedeniei de fata, care mi s-a facut in 18 zile ale lunii Februarie, in saptamana din mijlocul postului sfintelor 40 de zile, descoperindu-se in somn noaptea, caci am vazut toate portile manastirii noastre deschise. Deci m-am infricosat si mi se parea ca ies sa le inchid. Apoi iarasi am vazut un riu trecand prin poarta manastirii, si ma miram de unde iese acea multime de apa. Pe cand gandeam aceasta, am auzit un glas de multe cete, venind spre noi dinspre rasarit, cu sunet mare, iar fiecare ceata avea deosebit grai si striga: "Iata, se arata Sfantul Ioan, Botezatorul lui Hristos".
Astfel strigand, cetele au intrat in manastire. Iar eu, lasand portile si privirea riului, de frica acoperindu-ma, am alergat si m-am suit in varful scarii, pe care stand, mi se parea ca vad in manastire doua curti, una spre apus, iar alta spre miazazi, si o biserica intre dansele. Apoi fiecare ceata intra in curtea dinspre apus, iar de acolo mergea in biserica si, inchinandu-se, iesea pe usa dinspre miazazi.
Dupa ce au stat cetele din umblarea lor, iarasi am auzit un glas, strigand: "Iata Sfantul marele Ioan Botezatorul". Apoi, privind, l-am vazut in biserica si cu dansul pe alti doi, unul de-a dreapta si altul de-a stanga. Atunci, indata cetele au mers la dansul, una dupa alta, si luau de la dansul binecuvantare. Si eu, in sine-mi, gandeam sa ma apropii si sa ma binecuvanteze. Intrand eu mai pe urma decat toti, pe alta usa, cu frica si cu cutremur, m-am inchinat inaintea lui pana la pamant si m-am atins de picioarele lui. Iar el, ridicandu-ma, m-a cuprins cu dragoste, atingandu-se de barba si de gura mea, cu sfanta sa gura, apoi, scotand din sanul sau un vas plin de miere, mi-a dat, zicand: "Primeste binecuvantare". Acestea zicand, el mergea, dar mergeam si eu in urma lui si am vazut un stalp de foc inaintea lui si infricosandu-ma, m-am desteptat.
Dupa aceasta, trecand ziua, am poruncit ca seara sa cante fratii obisnuita randuiala, adica psalmii cu stihuri. Pe cand cantau ei, fratele Isachie, ridicandu-si ochii, a vazut foc prin ferestruie arzand in biserica sfintei pesteri, unde era cinstitul cap al Sfantului Ioan, de care noi nu stiam. Dar fratele, vazand focul, a strigat: "Domnul meu, iata vad foc arzand la sfanta pestera". Eu am zis catre dansul: "Nu te teme, frate, ci insemneaza-te cu semnul Crucii si taci!"
Dupa cinci zile, pe la miezul noptii, pe cand dormeam, o mana m-a atins de trei ori in coasta cea dreapta si un glas a zis catre mine: "Iata, m-am daruit voua. Scoala si urmeaza stelei ce merge inaintea ta si unde te va duce, acolo sa sapi in pamant, ca ma vei afla". Iar eu, cu frica si cu cutremur desteptandu-ma din somn, sedeam si am vazut o ceata stand inaintea usii chiliei in care eram. Infricosandu-ma foarte, m-am insemnat cu semnul Crucii si am iesit, iar steaua mergea inaintea mea. Dupa aceea, am intrat in pestera si, ducandu-ma pana la locul unde era cinstitul cap al Sfantului Ioan Mergatorul-Inainte, s-a facut nevazuta. Iar eu m-am inchinat Domnului, cazand cu fata la pamant, si am facut multa rugaciune. Apoi, aprinzand lumanare si tamaie si luand sapa, am inceput a sapa chemand pe Domnul.
Sapand eu, se auzea sunet mare si era pamantul vartos ca arama. Apoi, ostenindu-ma mult, am aflat caramizi, pe care scotandu-le, am vazut o lespede de piatra si pe aceea, scotand-o cu multa osteneala, am aflat purtatorul si sfintitul vas, in care era cinstitul si vrednicul de fericire cap al Mergatorului-Inainte. Apoi, cuprinzandu-ma bucurie si frica, am luat o lumanare si tamaie si, indraznind a pipai, m-am inchinat si iarasi am acoperit vasul cinstit, dupa aceea m-am dus din pestera.
In usa m-a intampinat preacinstitul arhimandrit Ghenadie, care venise in manastirea noastra, si, luandu-ma inauntrul pesterii, a facut rugaciune si dupa aceea a inceput a-mi spune vedenia sa: "Am vazut, zise el, ca in acest loc, unde stam acum, stateam amandoi si era multa piine de orz curata, mai luminata decat soarele. Apoi am vazut popor fara numar intrand in pestera si lua din mainile noastre piinile acelea, insa piinile nu scadeau, ci mai mult se inmulteau".
Acestea auzindu-le eu de la parintele Ghenadie, am inteles ca de la Dumnezeu era acea vedenie, care insemna darul cel neimputinat al Botezatorului, care era sa se dea tuturor cu indestulare in acel loc. Deci i-am spus si eu cele ce am vazut si i-am aratat preacinstita comoara aflata. Vazand-o el, s-a bucurat foarte mult si ne-am sfatuit ce am putea face. Si ne-am invoit amandoi ca sa nu spunem indata cuiva despre aceea, nici episcopului Uranie, pastorul Bisericii Emesei. Ci mai intai sa aratam taina aceasta fericitului staret, parintelui Stefan, care era povatuitor de nevoin-tele pustniciei in manastirea Daromiei. Dupa aceasta, el sa arate episcopului, pentru ca ii era iubit. Dar, mergand in manastirea Daromiei, n-am gasit pe parintele Stefan, fiindca se dusese sa cerceteze alte manastiri. Deci am trimis la cucernicul diacon Chiriac, care era in cetate, in sfintitul locas cel dintai.
Acela, venind si inchinandu-se noua intru Hristos, a spus vedenia sa, pe care a vazut-o in vis, dupa toate asemenea cu vedenia aceea pe care minunatul Ghenadie a vazut-o si i-am spus lui a noastra taina despre Sfantul Mergatorul-Inainte. Deci au zis diaconul Chiriac si parintele Ghenadie ca se cade ca indata sa anuntam despre aceea pe pastorul bisericesc. Iar eu asteptam pana ce staretul Stefan se va intoarce de la manastirile sale si am petrecut cinci zile. Iar sosind simbata si noi vorbind, deodata am cazut si zaceam de o boala neasteptata, incat nu puteam nici a ma scula. Deci, Ghenadie si Chiriac se mirau de raul ce mi se intamplase si au facut rugaciune catre Domnul, pentru mine. Iar dupa rugaciune zisera catre mine: "Au nu ti-am spus ca se cade a spune episcopului taina?" Iar eu, auzind aceasta, ma defaimam, fiindca nu am facut bine ascunzand o taina ca aceasta, pe care se cadea a o arata indata pentru slava lui Dumnezeu. Deci, ramasesem netamaduit, dar facandu-se seara, dupa obisnuita cantare, venind la mine acei cinstiti barbati, Ghenadie si Chiriac, mi-au spus ca s-au jurat cu juramant sa spuna arhiereului de taina aceea din vremea utreniei, mai inainte de rasaritul soarelui. Si eu am zis catre dansii: "Bun este sfatul vostru, fratilor. Deci fie ceea ce v-ati sfatuit".
Astfel, intorcandu-ma cu dansii, indata m-am indreptat din boala si m-am facut sanatos. Apoi m-am dus in cetate cu dansii foarte de dimineata si am aflat pe episcop iesind din biserica, de la cantarea Utreniei, si i-am spus lui toate cele despre aratarea cinstitului cap al Sfantului Mergatorului-Inainte. Iar el, umplandu-se de mare bucurie, ne-a poruncit ca, nespunand nimanui taina, sa ne ducem la manastire. A doua zi, presbiterii si diaconii au venit in manastirea noastra si, savarsind soborniceste sfanta slujba, s-au apropiat de locul acela in care era vasul cu sfantul cap. Si diaconul glasui: "Genunchii plecati-va si Domnului sa ne rugam"; toti ne-am inchinat la pamant. Iar episcopul Uranie, rugandu-se, a scos vasul cu cinstitul cap din sanul pamantului.
Era acolo cu episcopul un presbiter, anume Malh, care, necrezand, a zis: "De unde poate fi aici capul Mergatorului-Inainte?" Si, indraznind, a pus mana sa pe vas si s-a atins de varful cinstitului si prea laudatului cap, si indata, pentru necredinta lui, s-a uscat mana aceea care s-a atins si s-a lipit de vas. Toti vazand acea minune, s-au mirat foarte mult. Iar pastorul, cu cei ce stau de fata, rugandu-se lui Dumnezeu cu dinadinsul, presbiterul cel pedepsit abia a putut sa-si dezlipeasca mana de pe vas, insa i-a ramas neputincioasa. Iar placutul lui Dumnezeu pastor, cu tot clerul bisericesc, luand sfintitul vas, cu comoara ce se afla intr-insul, l-a dus in sfanta biserica si l-a pus intr-un loc sfintit al altarului, pana ce s-a zidit Mergatorului-Inainte biserica deosebita, dumnezeiasca, in cetatea Emesei, luand sfarsit cu frumoasa podoaba; intru care, cand era sa se aduca acel sfintit cap, s-a aratat Botezatorul in vedenie presbiterului Malh, celui care nu crezuse, si i-a poruncit ca in vremea aducerii sa-si puna mana cea bolnava pe vas ca se va tamadui. Deci, facand aceea, presbiterul indata a castigat tamaduire.
Chiar si Sfantul Simeon Metafrast, in viata Cuvioasei Matroana, scrie astfel despre aflarea acelui cinstit cap al Mergatorului-Inainte: "In acel timp, un om, arandu-si holda sa, a vazut la un loc, unde era pestera aceea in manastire, un foc iesind din pamant. Si nu o data a vazut aceea, ci de mai multe ori; ca in multe zile se arata o vapaie de foc neincetat, iesind din pamant. Deci a mers omul acela in cetate - ziua aceea era Duminica, in care si Marcel cu Ghenadie si cu Chiriac au mers la episcop - si au spus lui Uranie, episcopul Emesei. Iar episcopul, cunoscand ca este un lucru mare, a luat pe clericii sai si au mers la locul acela, in pestera in care alta data locuia Eustatie, ereticul; si facand rugaciune a poruncit ca in locul acela sa sape pamantul.
Aceasta facandu-se, s-a gasit vasul, care avea intr-insul nu aur sau argint, ci capul Sfantului Ioan Inainte-mergatorul si Botezatorul Domnului, cel mai scump decat toate comorile pamantesti. Si a strabatut pretutindeni vestea despre aceasta, apoi s-a adunat acolo tot poporul, nu numai din cetatea Emesei, ci si din toate cetatile si satele din jur. Si a mers Cuvioasa Matroana din manastirea sa, cu toate surorile, ca sa se inchine Capului celui gasit al Sfantului Ioan. Si a izvorat din acel cinstit cap mir bine mirositor, si preotii ungeau cu acest mir pe poporul ce se adunase, facandu-le semnul Crucii pe fruntea lor.
Deci a luat din mirul acela si Sfanta Matroana, intr-un vas mic, vrand sa-l duca in manastirea sa, spre binecuvantare. Dar poporul, sarguindu-se catre acel mir sfant, o imbulzea incat ea nu putea sa treaca. Altii, vazand la dansa sfantul mir, o rugau ca sa-i insemneze cu mirul acela, caci nu puteau sa ajunga la preoti; care lucru il si facea ea, fiind silita. Si s-a intamplat acolo un orb care din nasterea sa nu vazuse lumina. Acela a rugat pe Matroana ca sa-l insemneze si pe el cu sfantul mir. Iar ea i-a uns ochii lui si indata a vazut bine.
Dupa multi ani, acel sfant cap s-a adus cu slava din cetatea Emesei in Constantinopol si s-a asezat in biserica Mergatorului-Inainte, in locul Edomon cel prea frumos, zidit prin imparateasca randuiala. Dar dupa multi ani, venind eresul luptarii contra sfintelor icoane - cand nu numai sfintele icoane, ci si sfintele moaste ale sfintilor, unele erau arse, altele erau aruncate in mare si in riuri, iar altele calcate cu picioarele si in multe feluri batjocorite - atunci, unii crestini, fugind din imparateasca cetate - cea plina de faradelegea ereticeasca, au luat in taina Capul Botezatorului si l-au dus la Comani, unde altadata a raposat Sfantul Ioan Gura de Aur si, ducandu-l acolo, l-au ascuns iarasi in sanul pamantului, in vas de argint.
Acolo a stat nestiut de nimeni, pana in vremea imparatului Mihail, fiul lui Teofil si al maicii sale Teodora, imparateasa, cei ce au restabilit dreapta credinta, pe vremea imparatiei caruia, prin dumnezeiasca aratare, iarasi s-a aflat si s-a adus in Constantinopol, de prea sfintitul patriarh Ignatie al Constantinopolului, intru cinstea si slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, cel impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh slavit in veci. Amin.
Pericopa apostolica:
I Corinteni VI, 12-20
I Corinteni VI, 12-20Capitolul VI12. Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos. Toate imi sunt ingaduite, dar nu ma voi lasa biruit de ceva.�
13. Bucatele sunt pentru pantece si pantecele pentru bucate si Dumnezeu va nimici si pe unul si pe celelalte. Trupul insa nu e pentru desfranare, ci pentru Domnul, si Domnul este pentru trup.�
14. Iar Dumnezeu, Care a inviat pe Domnul, ne va invia si pe noi prin puterea Sa.�
15. Au nu stiti ca trupurile voastre sunt madularele lui Hristos? Luand deci madularele lui Hristos le voi face madularele unei desfranate? Nicidecum!�
16. Sau nu stiti ca cel ce se alipeste de desfranate este un singur trup cu ea? "Caci vor fi - zice Scriptura - cei doi un singur trup".�
17. Iar cel ce se alipeste de Domnul este un duh cu El.�
18. Fugiti de desfranare! Orice pacat pe care-l va savarsi omul este in afara de trup. Cine se deda insa desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau.�
19. Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri?�
20. Caci ati fost cumparati cu pret! Slaviti, dar, pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.�
Pericopa evanghelica:
Luca XV, 11-32
Luca XV, 11-32Capitolul XV11. Si a zis: Un om avea doi fii.�
12. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea.�
13. Si nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit averea, traind in desfranari.�
14. Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa.�
15. Si ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pazeasca porcii.�
16. Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea.�
17. Dar, venindu-si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame!�
18. Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta;�
19. Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.�
20. Si, sculandu-se, a venit la tatal sau. Si inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat.�
21. Si i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau.�
22. Si a zis tatal catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui;�
23. Si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim;�
24. Caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca.�
25. Iar fiul cel mare era la tarina. Si cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit cantece si jocuri.�
26. Si, chemand la sine pe una dintre slugi, a intrebat ce inseamna acestea.�
27. Iar ea i-a raspuns: Fratele tau a venit, si tatal tau a injunghiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a primit sanatos.�
28. Si el s-a maniat si nu voia sa intre; dar tatal lui, iesind, il ruga.�
29. Insa el, raspunzand, a zis tatalui sau: Iata, atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei.�
30. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat.�
31. Tatal insa i-a zis: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt.�
32. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat.�
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu