Învăţătura despre învierea Domnului se află în centrul credinţei creştine: "Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră", spune apostolul Pavel (I Corinteni 15, 17).
Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a întrupat pentru noi şi a noastră mântuire, a suferit, a fost dat la moarte şi a treia zi a înviat din morţi (Crezul).
Pr. Prof. Dumitru Staniloae:
Paştile sunt în Ortodoxie "sărbătoarea sărbătorilor". Dacă sărbătoarea este o ţâşnire de viaţă dumnezeiască în creaţie şi ca atare o ţâşnire de lumină mai presus de fire, Paştile sunt ţâşnirea deplină a vieţii dumnezeieşti în existenţa noastră creştină.
Paştile sunt o explozie de bucurie, care perpetuează explozia de bucurie a ucenicilor care au văzut pe Domnul înviat. De aceea credincioşii se salută cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o altă bucurie: "Hristos a înviat!" "Adevărat a înviat!", până la Înălţarea Domnului, de când se salută cu altă veste tot aşa de mare, legată interior de prima: "Hristos s-a înălţat!", până la Cincizecime, care anticipează Cincizecimea deplină sau umplerea desăvârşită a vieţii noastre de Duhul Sfânt.
Femeile mironosiţe aflând de la înger despre Învierea Domnului, aleargă "cu frică şi cu bucurie mare" să ducă această veste ucenicilor. Justificând bucuria lor, primul cuvânt pe care li-l adresează Iisus cel înviat la întâlnirea cu ele, este: "Bucuraţi-vă!" (Matei XXVIII, 9). De atunci cei ce cred aleargă cu aceeaşi bucurie debordantă în noaptea Paştilor şi în zilele ce urmează, vestind tuturor celor pe care îi întâlnesc: "Hristos a înviat!".
Bucuria Învierii nu e nici trecătoare, nici nedeplină. E bucuria prin excelenţă, pentru că e bucuria eternă şi deplină. De aceea, nimeni nu trebuie să fie trist în noaptea Învierii. Nimeni nu trebuie să plângă. Căci toate motivele de întristare apar acum fără însemnătate faţă de biruirea morţii. De ce sa ne întristăm de pricini care ne conduc spre moarte, când ştim acum că prin moarte trecem la viaţa veşnică.
Şi precum înainte de Învierea lui Hristos toate erau ţinute într-o frântură de sens neîmplinită, batjocorită, chinuitoare, aşa Învierea Lui umple toate de lumină şi de bucurie. Căci, când o singură părticică din lume se umple de sensul deplin, toate se umplu de la ea de acest sens.
Precum bucuria învierii întrece toate bucuriile şi copleşeşte toate tristeţile, aşa lumina ei întrece toate luminile revelaţiei nedepline din Vechiul Testament. Acolo un stâlp de foc conducea un popor dintr-o robie pământească într-o libertate pământească exterioara; acolo Moise le facea cunoscută voia Lui Dumnezeu ascuns în intuneric şi simţit în parte doar de el însuşi. Aci Dumnezeu însuşi, Soarele Hristos ne luminează, arătat prin Învierea Sa din morţi în mod deplin, şi ne conduce spre libertatea şi viaţa deplină a vieţii eterne: "În locul stâlpului celui de foc a răsărit Soarele dreptăţii, în locul lui Moise, Hristos, mântuirea sufletelor noastre".
Viaţa creştinului în plenitudinea şi deci în bucuria şi lumina deplină este o altă viaţă, la care se poate ajunge printr-o ridicare ce nu e efectuată de noi înşine, ci de Dumnezeu asupra fiinţei noastre, desi ni se cere şi nouă pregătire şi receptivitate pentru aceasta.
Învierea este ultima "trecere" prefigurată de celelalte. Ea e "trecerea" desăvârşită, pentru că e trecerea noastră de la pământ la cer. Şi data fiind domnia morţii, instaurată prin păcat. Învierea e şi trecerea definitivă şi totală a creaţiei de la moarte la viaţă.
Propriu-zis Hristos însuşi e "Paştile". El e transcenderea, pentru că în El se produce aceasta, pentru că în El se predă fiinţa noastră în mod deplin lui Dumnezeu prin jertfă.
Sărbătoarea Paştilor în Biserica Ortodoxă dă expresie acestei bucurii şi lumini nemărginite, izbucnite în existenţa omenească odată cu ţâşnirea orizontului vieţii dumnezeiesti în ea.
Lumina Învierii nu e lumina unui fulger care trece rapid de la răsărit până la apus descoperind pentru o clipa ce înseamnă a zace în întuneric, ci o lumină statornică, de o adâncime necuprinsă care descoperă cele de sus şi cele de jos cu destinul trupurilor pe care moartea le descompune pentru o vreme.
În Hristos culminează lumina la care se vor ridica adevăraţii creştini prin strădanii continue. Tot întunericul, chiar cel culminant al iadului, a fost risipit prin Hristos lumina lumii. Dacă mai rămâne un iad, el nu mai proiectează asupra lumii nici un fel de întuneric, de lipsa de sens. Legăturile lui cu lumea au fost tăiate. Desigur e vorba de lumea văzută de cei ce cred în Învierea lui Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu