De la Cruce la Înviere

---

(http://www.patriarhia.ro)

Pentru a trăi bucuria Învierii este necesar să experimentăm Taina Crucii. Începând cu Duminica Floriilor, creştinul străbate împreună cu Hristos Drumul Crucii, al Răstignirii şi al Învierii. Pentru creştini a serba Paştele înseamnă a împropria Patimile, Răstignirea şi Învierea lui Hristos. Prin participarea la sfintele slujbe din Săptămâna Mare suferim împreună cu Hristos pentru ca să ne bucurăm împreună cu El prin Înviere. Deşi Biserica Ortodoxă insistă pe importanţa şi folosul postului, slujbele rânduite în această perioadă sunt pline de speranţă şi optimism. Pentru a învia, Iisus Hristos Şi-a asumat de bună voie suferinţa şi S-a smerit, fiind scuipat şi batjocorit. Prin aceasta, Domnul nostru Iisus Hristos ne descoperă întelesul şi profunzimea iubirii. Nu există dragoste fără sacrificiu! Iubirea Sa este îndelung răbdătoare. Evanghelia de la Ioan, în capitolul 13, ne spune că Mântuitorul Iisus Hristos, iubind pe ai săi cei din lume, i-a iubit până la sfârşit.
Nu putem să înţelegem semnificaţia profundă a Învierii Domnului fără să parcurgem împreună cu El Drumul Crucii. Există două moduri de a serba Paştele: unul exterior, prin care ne bucurăm alături de cei dragi de prinoasele pregătite, altul interior, duhovnicesc, care presupune trăire în Hristos. Trăirea duhovnicească presupune bucuria exterioară şi nu invers. A reduce sărbătoarea Învierii Domnului strict la biologic, la mâncare şi la băutură, înseamnă a limita semnificaţia acestui praznic al praznicelor. În noua sa carte Foame şi sete după Dumnezeu,Preafericitul Părinte Patriarh Daniel sintetizeaza înţelesul şi folosul postului. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române subliniază faptul că în timp ce în diferite ţări unii oameni se îmbolnăvesc de obezitate sau mor prematur din cauza excesului de hrană, în alte ţări mulţi oameni mor prea devreme din cauza sărăciei şi a foamei. În acest sens, postul restabileşte echilibriul într-o societate secularizată şi dezorientată. Un înţelept se ruga astfel: Doamne, dă pâine celor ce au prea multă foame! Şi dă-le foame de Tine celor ce au prea multă pâine! Hrana biologică nu este un scop, ci o necesitate şi nu reprezintă ultima realitate: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Mt. 4,4). Dacă hrana biologicului reprezintă doar o necesitate, Împărtăşirea cu Hristos, Pâinea cea Vie, este scopul şi cununa Drumului Crucii, al postului: Eu sunt Pâinea cea Vie, Care s-a pogorât din Cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci (Ioan 6, 51).
Sâmbăta Mare leagă Taina Crucii de Învierea lui Hristos şi transformă tristeţea în bucurie. Deşi este o slujbă de înmormântare, în troparele Deniei Prohodului predomină speranţa şi bucuria. Legile terestre şi sistemul de valori al acestei lumi sunt preschimbate. Moartea presupune Viaţa şi suferinţa prevesteşte bucuria. Cand nu mai există nici o speranţă, mai există totuşi una, Învierea. Suferinţa capătă un sens pozitiv, de bucurie, pentru că deshide o fereastră spre Împărăţia Cerurilor şi ne scoate din sfera imediatului terestru. Avem motive de supărare! Avem motive de tristeţe! Există moarte trupească! Exista boală! Dar mai mari sunt darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu si mai mare decât acestea este darul vieţii, este faptul că existăm. Acest miracol unic ni s-a dat fiecăruia. Şi viaţa noastră este fără de moarte!
Asumându-ne Crucea, ne împropriem Îmvierea. De aceea, nu se poate prăznui Învierea Domnului din afara Bisericii. Îmbuibarea, desfrânarea, beţia, nu numai că sunt străine duhului sărbătorilor pascale, dar şi opuse acestora.
Biserica îşi îndeamnă fiii săi să ţină postul cu smerenie, să se împace cu semenii lor, să participe la sfintele slujbe rânduite pentru această perioadă, să se împărtăşească cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos şi să se bucure, în mod echilibrat, de prinoasele pregătite.
Deşi, numai parcugând Drumul Crucii ne putem bucura duhovniceşte de Învierea lui Hristos, Sfinţii Părinţi încurajează şi pe cei care, din diferite motive, nu au putut să păstreze rânduiala postului, căci niciodată nu este prea târziu să punem început mântuirii noastre. Predica de Paşti a Sfântului Ioan Gură de Aur, una dintre cele profunde omilii ale teologiei ortodoxe, este o mărturie a faptului că Hristos cel Înviat este al tuturor şi toţi cei ce cred sunt chemaţi să se bucure din ospăţul Împăratului:
Bogaţii şi săracii împreună dănţuiţi; cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi cinstiţi ziua; cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi; masa este plină, ospătaţi-vă toţi; viţelul este mare, nimeni să nu iasă flămând, toţi vă îndulciţi de ospăţul credinţei; toţi luaţi bogăţia bunătăţii. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum dinarul; de a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-şi ia astăzi dreapta plată; de a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască; de a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nimic să nu se îndoiască, că de nimic nu se va păgubi; de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se aproprie, nimic îndoindu-se; de a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit, că milostiv fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi; pe cel de pe urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; unuia ii dă, iar pe celălalt îl îndestulează.
Noi, creştini, nu avem numai siguranţa că Iisus a înviat din morţi, ci, întrucât El este viu, avem şi nădejdea că şi noi vom fi înviaţi. Viaţa noastră veşnică depinde de faptul că Iisus Hristos a murit şi a înviat. Credinţa noastră nu se bazează pe o iluzie, ci pe o certitudine istorică şi spirituală.

Diac. Dumitru-Ionuţ Popescu
Inspector Eparhial
Biroul de Presă al Patriarhiei Române