(Strasbourg, 24 aprilie 2008)
´´ Este al treilea an consecutiv când aduc in Parlamentul European ouă incondeiate si al doilea când organizez un eveniment special pentru a face cunoscute tradiţiile noastre pascale. Sunt foarte mândra ca am reusit, cu susţinerea tuturor colegilor mei români din grupul PPE-DE, să declaşam reacţii pozitive, iar mărtişorul si ouăle incondeiate să reprezinte, cel puţin pentru deputaţii europeni, un fel de brand al României´´ declara Maria Petre (PPE-DE, PD-L).Preşedintele grupului PPE-DE, Joseph Daul a salutat iniţiativa şi a încurajat invitatii să-şi conserve cât mai bine tradiţiile : ´´ Demonstraţi ca tradiţiile si valorile spirituale sunt bine păstrate atât in România cât şi, implicit, in Europa. Va doresc şi imi doresc să reuşim să le putem trasmite copiilor noştri, nepoţilor nostri, tuturor celor ce ne vor urma.´´ Invitaţii au admirat o expoziţie de pictura având ca tematică ´´ Patimile lui Hristos ´´ realizată de Ioan Maric pictor român din Bacau iar artistul Vintilă Mihăescu, a expus la rândul său mai multe desene pe pânza pe teme religioase. Recitalul elevilor de la Colegiul de Muzică, Dinu Lipatti a inclus suite de George Enescu, Ciprian Porumbescu precum si arii celebre din repertoriul european. Recitalul a fost susţinut de Fundatia Culturală Pro Piano România la iniţiativa europarlamentarului Marian Zlotea. Elevii, Gaga Giulia -11 ani, Ioana Cojuharov-19 ani, Giurgia Cornelia-12 ani si Nicolae Dobrovicescu -11 ani sunt laureaţi ai mai multor concursuri internaţionale de muzica, fiind premiaţi in Romania,Italia, Franta. Evenimentul a fost organizat in parteneriat cu Muzeul Agriculturii din România.
NOTA CATRE EDITORI: PPE-DE este cel mai numeros Grup politic din Parlamentul European cu 288 de membri din toate cele 27 de state membre UE. Biroul de presă al Partidului Democrat Liberal
Un comentariu:
Execut survolari pe cerul deschis in cercuri concentrice :)
Trimiteți un comentariu