vineri, aprilie 25, 2008

Violonistul Vlad Maistorovici şi pianista Diana Ionescu vor concerta la Bruxelles


Centrul Român de Informare de la Bruxelles împreună cu EAM Agency, cu sprijinul Institutului Cultural Român, prezintă duminică 27 aprilie, la ora 11,00, la prestigioasa Fundaţie Flagey din Bruxelles, un recital cameral susţinut de violonistul Vlad Maistorovici şi pianista Diana Ionescu.

În program: Sonata în si minor pentru vioară şi pian de C. Ph. E. Bach, Sonatina în sol minor pentru vioară şi pian de Schubert, două Impromptu-uri pentru pian (op. 90 nr. 2 şi 4) de Schubert, Sonata nr. 5 în Fa major pentru vioară şi pian, a „Primăverii” de Beethoven. Conceptul programului este prezentarea în mediul urban, educat artistic a unor tineri muzicieni români, prin organizarea, în ultima duminică a fiecărei luni, a unui „Romanian brunch concert at Flagey”. Prin abordarea unui repertoriu variat şi prin colaborarea cu artişti de renume internaţional, mesajul este unul de modernitate şi universalitate a artei româneşti contemporane, într-un context relaxat şi accesibil. Născut în 1985, Vlad Maistorovici a început studiul viorii la Liceul de Muzică din Ploieşti, cu profesorii Adrian Ceapă şi Ioana Croitoru, terminându-şi studiile liceale la Şcoala Yehudi Menuhin din Londra, unde a luat lecţii de vioară de la Natalia Boyarskaya. În prezent studiază vioara cu Felix Andrievsky şi compoziţia cu Jonathan Cole la Colegiul Regal de Muzică din Londra. S-a perfecţionat la numeroase cursuri de măiestrie, ca Verbier Academy şi Keshet Eilon Mastercourse, unde studiat cu Viktor Pikeisen, Petre Munteanu, Dora Schwartzberg, Zakhar Bronn, Donald Wailerstein şi Krzysztof Wegrzyn. Violonistica lui Vlad Maistorovici este caracterizată prin siguranţă tehnică, rafinament interpretativ, stil. Prezenţa sa pe scenele europene a fost apreciată la superlativ, tânărul artist având un repertoriu amplu, de la Bach până la compoziţii contemporane. Diana Ionescu s-a născut la Campina, în 1981 şi a început să studieze pianul cu Sanda Bobescu, profesoară la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 2003, la clasa profesorului Dan Grigore. A urmat studii de master cu profesori renumiţi: Alexis Weissenberg, Viktor Merzhanov, Dmitri Bashkirov, apoi cursurile „Guildhall School of Music and Drama” la Londra, sub îndrumarea profesorului Joan Havill. (Tudor CRISTIAN)

Niciun comentariu: