sâmbătă, aprilie 26, 2008

DNA...


25 aprilie 2008
Nr. 93/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

KICSID ADALBERT ŞTEFAN, fost primar al Comunei Catalina, din Judeţul Covasna, în perioada 2000 – 2004, în sarcina căruia a fost reţinută infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea;
IMRE SANDOR administrator al SC MI TU HAZ SRL Tg. Secuiesc, în sarcina căruia au fost reţinute infracţiunile de complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2003, Primăria Catalina, jud. Covasna a beneficiat de o finanţare nerambursabilă Phare - RICOP, în valoare de 85.965 Euro, în vederea implementării proiectului intitulat „Un serviciu pentru nevoiaşi”. Proiectul avea ca scop îmbunătăţirea nivelului de trai pentru persoanele disponibilizate şi pentru familiile sărace din comuna Catalina, prin înfiinţarea unui serviciu de cantină socială care să sprijine un număr de 115 persoane dintre cele vizate, precum şi înfiinţarea a cinci locuri de muncă.
La data de 27 iunie 2003, în urma organizării unei licitaţii pentru achiziţionarea de produse alimentare şi nealimentare, inculpatul Kicsid Adalbert Ştefan a declarat câştigătoare oferta SC MI TU HAZ SRL Tg. Secuiesc (firma inculpatului Imre Sandor), în lipsa comitetului de selecţie. În plus, a beneficiat şi de ajutorul inculpatului Imre Sandor, în sensul că acesta a determinat-o pe una din angajatele firmei sale să întocmească, în fals, două oferte de participare la licitaţie în numele altor societăţi comerciale. În această modalitate, beneficiarul proiectului a obţinut, în mod nejustificat, suma de 14.616 Euro din fondurile nerambursabile, sumă plătită efectiv către SC MI TU HAZ SRL pentru produsele livrate.
Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare (OPCP) din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 76.479,77 euro, reprezentând totalitatea fondurilor PHARE primite de beneficiar de la Autoritatea Contractantă.

Pentru judecarea cauzei a fost sesizată Judecătoria Târgu Secuiesc.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Se misca procurorii si cred ca in cateva saptamani tu anunti mai multe anchete decat se faceau in epoca glorioasa de dinainte de 2005 intr-un an sau mai multi. Dar poate ma insel?
Pasti Fericit cu sanatate si ce-ti doresti mai mult.

Bibliotecaru spunea...

Mulţumesc pentru urare. Vă doresc şi eu un Paşte Fericit!