Pastele crestin este similar cu doua traditii antice

---

Noaptea, dupa primul cantat al cocosilor, toata suflarea satului se scoala pentru a pleca la slujba de Inviere. Inainte de a pleca de acasa toti oamenii, varstnici si tineri, se spala pe fata cu un ou rosu si un banut de argint, in credinta ca vor “fi sanatosi ca oul si curati ca argintul”. Apoi barbatul ia cosul cu pasca si intreaga familie se indreapta catre biserica.

Alta data, semnalul de plecare la biserica era dat cu secaluse iar in timpul slujbei de Inviere se aprindeau focuri in jurul cladirii si se impusca cu aceleasi secaluse.

Dupa slujba de noapte, bucovinenii isi ordoneaza, pe doua randuri jurul bisericii, cosurile cu pasca, pentru a fi sfintite de catre preot. La intoarcerea spre casa, fiecare duce in mana si lumanarea aprinsa la Inviere.

Alta data, in momentul in care intra in casa, capul familiei afuma cu lumanarea de la Inviere semnul crucii pe “mester - grinda” (barna transversala), ceea ce facea posibila aflarea vechimii unei case dupa numarul de cruci afumate pe care le avea in “casa cea mare”.

Dupa o scurta perioada de odihna, toti membri familiei se aseaza la prima masa festiva de Paste, dar nu inainte de a se spala, inca o data, in mod ritual, cu oul rosu si banul de argint. Festivitatea este deschisa de cel mai varstnic barbat din familie care ciocneste primul ou rosu cu sotia sa, apoi ciocneste oua cu toti ceilalti.

Ciocnitul oualor rosii se face cu solemnitate si cu respectarea unor reguli precise: persoana mai in varsta, de obicei barbatul, loveste violent “capul” oului tinut de partener, in timp ce rosteste “Hristos a Inviat” iar partenerul ii raspunde “Adevarat a Inviat”. In prima zi, duminica, ouale se ciocnesc “cap la cap”, a doua zi, “husca la husca” iar in cea de-a treia zi, si “burta in burta”.

Fiecare membru al familie trebuie sa manance mai intai un ou sfintit dupa care consuma din toate bucatele sfintite la biserica. Abia dupa aceasta se poate manca din celelalte feluri de mancare asezate din abundenta pe masa festiva.

In zilele de Pasti existau interdictii severe: in prima zi nu era permisa plecarea din sat, nu se matura prin casa, nu se pregatea mancare iar masa de Pasti nu se ridica timp de trei zile. Astazi, in a doua zi de Pasti, finii se duc in vizita la nasi, cu colaci, pasca si oua rosii iar copiii merg la parinti. Nasii ii ospateaza pe fini, dupa care merg impreuna la hora satului, acolo unde, cu totul intamplator, se mai poate intalni scranciobul cel mare (Dorna Arini, Brosteni, Bosanci).

In Bucovina, se obisnuia sa se construiasca, pentru zilele de Pasti, scrancioburi mici, pentru copii, in fiecare gospodarie, si un scranciob mare, pe toloaca satului, pentru tineri. Acesta din urma era facut din lemn, avea forma unei roti uriase, montata pe doi stalpi verticali. Perechile de tineri se asezau si se “invarteau” pe cele patru scaune montate pe roata, in timpul in care ceilalti se prindeau in hora satului. Uneori, tinerele neveste se “invarteau” si ele in scranciob crezand ca, in acest fel, canepa le va creste mai mare. In credinta locala, scranciobul era reprezentarea simbolica a corpului lui Iuda, cel care s-a spanzurat in gradina in care l-a vandut pe Iisus iar trupul sau s-a leganat in copac timp de trei zile.

In dupa - amiaza primei zile de Pasti, inainte de vecernie sau dupa aceasta, lumea satului, tineri si batrani, se aduna in curtea bisericii pentru a ciocni ritual oua, pentru a bate toaca si a trage clopotele, petrecand impreuna clipe de neuitat.

In cea de-a doua si in cea de-a treia zi de Pasti avea loc stropitul ritual cu apa, in amintirea readucerii la viata a fetei de evreu, lesinata la aflarea vestii invierii lui Iisus, prin stropirea ei cu apa de catre tinerii ce treceau intamplator prin zona. Lunea, feciorii stropeau cu apa fetele din sat iar martea fetele ii udau pe feciori. Obiceiul contemporan, de a stropi cu parfum rudele si prietenii vizitati a doua zi de Pasti, este o reminiscenta tarzie si “emancipata” a acestei datini.

Prima saptamana de dupa Pasti, ce se incheie cu Duminica Tomei, este numita Saptamana Luminata. Se crede ca “cine moare in aceasta saptamana merge direct in rai”. Din aceasta saptamana incep cele noua joi si cele noua marti numite “oprite”, despre care se credea ca sunt periculoase pentru grindina. “Joile oprite” erau serbate de catre femei prin abtinere de la muncile casnice, crezandu-se ca, astfel, se asigura sanatatea oamenilor si prosperitatea turmelor si se fereau semanaturile, viile si livezile de grindina, furtuni, brume si ingheturi tarzii. Ciclul acestor sarbatori se incheia cu cea de-a noua joi, numita “Joia Verde” sau “Joia bulcilor”.

Pastele este cea mai importanta sarbatoare crestina a anului, pentru prima data fiind sarbatorit in jurul anului 1400 inainte de Hristos.

Sarbatoarea Pastelui poate fi asociata cu primavara. Retrezirea naturii la viata simbolizeaza noua viata pe care crestinii au castigat-o prin crucificarea si Invierea lui Iisus. Pastele crestin este similar cu doua traditii antice: una evreiasca si alta pagana. Ambele traditii sarbatoresc Invierea, trezirea la viata.

Pastele crestin deriva din Pastele evreiesc, numit Pesach, cuvantul de origine al cuvantului Pasti.

Pentru prima data, Pastele a fost sarbatorit in jurul anului 1400 inainte de Hristos. In aceasta data, evreii au parasit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura in cartea Exod (Iesirea) din Vechiul Testament ne ofera instructiunile date de Dumnezeu pentru sarbatorirea Pastilor in timpul lui Moise. Evreii din antichitate isi aminteau de faptul ca Dumnezeu i-a salvat din robia in care se aflau in Egipt.

Cu ocazia iesirii din Egipt, cand au sarbatorit pentru prima data Pastele, toti evreii trebuiau sa ia un miel si sa il sacrifice. Apoi, cu sangele mielului erau unse ramele de lemn ale usilor de la casele in care locuiau acestia. In noaptea aceea, ingerul mortii trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt si a omorat toti fiii intai nascuti ai egiptenilor in casele care nu aveau pe usa sangele mielului. In casele israelitilor nu a murit nimeni, pentru ca acestia ascultasera porunca lui Dumnezeu si au pus sangele mielului pe usile lor. Sangele mielului oferea o garantie, un semn vizibil prin care credinciosii dadeau de inteles ca au luat in serios avertismentul lui Dumnezeu.

- Un obicei care se practica numai in Bucovina in noaptea de Inviere este acela ca fetele sa se duca in clopotnita si sa spele limba clopotului cu apa neinceputa. Apa neinceputa inseamna ca persoana care a scos-o din fantana sa nu vorbeasca pana cand va fi folosita la spalatul clopotului. Cu aceasta apa se spala apoi fetele in zorii zilei de Paste ca sa fie frumoase tot anul si sa alerge feciorii la ele.

In trecut, feciorii isi alegeau un crai dintre cei mai harnici pentru a le judeca si pedepsi toate greselile facute de-a lungul anului. Cei gasiti vinovati erau purtati in jurul bisericii si la fiecare latura erau loviti cu vergele de lemn la talpi pentru a nu mai repeta greselile in anul viitor.

- In zona Campulung Moldovenesc, datina se deosebeste prin complexitatea simbolurilor, a credintei in puterea miraculoasa a rugaciunii de binecuvantare a bucatelor.

In zorii zilei de duminica, credinciosii ies in curtea bisericii, se aseaza in forma de cerc, purtand lumanarile aprinse in mana, in asteptarea preotului care sa sfinteasca si sa binecuvanteze bucatele din cosul pascal. Fiecare gospodar pregateste un astfel de cos acoperit cu un servet tesut cu model specific zonei, dupa oranduiala stramosilor. In cos sunt asezate, pe o farfurie: seminte de mac (ce vor fi aruncate in rau pentru a alunga seceta), sare (ce va fi pastrata pentru a aduce belsug), zahar (folosit de cate ori vitele vor fi bolnave), faina (pentru ca rodul graului sa fie bogat), ceapa si usturoi (cu rol de protectie impotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aseaza pasca, sunca, branza, ouale rosii, dar si ouale incondeiate, bani, flori, peste afumat, sfecla rosie cu hrean si prajituri.
Dupa sfintirea acestui cos pascal, ritualul de Pasti se continua in familie.

In partile Sibiului, exista obiceiul ca de Pasti sa fie impodobit un pom (un arbust) asemanator cu cel de Craciun. Singura deosebire consta in faptul ca, in locul globurilor, se agata oua vopsite (golite de continutul lor). Pomul poate fi asezat intr-o vaza frumoasa si farmecul sarbatorii sporeste cu o podoaba de acest fel.

- La Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si cocosi albi. Cocosii vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci.

- In Maramures, zona Lapusului, dimineata in prima zi de Pasti, copiii (pana la varsta de 9 ani) merg la prieteni si la vecini sa le anunte Invierea Domnului. Gazda daruieste fiecarui urator un ou rosu. La plecare, copiii multumesc si ureaza gospodarilor “Sarbatori fericite”. La aceasta sarbatoare, pragul casei trebuie trecut mai intai de un baiat, pentru ca in acea gospodarie sa nu fie discordie tot restul anului.

- In Arges, printre dulciurile pregatite de Sfintele Pasti se numara covrigii cu ou (numiti asa pentru ca in compozitia lor se adauga multe oua, 10-15 oua la 1 kg de faina). Fiecare gospodar se straduieste sa pregateasca o astfel de delicatesa, care este si simbolul belsugului.

- In Banat, la micul dejun din prima zi de Pasti, se practica traditia tamaierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeste o lingurita de pasti (vin+paine sfintite). In meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, oua albe si mancaruri traditionale, dupa acestea se continua masa cu friptura de miel.

In dimineata zilei de Paste, copiii se spala pe fata cu apa proaspata de la fantana in care si-au pus un ou rosu si fire de iarba verde.

- In Tara Motilor, in noaptea de Pasti se ia toaca de la biserica, se duce in cimitir si este pazita de feciori. Daca nu au pazit-o bine, si a fost furata, acestia sunt pedepsiti ca a doua zi sa dea un ospat, adica mancaruri si bauturi din care se infrupta atat “hotii”, cat si “pagubasii”. Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plati ospatul.

-Pe valea Crisului Alb, la Almas, toata suflarea comunei se aduna in curtea bisericii. Femeile si fetele din localitate se gatesc in straie de sarbatoare si vin in curtea bisericii, unde vopsesc si “impistritesc” (incondeiaza) oua.

Din martea Saptamanii Mari, dar mai ales in zilele de joi, vineri si sambata, in toate gospodariile bucovinene se vopsesc ouale rosii de Pasti.

Obiceiul folosirii oualor colorate in practicile de renovare a timpului primavara, cand se serba, odinioara, Anul Nou, tine de mitul cosmogonic al oului primordial, pe care il gasim si in unele legende bucovinene.

Preluate de crestinism, ouale rosii simbolizeaza sangele varsat de Fiul Domnului intru mantuirea omenirii si miracolul renasterii Sale, devenind elementul definitoriu al sarbatorii pascale.

In Bucovina ouale de Pasti sunt numite cu un termen generic “merisoare” si erau, la inceput, colorate numai in rosu (”rosete”) pentru ca mai tarziu sa se raspandeasca si practica vopsirii in galben (”galbinete”), in verde (”verdete”), in albastru (”albastrele”) si in negru (”negrete”). Alta data, culorile se obtineau numai din plante ce erau puse la macerat in Duminica Floriilor. Astazi acest obicei este in mare parte pierdut, femeile folosind culori acrilice pentru vopsirea tuturor oualor de Pasti.

Cele mai frumoase oua de Pasti, care fac si acum faima Bucovinei, sunt ouale inchistrite, numite impropriu oua incondeiate. Tehnica uzitata este aceea a pastrarii culorii de fond si consta in trasarea pe ou a unor desene, cu ajutorul cerii de albine topita, si scufundarea succesiva in bai de culoare (galbena, rosie si neagra). Unealta folosita se numeste chisita si este un betisor de lemn ce are fixata la unul din capete o palnie minuscula confectionata din alama, prin care este petrecut un fir de par de porc. La sfarsit, dupa “scriere” si “imbaiere”, oul se incalzeste putin si, cu ajutorul unei carpe, de asemenea usor incalzita, se indeparteaza straturile de ceara, punandu-se in evidenta desenul. Cele mai raspandite motive folosite la inchistrirea oualor sunt crucea Pastelui, floarea Pastelui, cararea ciobanului sau cararea ratacita, braul si desagii popii, bradutul, frunza de stejar, albina, pestele, coarnele berbecului, carja ciobanului, steaua ciobanului, inelul ciobanului, fluierul ciobanului, “patruzeci de clinisori”, vartelnita, creasta cocosului, broasca, fierul plugului, ulita satului, grebla, sapa etc.

Vechimea obiceiului poate fi doar banuita. Exista batrani care isi amintesc ca strabunii lor vorbeau de practici de fertilizare savarsite de tinere perechi care ingropau “oua desenate” la marginea campului, in noaptea de Inviere, ceea ce plaseaza obiceiul in vremuri precrestine. Aceeasi vechime pare a fi demonstrata si de perpetuarea unui model numit “ciresica”- ce este aproape identic cu “vartelnita” intalnita pe ceramica de tip Cucuteni - sau a motivului numit “cararea ratacita”, cel mai greu de realizat (el se desfasoara pe intreaga suprafata a oului sub forma unei spirale cu volute), motiv ce este o forma originala de reprezentare a Caii Lactee, numita Cararea Ciobanului in comunitatile de oieri.

Ouale inchistrite incepeau a fi “muncite” de pe la mijlocul Postului Mare. De regula, ele nu se mancau. Dupa ce erau sfintite in noaptea de Inviere, erau daruite rudelor si celor dragi si erau pastrate in apropierea icoanelor pana la Pastele urmator.

Astazi, inchistrirea oualor a devenit o afacere prospera. Ea este ocupatia predilecta a locuitorilor din satele Paltinu, Moldovita, Vatra Moldovitei, Ciumarna, Izvoarele Sucevei, Brodina, Ulma, Moldova Sulita, Fundu Moldovei etc. Ouale sunt golite de continut si apoi sunt inchistrite cu modele mai ales geometrice si doar arareori cu motive “batranesti”. Acestea din urma sunt in mare masura uitate sau, atunci cand amintirea lor se mai pastreaza, mesterii ezita a le folosi considerand “ouale batranesti” o marfa greu vandabila. Exista, insa, din fericire, persoane care cunosc vechile modele, uneori si semnificatia acestora, persoane care isi “asuma riscul” folosirii lor intr-o societate ce tinde a deveni tot mai comerciala.
PAŞTELE ŞI OUĂLE ÎNVIERII
Ca simbol al creaţiei, al zămislirii vieţii, oul a inspirat, din vechi timpuri, numeroase legende, basme, o întreagă literatură. În cultura românească este suficient să amintim doi reprezentanţi de seamă: Constantin Brâncuşi şi Ion Barbu, a căror operă gravitează în jurul acestui subiect, considerat ca formă geometrică perfectă - “obiectul perfect”. Originea colorării ouălor se pierde în negura epocii precreştine, din timpurile când Anul Nou se sărbătorea la echinocţiul de primăvară. Ele erau date în dar, ca simbol al echilibrului, creaţiei şi fecundităţii. Şi la romani, colorate în roşu, ouăle făceau parte dintre darurile sărbătorii lui Janus şi erau folosite la diferite jocuri şi ceremonii religioase. Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creştinilor şi este încă practicat mai ales la popoarele Europei şi Asiei. Spre deosebire de alte ţări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolica motivelor şi perfecţiunea realizării. Ouăle “încondeiate” (”împistrite” sau “muncite”) s-au constituit, la români, într-o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale, integrându-se între elementele de o deosebită valoare ale culturii spirituale populare, care definesc particularităţile etnice ale poporului nostru. Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Cea mai răspândită relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a pus coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Isus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă: “De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi”.

Materiale:
ou de găină (tradiţional)
culori vegetale
ceară de albine

Unelte:

pană de gâscă
“chişita” ( unealtă specială, făcută dintr-o ţeavă subţire din metal, cu diametrul foarte mic, în interiorul căreia se trece un fir de păr de porc) care foloseşte la “scrierea” motivului.
“pămătuf” (unealtă care foloseşte pentru acoperirea suprafeţelor mai mari - linii groase, puncte, etc).

Culori (vegetale):
roşu: coajă de măr dulce, frunze şi flori de măr dulce, roibă, flori de sovârf, coajă de măcieş, etc.
albastru: flori de viorele.
verde: frunze de nuc, coajă de arin, coajă şi mugur de măr pădureţ, floarea-soarelui, etc.
galben: coji de ceapă, coajă de lemn pădureţ, coajă de lemnul câinelui, coajă de mălin, etc.
negru (ouăle negre simbolizează durerea lui Isus): coaja verde a nucilor, coajă şi fructe de arin, etc.
Tehnici:
Sunt două posibilităţi de pregătire a oului pentru “împistrire”- fierberea lui înainte sau golirea. Acestea din urmă sunt păstrate ca ornament. Pentru ornamentare se foloseşte ceara caldă, cu care se trasează desenul pe oul alb, după care se cufundă în culoarea pregătită dinainte. Când oul trebuie să conţină mai multe culori, se cufundă succesiv în culori din ce în ce mai închise, după ce s-au “scris” motivele cu ceară, tot succesiv. Pentru a îndepărta ceara, se pune oul aproape de o sursă de căldură şi se şterge cu o pânză; apoi se unge cu ulei sau grăsime pentru a-i da strălucire.

Ornamente:
De-a lungul timpului, motivele ornamentale s-au complicat (ca şi culorile), chiar dacă semnificaţia simbolică nu mai este cunoscută decât de bătrânele satului. Motivele predominante sunt cele geometrice, fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe sau naturaliste, reprezentând animale, păsări, sau chiar scene biblice, în diferite combinaţii.

Cromatica şi motivele decorative diferă de la zonă la zonă şi chiar de la creator la creator, depinzând de imaginaţia acestuia.

Răspândire:
Ca răspândire geografică, obiceiul încondeierii acoperă întreaga suprafaţă a ţării. În Muntenia şi Oltenia, motivele ornamentale sunt naturaliste şi cu mai puţine culori, Oboga fiind unul din centrele cunoscute din judeţul Olt. În Moldova, cu cât înaintăm spre nord motivele şi culorile sunt mai elaborate. Vestite sunt ouăle încondeiate de la mănăstirea Suceviţa al căror decor este executat din mărgele. În Transilvania şi Banat găsim o mare varietate de modele şi culori atât la români cât şi la minorităţile naţionale. Ţara Bârsei a atins un nivel deosebit prin fineţea desenului şi compoziţiei ornamentale şi cromatice.

Ritualuri
Datorită încărcăturii simbolice religioase, ouăle încondeiate sunt folosite nu numai ca obiect de decor, dar şi în practicarea unor ritualuri, din care semnificativ pare cel practicat în Bucovina: cojile ouălor de Paşti, împreună cu alte resturi alimentare, sunt aruncate în râu, pentru ca apa să le poarte la “Blajini” (fiinţe imaginare, încarnări ale copiilor morţi nebotezaţi, al căror loc de vieţuire se află la “capătul lumii”, aproape de Apa Sâmbetei); în felul acesta, şi Blajinii au ştire că pentru toţi creştinii a venit Paştele.

(http://www.lovesite.ro/)