Ce ar trebui să faci de Paşti, ca să respecţi tradiţia

---

Marea sărbătoare a creştinătăţii, Paştele, începe, din punct de vedere liturgic, sâmbătă, în miez de noapte, atunci când se spune că mormântul s-a deschis şi Iisus a înviat „cu moartea pre moarte călcând”.

Sărbătoarea Pascală cade întotdeauna la începutul primăverii, fiind asociată totodată cu o renaştere a naturii. Mergând pe linia simbolistică a sărbătorii, Paştele înseamnă renaşterea omului la o nouă fiinţă, renaşterea într-o nouă viaţă pe care a dobândit-o prin jerfta răstignirii şi a morţii Mântuitorului. Acest timp al învierii, unul de mare bucurie spirituală, este încărcat de tradiţii şi obiceiuri. Câteva obiceiuri se mai păstrează încă, însă altele au fost înlocuite în timp de forma nouă pe care a trebuit să o îmbrace ritualul în contextul schimbărilor de mentalitate. Iar altele pur şi simplu au fost uitate de comunitate.

În Sâmbăta Mare se termină muncile începute Bucuria Învierii este precedată de doliul spiritual al Postului Mare. Iar aici nu vorbim doar de perioada de post, ci de tot ceea ce implică această perioadă, în special în Săptămâna Mare sau Săptămâna Neagră, aşa cum mai este cunoscută. „Oamenii satului îşi pun în această ultimă săptămână ordine în gospodării, iar femeile se pregătesc să termine veşmintele noi pe care le vor îmbrăca la Biserică. Mai presus de munca fizică, ei îşi primenesc sufletul prin post şi rugăciune pentru a se putea întâlni cu Domnul, prin sfânta Lumină din noaptea Învierii. Ultima săptămână (a postului Paştelui – n.r.) este una de doliu şi tristeţe, dar şi de muncă cumpătată, pentru că era păcat, se spunea în comunitate, să munceşti atunci când Domnul pătimea. Sâmbăta, de exemplu, nu se fac munci grele, ci trebuie terminate cele începute, pentru că se spune că în această zi Domnul s-a odihnit în mormânt”, spune Roxana Cornea, etnolog în cadrul Departamentului de Cercetare a Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Braşov. Conform obiceiului, în Sâmbăta Mare se coace pasca ce va fi dusă seara la biserică.

„Paştile” cu vin, pâinea sfinţită din noaptea de Înviere În noaptea de Înviere, în Biserică este obiceiul sfinţirii pâinii cu vin, numită şi „paşti”, sub formă de anafură sau prescuri. „De obicei «Paştile» se duceau la Biserică cu câteva zile înainte, fie prin contribuţia întregii comunităţi prin rotaţie, fie toate familiile aduceau pâinea pe care vroiau să o sfinţească”, spune etnologul braşovean. Astăzi, lumea îşi cumpără de la Biserică acea prescure sfinţită, iar asta se întâmplă chiar şi în comunităţile tradiţionale. „Paştile” se consumă în noaptea de Înviere, dar şi pe tot parcursul sărbătorilor pascale.

Bucatele sfinţite în Noaptea de Înviere au proprietăţi vindecătoare Tot în această noapte se mai păstrează obiceiul ca preotul să sfinţească pasca din coş. Pasca este adusă la Biserică într-un coş special, anume pregătit pentru Paşte. Alături de tradiţionala pască, credincioşii mai pun şi ouă vopsite, cozonaci, brânză, dar şi slănină, hrean, sare, zahăr, făină. Se spune că cine mănâncă ouă în ziua de Paşti va fi uşor peste an. În trecut, albuşul de ou roşu sfinţit se usca, se pisa şi se sufla în ochii bolnavi de albeaţă, ai vitelor şi oamenilor. Cu slănina se ungeau rănile sau vreun picior scrântit. De asemenea, pentru friguri, omul se afuma cu slănină şi tămâie puse pe o lespede. Slănina, consumată ca atare, se spunea că are proprietăţi tămăduitoare pentru oameni şi vite. Hreanul sfinţit se păstra în pământ, crezându-se ca el curăţă apa fântânilor, vindecă de boli si friguri. Dacă cineva îl consumă când vine de la biserică, se spune că va fi iute şi sănătos tot anul. Sarea era folosită la sfinţirea fântânilor. Cuişoarele se spunea că sunt bune pentru dureri de măsele, iar cu făina se freca ochiul vitei bolnave de albeaţă. Despre usturoiul sfinţit se spunea că nu se strică; dar folosea şi la alungarea strigoilor sau pentru tămăduirea celor bolnavi de vătămătură. După sfinţirea din dimineaţa primei zile de Paşte, pasca dobândeşte puteri purificatoare, asemeni anafurei. Ea este sfinţită şi se consuma imediat după anafură.

Lumânarea de Paşte, aprinsă în timpul anului în cazuri excepţionale Puteri deosebite i se atribuie şi lumânării de la Înviere, care este păstrată în tot timpul anului şi aprinsă în caz de grindină, furtuni sau mari primejdii. Noaptea Învierii este deosebită, ea simbolizând noaptea luminii, a izbăvirii omului din iad, din păcat şi din moarte. De aceea, în zilele noastre, Învierea este privită ca o sărbătoare a luminii. Seara sau la miezul nopţii, când oamenii merg la slujba Învierii, aprind lumânări la mormintele celor morţi din neamul lor. „Aceste lumini vin tot ca un substrat vechi al focurilor de altă dată ce se făceau în noaptea Învierii pentru sufletele celor morţi. Este vorba despre acele focuri făcute pe dealurile din jurul satelor, acele „focuri de veghe” care luminau toate împrejurimile”, spune etnologul.

Spălarea din dimineaţa Învierii La întoarcerea de la Biserică, membrii comunităţii tradiţionale obişnuiau să îndeplinească ritualul spălării pe faţă de dimineaţă. Într-un lighean se punea un ou roşu, în unele locuri două, şi o monedă de argint. Se turna apă proaspătă (neîncepută) adusă de la fântâna. Toţi ai casei se spălau pe rând, dându-şi fiecare cu oul roşu peste obraz şi zicând: «Să fiu sănătos şi obrazul să-mi fie roşu ca oul; să fiu iubit ca ouăle în zilele Paştilor». După aceea se lua moneda de argint şi trecând-o peste faţă se zice : «Să fiu mândru şi curat ca argintul» ; fetele mai ziceau «să trec la joc din mână-n mână ca şi banul; să fiu uşoară ca şi cojile de ouă, care trec plutind pe apă». În unele sate, în lighean se pune şi o crenguţă de busuioc, deoarece se zice că dacă te speli cu dânsul vei fi onorat ca busuiocul.

Masa de Paşti Întorşi de la biserică, membrii familiei se aşează la masă, gustând mai întâi din ouăle şi pasca sfinţite. După ce îşi potolesc foamea ciocnesc câte un pahar de băutură. Ouăle se ciocnesc după un anumit ritual: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mâna de un comesean, în timp ce rosteşte cunoscuta formulă „Hristos a Înviat!”, la care se răspunde cu: „Adevărat a Înviat!” Se crede ca, făcând acest lucru, membrii familiei se vor vedea si pe lumea cealaltă. Masa din prima zi de Paşti este un prilej de reunire a familiei, decurgând după un adevărat ritual. De pe masa de Paşti nu pot lipsi: ouăle roşii, caşul de oaie, salata cu ceapă verde şi ridichi, drobul şi friptura de miel, pasca umplută cu brânză sau smântână şi, mai nou, cu ciocolată.

Udatul fetelor În mai multe zone ale ţării există obiceiul ca a doua zi de Paşti, tinerii să stropească fetele, iar acestea la rândul lor să le dea băieţilor de băut şi să le ofere daruri, căci se crede că nici unei fete nu-i va merge bine dacă nu este udată. Înainte, stropitul se făcea cu apă de fântână; astăzi este datina ca fetele să fie udate cu parfum. Apoi cei care au venit la udat primesc câteva ouă roşii şi sunt invitaţi la masă.

Cele mai multe obiceiuri nu s-au mai păstrat Etnologul braşovean Roxana Cornea spune că „toate gesturile pe care le facem în această perioadă, atât înainte, cât şi de Paşte, ne transpun într-un timp mitic, biblic, un timp care evidenţiază relaţia dintre creator şi om”. Din păcate însă, „în zona aceasta, a Făgăraşului, cele mai multe obiceiuri s-au pierdut sau pur şi simplu nu au mai fost respectate. Explicaţia se regăseşte desigur în faptul că satul tradiţional din zona Făgăraşului se află mai aproape de oraş, spaţiu al disoluţiei obiceiurilor şi tradiţiilor. Totuşi mai sunt sate tradiţionale din zona centrală a Transilvaniei care mai păstrează unele obiceiuri”, subliniază etnologul. (Mirela LEONTE)