duminică, decembrie 09, 2007

Cât de mult se preocupa UDMR (Romániai Magyar Demokrata Szövetség) de minorităţile din România! Sau Vitam regit fortuna, non sapientia



(Viaţa este guvernată de noroc şi nu de înţelepciune)
Citatul din Cicero este atât de încastrat în viaţa de zi cu zi încât viaţă însuşi i se închină. Oricât de înţelept ar fi un om, pus într-o funcţie de conducere, va conduce tot conjunctural.
Am considerat că nu este normal să vorbesc despre acest lucru până la terminarea alegerilor pentru Parlamentul European. UDMR a obţinut la aceste alegeri un scor excelent, mult peste aşteptările lor, în timp ce partidele naţionaliste româneşti nu au trecut de pragul electoral de 5%. Poate că era momentul să se spargă acest scandal care otrăveşte politica românească de la revoluţie încoace. Alegerile au trimis în parlamentul european pe Frunda György, născut în 1951 de profesie avocat şi pe Sógor Csaba, născut în 1964, preot reformat. Poporul român a considerat oportună trimiterea în Parlamentul European şi a candidatului independent Tökés Ladislau, născut în 1952, preot reformat, practic şi el venit din rândurile UDMR-ului. Şi este foarte bine că s-a întâmplat aşa, 3 parlamentari din totalul de 35 este foarte bine. Eu mă aştept de la aceşti parlamentari să promoveze deschiderea culturală europeană, să treacă peste micile şicanări care sunt de zeci de ani hrana voturilor de natură naţionalistă. În zona Carpaţilor popoarele s-au amestecat. Avem în graiurile noastre, în obiceiurile noastre, elemente comune. Eu simt în mine identitatea maghiară ca pe parte a istorie româniei. Ştiu că nu toţi simt aşa, dar timpul certurilor au trecut în această lume în care graniţa nu mai este un hotar în adevăratul sens al cuvântului.
Iată însă că alegerile au trecut şi pot să vorbesc despre acest lucru fără a se spune că fac propagandă culturală. Spuneam într-o postare anterioară a mea că am fost impresionat de un site de e-radio absolut excepţional. http://www.folkradio.hu/index_rom.html
Am vorbit despre el multor oameni politici şi le-am adresat rugămintea de a face ceva asemănător şi în România cu speranţa că un astfel de site ne va face să înţelegem cu nu mai vorbim în Europa de o structură a teritoriilor statale decât din punct de vedere administrativ şi ar trebui să conservăm identitatea culturală aşa cum este ea în acest moment, împletită în diferite “paternuri culturale”. De ce? Câţi români mai percep graniţa dintre cultura românească şi cultura vecinilor noştri. Practic ea, graniţa, nu mai există. Câţi mai percep sârba venind de la fraţii sârbi, csárdás-ul de la fraţii maghiari, sau dansurile, sonorităţile de la ruşi ori bulgari… muzica croată este hit acum în România, buciumul sună la fel în orice ţară s-ar auzi. Este incredibil cât de uniţi cultural suntem cu toţii în jurul acestor Carpaţi, un nucleu diferit de orice altă zonă a lumii, se simte că aici este ceva diferit. Din păcate oamenii politici au alte priorităţi. Am hotărât atunci să mă adresez “şefului minorităţilor”, preşedintelui UDMR, domnul Markó Béla, cu un e-mail. Am intrat pe site-ul partidului şi am luat de acolo adresa de email a domnului Markó Béla. Am trimis acest email pe data de Thu, 30 Aug 2007 12:11:01 cu subiectul propunere culturală:

Domnule presedinte Marko Bela,
Ma adresez domniei voastre in calitate mea de simplu cetatean al acestei tari. Acum cateva zile eram ingrijorat de informatia conform careia populatia maghiara se inarmeaza gandind ca romanii se pregatesc pentru o actiune militara in tara vecina si sora. Cum stiu ca nu prea iese fum acolo unde nu este foc, eram pregatit pentru a avea o reactie asupra autoritatilor romane si a politicii acestuia cu "ne iau Ardealul" care nu se mai termina parca niciodata. S-a intamplat insa ca am fost deturnat de la ceea ce vroiam sa fac. In urma cautarilor mele pe Google am dat, absolut intamplator peste un post de radio pe INTERNET iar acesta care m-a tulburat ireversibil. Adresa acestui post de radio este: http://www.folkradio.hu/
Domnule presedinte, acest post de radio este absolut genial, si eu nu folosesc de obicei cuvinte mari. Fratii maghiari au facut ceva ce nici cu gandul nu gandeam ca se poate face. Acest post de radio emite 24 de ore de muzica absolut autentica. Nu, nu este acea muzica prelucrata si inregistrata prin studiouri profesionale, cu orchestra radio. Este o muzica autentica culeasa direct de la sursa, fie ea pe teritoriul Ungariei, Serbiei sau Romaniei. Evident, muzica are acel suflu maghiar care este foarte infratit cu sufletul romanului. Dupa cum observati poate, site-ul este in patru limbi: maghiara, engleza, romana si slovaca. Am privit cu atentie pozele atasate de inimosii etnografi, profesionisti sau amatori, si am recunoscut iar substanta aceia milenara care ne uneste indiferent de diferendele politice.
Domnule presedinte, recunosc ca am simtit nevoia de a plange. De ce? Pentru ca Romania nu are asemenea minunatie. Nu se putea sa nu fac un demers cetatenesc. M-am gandit mult cui pot sa adresez aceasta propunere si absolut toate raspunsurile duceau la Uniunea Democratica Maghiara din Romania, ca principal reprezentant al minoritatilor nationale din Romania. Si atunci mi-am zis, cu atat mai mult cu cat acest partid are in frunte un om care duce la bun sfarsit lucrul pe care l-a inceput.
Cum vad eu acest post de radio.
Sa promoveze melodii autentice.
Sa cuprinda muzica de aici, a tuturor minoritatilor nationale de pe teritoriul Romaniei, chiar si cele mai mici.
Sa cuprinda muzica inter-culturala cu vecinii nostri.
Sa existe macar o versiune in limba engleza, preferabil si in maghiara, germana, sarba…
Sa contina un album de poze atasat evenimentelor, festivalelor…
De fapt modelul este chiar acest site al fratilor maghiari.
Domnule presedinte, din pozitia pe care o aveti, adica un om cu o personalitate puternica al carui cuvant este ascultat de oricine, aveti puterea creatiei unui asemenea vis romanesc. Costurile infiintarii unui post de radio pe INTERNET sunt destul de mici, practic nu ar costa statul roman mai mult decat un calculator nu foarte scump si un banal abonament de acces INTERNET. Marea problema este arhiva cu inregistrarile melodiilor, etnografii si, evident, cei ce opereaza postul de radio. Banuiesc ca nici aici nu este o problema foarte mare deoarece exista probabil centre culturale de etnografie si folclor (daca nu, ar trebui sa existe cat mai repede).
Domnule presedinte, un astfel de demers este un bun prilej de a stinge diferentele dintre oameni si de a cultiva ceea ce omenirea are mai bun: sufletul nostru dumnezeiesc.
Am speranta ca propunerea mea gaseste un teren fertil in membrii UDMR, pentru ca stiu ca in acest partid traditia, jocul si muzica isi gaseste loc mai mult decat oriunde in sfera politica.
Va multumesc pentru bunavointa cu care ati citit aceste randuri.
Gheorghe Florescu


Nu am folosit diacriticele special pentru a nu fi probleme la receptare e-mailului.
De atunci am aşteptat, în zadar, un răspuns. A trecut atâta timp încât este evident că nu va exista o rezolvare solicitarea mea. Domnul preşedinte al UDMR nu consideră destul de importantă această problemă culturală, o temă excelentă de studiu pentru Parlamentul European. Sincer, eu mă aşteptam ca pilonul principal al campaniei electorale a unei minorităţi din România să fie sectorul cultural. Dar nu a fost din păcate aşa, totul se învârteşte ireversibil în zona economică. Propunerea maghiară pentru Parlamentul European nu a fost ştergerea tuturor graniţelor între fraţii care au clădit istorie în Carpaţi ci, dimpotrivă, o închidere zonală autoprovocată şi mai pronunţată. Probabil că domniile lor ştiu mai bine de ce anume au nevoie, nu mă pronunţ, sunt persoane abilitate pentru astfel de negocieri. Eu însă nu mi-am primit postul de e-radio şi site-ul dorit. Mă simt ignorat pentru că politicieni nu consideră cultura o zonă în care merită să investeşti. Mă aşteptam că Europa unită să-mi aducă la Televizor mai multa artă, mai multe filme care să nu fie americane. Nu cred, de exemplu, că am văzut pe postul naţional un film maghiar de 10 ani de zile şi aud din când în când de filme excepţionale de artă din această zonă, mai ales scurt metraje. Nu spun că nu au fost chiar niciunul, spun că nu am văzut. Nici bulgăreşti, nici sârbeşti, nici ucrainene, nici măcar moldoveneşti. Când şi când câte un film francez şi multe telenovele de duzină din Italia. Nu avem oare nevoie de cultură europeană?
Am să supralicitez cu acest post dedicat, pro-culturii europeane, şi am să spun că tot maghiarii au cel mai bun site despre artele plastice pe care le-am văzut şi caut astfel de site-uri de câţiva ani. Nu ştiu dacă este sponsorizat sau nu dar este absolut remarcabil:
The Web Gallery of Art
Astfel de site-uri demonstrează că se pot face lucruri excepţionale şi fără a apela la fonduri de milioane de euro, fără să ai resurse “de bunăstare economică”. Vorbim tot timpul prin comentarii de tot felul de cheltuieli bugetare absolut fără sens, oare nu se poate sponsoriza sau finanţa cu sens aşa ceva pe lângă un centru cultural? Citeam acum ceva timp pe un site al unei biblioteci din teritoriu că este dotată cu calculatoare “performante” 486. Chiar se poate aşa ceva, chiar cultura este ultima grijă?
Dacă oameni politici citesc această postare, aş dori să posteze un comentariu de câteva rânduri care să explice atitudinea marcată de dezinteres relativă la lucrurile cu adevărat importante. Nu uitaţi! 99% din ceea ce suntem astăzi este amintirea culturii făcută de cei ce au trăit înaintea noastră. Ar trebui să ne gândim ce lăsăm mai departe. Ceea ce facem astăzi, această indiferenţă, este echivalentă cu arderea cărţilor. Umbla o vorbă pe timpuri, cine arde cărţile va arde şi oameni… Istoria a verificat această vorbă de câteva ori în istoria omenirii. De câte ori trebuie să se repete istoria ca să învăţăm cum să ne comportăm civilizat? Cât va mai avea timpul răbdare cu noi?

6 comentarii:

Anonim spunea...

Felicitari pentru intreprindere si multumesc pentru acest post ca si pentru "Ziua nationala a tuturor romanilor".
Am ascultat "folkradio" si voi recidiva. Habar n-am de ce-mi place ca nu stiu o boaba ungureste. O fi nostalgia anilor de studentie petrecuti de un ragatean in Ardeal? O fi!
Cit despre dorinta din final, nu cred ca se va "cobori" parlamentarul roman sa posteze comentariu. Macar de'ar citi postul! Sau comentariile la post pentru incitare.

Bibliotecaru spunea...

Acest site promovează şi muzica românească şi pe cea sârbească, puteţi vedea în desfăşurătorul lor de unde a fost culeasă melodia.
Ştiu prea bine care este diferenţa dintre autentic şi contrafăcut. Am avut un unchi care culegea folclor dar nu a ajuns niciodată foarte cunoscut pentru că nu agrea contrafacerea. Iată una din puţinele melodii salvate:
AICI

Anonim spunea...

Ti-am mai spus daca vrei sa obtii un raspuns trebuie sa faci sa lucreze principiul :tacand consimti la ce vezi adica acum nu pe blogul tau sa pui chestia asta sau nu numai cai problema este sa nu poata spune, la o adica , nu am stiut, deci p poti retrimite pe adresa lui marko dar cu spre stiinta ca sa stie ca ce vede el, vad si altii si celor indicati cu spre stiinta, care nu trebuie sa fie din blogosfera(pot fi si de acolo dar nu e relevant)sa fie persoane de decizie: parlamentari, guvern, ONG, presa , abasade(asta in functie de sfera de interes a problemei ridicate de tine).In situatia asta eu as trimite spre stiinta onduceri UDMR, parlamentarilor UDMR, la celelalte minoritati si or mai fi, tu esti cel care ai hotari, dar daca vrei sa demonstrezi ca incerci ceva e si asta un pas si atunci cei care au mai multa forta si perseverenta pot prelua textul tau si actiona ei bineinteles citandu-te ca atare...

Ion Adrian

Bibliotecaru spunea...

Nu mai conteaza acum. Mai bine să ascultăm folclor:
http://media.imeem.com/m/K51EOaqRY8/aus=false/
http://media.imeem.com/m/c1geO9CX_-/aus=false/
http://media.imeem.com/m/4D0kc1JRk_/aus=false/

Anonim spunea...

Da ai si tu dreptate. Multumim pentru ca ai grija si sufletele noastre...
I.A.

Anonim spunea...

PS : si de sufletele...