| "One of Us" by Joan Osborne If God had a name, what would it be And would you call it to his face If you were faced with him in all his glory What would you ask if you had just one question And yeah yeah God is great yeah yeah God is good yeah yeah yeah yeah yeah What if God was one of us Just a slob like one of us Just a stranger on the bus Trying to make his way home If God had a face what would it look like And would you want to see If seeing meant that you would have to believe In things like heaven and in jesus and the saints and all the prophets And yeah yeah god is great yeah yeah god is good yeah yeah yeah yeah yeah | What if God was one of us Just a slob like one of us Just a stranger on the bus Trying to make his way home He's trying to make his way home Back up to heaven all alone Nobody calling on the phone Except for the pope maybe in rome And yeah yeah God is great yeah yeah God is good yeah yeah yeah yeah yeah What if god was one of us Just a slob like one of us Just a stranger on the bus Trying to make his way home Just trying to make his way home Like a holy rolling stone Back up to heaven all alone Just trying to make his way home Nobody calling on the phone Except for the pope maybe in rome |
duminică, decembrie 16, 2007
Marie Digby singing "One of Us" by Joan Osborne
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
God a fost "one of us", demult, acum 2000 de ani! Melodia e foarte frumoasa, si o ascult cu emotie de fiecare data, insa mi se pare expresia unei tristeti si insingurari prea marcate. Care denota, de fapt, o lipsa de credinta! Desigur, sunt multi oameni care simt asa, prea multi...Insa, greseala este ca ei nu vad decat "prezentul imediat". Nu stiu sa vada si "dincolo de..."
Problema pusă de această melodie este una foarte gravă. Afirmăm în fiecare zi cu emfază martiriul lui Isus, lipsa de credinţă a evreilor şi trădarea lui Iuda, în realitate şi noi, cei de acum, nu suntem capabil să-l recunoaştem pe Dumnezeu într-un om. Războaiele mediatice duse pe tărâmul credinţei sunt menite să afirme o primordialitate, alipirea caracterul de adevăr faţă de o credinţă. Dar totul este fals pentru că adevărul luptei sunt pretexte economice şi mai puţin spirituale. Toate religiile încep prin a predica lipsirea de material şi sfârşesc prin îmbuibarea clerului la nivel înalt. Iată de ce sfinţii nu prea sunt bogaţi ci mai degrabă izolaţi de cele lumeşti.
"What if God was one of us
Just a slob like one of us
Just a stranger on the bus"
Ce-ar fi dacă Dumnezeu ar fi unul dintre noi, un grăsan ca noi, un banal străin din autobuz...
Nu-l putem recunoaste pe Dumnezeu pentru că nu suntem capabili să vedem mai departe de forma materială a vieţii. Şi atunci cearta noastră pe adevăr este o simplă misiune a imposibilului. Adevărul menit să ne ţină uniţi, reuşeşte să ne destabilizeze. iată de ce este şi ironia:
"Back up to heaven all alone
Nobody calling on the phone
Except for the pope maybe in rome"
Are grijă singur de rai şi nimeni nu-l sună la telefon, poate doar papa de la Roma.
Şi chiar aşa şi este, noi îl vedem pe Dumnezeu ca pe cineva de la care ceva atunci când eşti într-o situaţie fără ieşire. Fiecare avem un Dumnezeu personal care este un fel de big brother.
"God is great, God is good"
Dar adevărul este că nu face parte din viaţa noastră de zi cu zi, nu-l percepem ca realitate ci ca prezenţă. Rugăciunea către divinitate devine astfel un fel de monedă de schimb. Şi atunci poate că nu e bine să spunem multe atunci când ne rugăm, "ca neamurile, ca ele cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultate. Deci nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de cele ce aveti trebuinta mai inainte ca sa cereti voi de la El.", poate e mai bine să spui simplu: Mulţumesc!"
Da, ai mare dreptate! Un psiholog pe care il respect - Erich Fromm - spunea ca omul societatii actuale este din punct de vedere spiritual asemeni unui copil de 5 ani: stie ca exista un Tata undeva, departe, dar nu-L cheama deact atunci cand are nevoie de El, in rest, prefera sa fie lasat "sa se joace" singur. Omul medieval era analog unui copil de 8 ani: stia ca exista un Tata, Il si chema atunci cand avea nevoie de El, dar stia si ca trebuie sa faca ceva pentru a-i capata atentia si ajutorul. Toata viata lui era dusa in acest scop.
Iata ca, din acest punct de vedere, "intunecatul" Ev Mediu nu era chiar atat de intunecat! Insa, nu trebuie totusi sa generalizam. Existau si atunci falsi credinciosi, dupa cum exista si astazi adevarati credinciosi, chiar daca nu neaparat in "hainele" uzuale.
Melodia e realista, intr-un fel, dar e un realism pesimist.Adica, nu exprima si "fata luminoasa a lunii"!
Trimiteți un comentariu