NELU OANCEA

---

Am plecat de la un mesaj al lui Ion Adrian. Spunea domnia sa...
"Imi pare rau ca trebuie sa anunt si eu un deces si anume al unui om deosebit, care a fost scriitorul Nelu Oancea, inmormantat azi la cimitirul Bellu."
Recunosc că nu este un nume cunoscut minţii mele. Am aflat că a fost editor şi poet. Am încercat să caut o poezie, un fragment măcar, şi nu am găsit nimic. Probabil funcţionează zicala cu cizmarul desculţ. Am dat de un discurs al domniei sale ţinut cu ocazia întâlnirilor Porto Franco:
“Eu am intrat acum intr-o perioadã in care mã gândesc mult mai mult la ceea ce nu am fãcut. Probabil cã nu sunt singurul, nici primul nici ultimul om care, la o anumitã vârstã, parcurgând inapoi un drum, isi dã seama ce n-a fãcut pentru el, dar si ce n-a fãcut pentru altii. Ceea ce s-a fãcut, s-a fãcut, Dumnezeu a fost darnic si ceea ce n-am reusit sã fac sunt lucruri pe care uneori nici nu pot sã mi le explic, nici nu pot sã gãsesc o motivatie serioasã. Iatã, acestea ar fi lucrurile care mã frãmântã acum si, cinstit vorbind, mai putin ceea ce am fãcut, pentru cã n-am fãcut singur: au fost imprejurãri, oameni care s-au dãruit, când am avut noroc, când n-am avut, dar important e sã ne gândim si la ceea ce nu am putut sã facem. Nu motivatia conteazã, important este cã am o asemenea listã - a lucrurilor pe care nu am reusit sã le fac. Am pierdut o parte din viatã aici, in orasul in care m-am si nãscut. Nu-mi pare rãu de ce am trãit aici, pe meleagurile copilãriei se intâmplã multe lucruri. Eram atât de tineri si priveam cu haz toate sicanele care ni se fãceau in anii aceia. Am ajuns la Bucuresti la douã zile dupã ce am aflat cã urma sã fiu trimis disciplinar in Vrancea, deci am fugit, cu alte cuvinte. Dar lucrurile s-au asezat si important este cã ajungi, dupã ani, sã gândesti la literaturã, la artã in general, intr-un anumit fel, te uiti si la ce ai fãcut tu si la ceea ce fac altii, te gândesti la permanenta asta a Dunãrii pe care Dumnezeu probabil cã ne-a dat-o tocmai ca sã avem cât de cât ideea unei permanente, dacã n-o putem avea cu permanenta dumnezeirii si a lumii in care probabil cã vom poposi, mãcar sã o avem aici, unde avem ochi si urechi sã o vedem si sã o auzim. Probabil cã si ideea de curgere ne-a fost lãsatã ca sã realizãm cã totul e in miscare, indiferent ce vrem sã credem sau nu. Pãrerea mea este cã nu existã om sã nu aibã o sãmântã bunã in el. Cred cã pe unii destinul ii ajutã sã isi gãsescã scopul, altii il mai rãtãcesc, nu stiu dacã cei care il rãtãcesc sunt vinovati pentru ceva, nu cred, dar in ultimã instantã cam asta ar fi ceea ce poate la ora actualã cultura, in general, sã spunã omului: cã fiecare are ceva anume de fãcut si trebuie sã gãseascã acest ceva. Uneori, drumul pânã la a te cunoaste pe tine insuti este enorm de greu. Asta cred cã trebuie, la ora actualã, cultura sã facã. Doresc tuturor scriitorilor din Galati si de oriunde sã continue ceea ce fac, pentru cã este o boalã dulce, o boalã dumnezeiascã”.
Apoi am găsit un mesaj.omagiu din partea scriitorilor gălăţeni:
"A plecat la Domnul, acum, în clinchetul Sărbătorilor de iarnă, un Om minunat, poetul NELU OANCEA.
Fiu al Galaţiului, mentor al multor promoţii de poeţi şi prozatori români, între care gălăţenii l-au preocupat în mod deosebit (a debutat şi promovat peste 20 de autori locali), Nelu Oancea a debutat el însuşi ca poet propus de marele Nichita Stănescu cu volumul "Roata", "În aşternerea văilor", "Întoarcerile", până la "Păsări apocrife", poezia lui Nelu Oancea a cunoscut o spirală lirică salutată prompt de critica la zi.
În martie a.c., Nelu Oancea a împlinit 70 de ani, fiind sărbătorit aşa cum se cuvine de revista "Porto-Franco", în a cărei redacţie era.
La finele lui septembrie, Nelu Oancea recita şi depăna gânduri şi amintiri la Tg. Bujor ca invitat de onoare la Festivalul Naţional de poezie "Grigore Hagiu".
De acum, Nelu Oancea va recita şi va dialoga în câmpia lirică din albăstreala Cerului cu ceilalţi scriitori români plecaţi, unii, de timpuriu, la Domnul.
Poet important al promoţiei 70, Nelu Oancea a fost, totodată, un editor de elită (la editura Tineretului, apoi la Editura Eminescu) până la pensionare.
Prin plecarea sa în Câmpiile Elizee, literatura română contemporană, scrisul şi scriitorii gălăţeni pierd nu numai o personalitate poetică, pierd un Om deosebit şi un Prieten adevărat.
Amintirea lui NELU OANCEA va rămâne veşnic vie, în inima noastră. Suntem alături de familia îndurerată!"
Realizez brusc că Nelu nu vine de la Ion ci de la Nicolae. Încep să găsesc poezii.

ARHEOLOGIE

Mi-e teamă, Petre, că va fi fost cineva
Pe care nu l-am făcut eu.
Iată, număr morţii
Şi sunt mai mulţi decît cei care-au murit.
Priveşte osul cel galben,
Cel fără de capete...
Doamne, zise apostolul,
Acesta este Dumnezeu
De mai dinaintea lui Dumnezeu,
Şi ne încurcă.
(Nicolae Oancea, Întoarcerile, Editura Eminescu, 1970)

Ploaia, fluviul şi mandolinele

Auzeam un cîntec pe o terasă,
pe un fel de terasă, într-o barcă, la Dunăre,
într-o barcă acoperită ca o terasă de dans,
pînza de corabie, viu colorată,
roşie, galbenă, verde,
şi mandolinele,
ploaia, fluviul şi mandolinele…
un cîntec, dealtfel, foarte trist,
cînd tremura în vînt pînza aceea,
culcată şi tînguitoare,
ca steagul uni regat cotropit,
mie arătîndu-se,
prinţ moştenitor în bejenie,
să nu uit, să nu iert,

să nu mai trăiesc liniştit
niciodată.
(Nicolae Oancea, Păsări apocrife, Editura Cartea Românească, 1988)

Ritual

Te voi purta la noapte, cum din ochii inchisi
mai stiu sa zbor pasari,
alba pasare as sa te duc, dincolo
de ce stiu numai gandindu-ma,
amintindu-mi.
Si, pentru ca vei fi neadevarat, drumurile
te vor lasa
si te vor lasa adevarurile altora.

Te voi duce intr-un larg de pustiu,
de altceva,
de cruda inchipuire a ochilor
si bine are sa fie
ca ne-a fost dat.

Fara stirea ta te vei face un drum,
ca intr-o moarte,
o moarte a altcuiva, pe care trebuie sa o vizitezi,
sa o strabati cu ochii in toate partile,
sa pipai, sa mirosi totul si asta
facandu-te ca stii totul,
ca nu esti multumit pentru acel
care va veni sa petreaca aici
moartea lui.

El va veni plecand prin inec, vei spune,
si atunci, atunci, le vei striga tu,
unde sunt iazurile
si malurile abrupte?...

Sau nu vei striga
pentru ca ei nefiind,
totul se va-ntelege si-n liniste,

in moartea lui nici nu trebuie sa
locuiasca un altul,
nici nu trebuie sa atinga un altul
ceea ce e de atins,
pentru ca aerul ar prinde miros de strain
si cel asteptat ar ocoli semnul...

Pentru aceasta si tu te vei duce neadevarat
si vei fi doar pasare, ca sa nu fii om
si vei fi abur, ca sa nu fii
de tot pasare,
si eu te voi gandi numai,
ca nici abur sa nu fii.

Te voi purta la noapte, cum din ochii inchisi
ma stiu sa zbor pasari,
alba pasare am sa te duc, acolo
unde sunt pregatit sa imi asez viata,
aceasta moarte neasezata.

Nu va fi nimeni, cum nici tu
nu vei fi decat ochi,
si vei pleca mai departe daca iarba
nu va fi de tot inverzita,
daca nu vei zari inimi albe plutind
pe acuri adanci - de-o fi
sa mor pentru inima - si care batand
vor spumega apele si le vor face rauri
si le vor face sa curga prin bataile lor...

Cat mai mult si mai departe sa ratacesti,
tot cautand, tot nemultumindu-te
si eu te voi hrani din inchipuire
si ma voi sfarsi astfel
precum paianjenii care
si-au dat trupul
intreg desirandu-l
hrana firelor prin care sa traiasca.
(Nicolae Oancea, Roata, Editura Porto-Franco 1997)


Si daca

Iata, sunt in valea in care
soparlelor rupte
le cresc alte capete si
e un semn de vesnicie
acesta.

Si pietre cad din muntii pamantului
de se naste vremea
caderii lor.

Creste iarba si ne umplem
de viata fiecarui fir de iarba.

Cat timp e, doamne,
pe un bulgare de pamant,
daca bulgarele se rostogoleste
si se face o roata
si daca roatei ii dau petalelele
si mirosul a umple pamantul
si nemarginirea....
(Nicolae Oancea, Roata, Editura Porto-Franco 1997)

Lamentatia povestitorului batran

Nici n-o sa vina balaurul,
Apa se risipeste,
Podul se risipeste
Si ma intunec povestind.

Iata, numele tau,
Carnea si viul fapturii
Cum se ingroapa
In steaua de apa
Din cerul gurii.

Iesi, Fat-Frumos, din poveste,
Caci va muri
cel care te povesteste...
(Nicolae Oancea, Roata, Editura Porto-Franco 1997)

Amintire posibila

Jura ca am mai fost si inca
Pe un alt taram - femeie, barbat,
Pana n-or incepe sa planga
Ingerii pe care i-am lepadat.

Jura ca ne-am iubit pe o rara
Piatra care cadea luminand,
Si tu erai mai tarzie c-o vara
Si eu mai cazand...
(Nicolae Oancea, Roata, Editura Porto-Franco 1997)


În sfârşit dau şi peste o scurtă notă biografică:
În prima zi a primăverii anului 1937, se năştea la Galaţi Nelu, cel de al treilea copil (şi ultimul) al familiei Vasile şi Marina Oancea.
În oraşul natal urmează şcoala generală şi cursurile Şcolii Medii Tehnice Veterinare - ce funcţiona în incinta localului Liceului "C. Negri" - apoi, la Bucureşti, Facultatea de Filologie a Universităţii, pe care o absolvă în anul 1960.
Revine la Galaţi unde funcţionează ca secretar literar la Teatrul de Stat (1960 - 1961), ca şef al metodiştilor la Biblioteca "V.A. Urechia" (1961-1962) şi la Casa Regională a Creaţiei Populare (1962-1964) - unde se ocupă, în special, de editarea singurei publicaţii culturale din acea vreme ce apărea la Galaţi, "Pagini dunărene". Din anul 1964 se mută la Bucureşti, unde funcţionează în cadrul Casei Centrale a Creaţiei Populare (1964-1966), apoi ca redactor la Editura Tineretului (din 1966), la Editura pentru Literatură (din 1968) şi la Editura Eminescu (din 1970) - unde după 1989 a fost redactor-şef şi director.
Din postura de editor s-a zbătut şi a reuşit să promoveze, în plan naţional, creaţia literară a scriitorilor gălăţeni, propunând şi editând parte din cărţile unora dintre aceştia. În ceea ce priveşte creaţia proprie, aceasta începe să se manifeste prin debutul, cu versuri, în ziarul local "Viaţa nouă", în anul 1951, colaborând, mai târziu, cu poezie, critică şi eseuri la "Pagini dunărene", "Tânărul scriitor", "Viaţa studenţească", "Amfiteatru", "Luceafărul", "România literară", "Contemporanul", "Viaţa Românească", "Ateneu", "Ramuri", "Porto-Franco" ş.a. Debutul editorial se produce în anul 1968, cu volumul "Roata". Au urmat volumele "Întoarcerile" (1970), "În aşternerea văilor" (1974), "Poeme" (1985), "Păsări apocrite" (1988) şi selecţia de autor "Roata" (1997) - scoasă de Societatea Scriitorilor "C. Negri" şi Editura Porto-Franco din Galaţi, la a 60-a aniversare. În prezent autorul definitivează un volum de eseuri. Volumele sale au fost bine primite de critică. De asemenea, scriitorul Nicolae Oancea este prezent în principalele lucrări de referinţă: "Antologia poeziei româneşti", "Dicţionarul general al literaturii române"

Textul era scris la cea de a 70 aniversare a lui Nelu Oancea. După moarte viaţa se transformă în simplu vis.