Analiza activităţii desfăşurate de Ministerul Apărării în anul 2007

---

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat astăzi, 8 aprilie a.c., la prezentarea Analizei activităţii desfăşurate de Ministerul Apărării în anul 2007.

Iată discursul susţinut de şeful statului cu această ocazie:
„Ca de obicei, ne întâlnim o dată pe an, să constatăm ce s-a întâmplat în anul care a trecut şi ce perspective sunt pentru anul în curs sau pentru anii viitori. Trebuie să vă spun că, din păcate, an de an constatăm aceleaşi neîmpliniri, acelaşi deficit în achiziţiile de tehnică de luptă nouă, aceleaşi constrângeri bugetare, aceleaşi proceduri care, de multe ori, fac ca, la sfârşitul anului, banii alocaţi din buget să ajungă înapoi în bugetul de stat.
Este o constatare pe care am făcut-o şi anul trecut, şi acum doi ani, şi acum trei ani şi mi-aş dori mult să nu o mai facem şi anul viitor. Sigur, am remarcat ce spunea domnul prim-ministru – pe bună dreptate, constata un procent mare din alocaţia bugetară pentru armată destinat salariilor, pensiilor, cheltuielilor sociale. Aceste cheltuieli sunt în lege. Nimeni nu poate concepe ideea îmbunătăţirii acestor procentaje prin reducerea cheltuielilor cu pensiile, prin reducerea cheltuielilor cu salariile, prin reducerea cheltuielilor sociale.
Marea problemă constă în alocarea, insuficientă, de multe ori, pentru achiziţiile de tehnică nouă, dar, pe de altă parte, şi întârzierile în utilizarea banilor de investiţii dau o notă de justificare acestor alocări care nu corespund nevoii, vitezei de modernizare a Armatei Române, pe de o parte, dar, pe de alta, din cauza vitezei reduse în derularea programelor de achiziţii, se cam suprapun cu ceea ce se poate face în momentul de faţă.
Ca mesaj, aş vrea să înţelegem foarte bine că eu cer Ministerului Apărării, Statului Major General să depună un efort major în îndeplinirea programelor de achiziţie a Armatei. Nu mai putem tolera de la an la an raportările aproape nevinovate, cu zâmbetul pe buze, care arată şi un oarecare nivel de dezinteres, că iarăşi nu ne-am realizat programul de achiziţii. Nerealizarea programelor de achiziţii nu este justificată, în opinia mea, nici măcar de procedurile greoaie de achiziţii. Pentru că o procedură, odată derulată, poate fi întinsă pe mai mulţi ani. Poţi să ai o întârziere în primul an, când se întocmesc caiete de sarcini, când se fac toate procedurile, dar perpetuarea acestei probleme an de an, nerealizarea achiziţiilor de tehnică nouă este un element îngrijorător pentru Armată.
Aici, responsabilitatea majoră aparţine Ministerului care are sarcina să pregătească documentaţia, să analizeze şi să decidă asupra achiziţiilor. Aş constata că anul 2007 a fost un an în care Ministerul Apărării, Armata Română au început să-şi aducă o contribuţie importantă la dezvoltarea capacităţilor de reacţie rapidă ale Uniunii Europene. Avem grupul tactic de reacţie rapidă, împreună cu Bulgaria, Grecia şi Cipru, şi lucrăm la operaţionalizarea unui al doilea grup tactic cu Italia şi Turcia, grup tactic care este prevăzut a fi funcţional în 2010. Aici aş face însă o observaţie şi aş solicita şi reprezentanţilor Ministerului Apărării să ridice cât mai frecvent această problemă, atât în structurile europene, dar şi în structurile NATO.
Practic, uneori avem senzaţia că este o competiţie între angajarea de forţe prin NATO şi prin Uniunea Europeană, adesea cu efecte politice în relaţia României cu Uniunea sau în aceea cu NATO. Acest subiect l-am ridicat direct la NATO pe 31 aprilie, cu toţi factorii responsabili din statele membre. Acest tip de angajare europeană şi angajare NATO ne pune de multe ori în dificultate, pentru că nu discutăm despre o structură diferită de forţe. Cel puţin din punct de vedere al României, noi oferim aceleaşi capabilităţi militare şi la nivel NATO, şi la nivelul Uniunii Europene. Din acest motiv, unul din obiectivele noastre trebuie să fie discutarea, punerea la punct şi corelarea între utilizarea forţelor la nivelul NATO şi la cel al Uniunii. Între cele două structuri militare trebuie să existe un sistem de cooperare, de parteneriat, care să nu creeze probleme politice statelor membre. România trebuie să fie un militant pentru clarificarea relaţiei militare NATO-UE.
Aş merge mai departe, constatând că în anul 2007 Armata Română şi-a îndeplinit toate misiunile în care a fost angajată – voi face referire în mod deosebit la misiunea din Afganistan, misiunea din Irak, misiunea din Balcani. Practic, toate aprecierile cu privire la contribuţia românească sunt pozitive. Şi n-aş vrea să fie luată ca o declaraţie publică de tip politicianist, dar vă pot spune că peste tot am primit aprecieri superlative pentru contribuţia Armatei Române în cele trei teatre. Sigur, va rămâne un obiectiv major pentru România să-şi respecte angajamentele militare anterior asumate, ceea ce înseamnă că şi în anii următori vom participa şi în Balcanii de Vest, şi în Irak, şi în Afganistan, cu un nivel de forţe care să corespundă şi nevoilor din teatre, care să corespundă şi angajamentelor noastre.
Aş face câteva observaţii legate de obligaţiile interne pe care le avem. Se înregistrează o viteză redusă în finalizarea procesului de reformă numerică şi pe grade a armatei. Chiar dacă părem a avea un uşor deficit pe gradele mici, la nivelul gradelor mari avem un excedent în raport cu structura pe care Armata Română trebuie s-o aibă. Domnule ministru, domnule şef al Statului Major General, există o hotărâre a CSAT în acest sens şi are sens aplicarea imediată a acestei hotărâri. Orice tergiversare în aplicarea acestei hotărâri este de natură a duce la neîndeplinirea unor decizii care vizează reformarea armatei şi nu sunt dispus să tolerez discutarea pe la colţuri a hotărârilor din CSAT, nu sunt dispus să tolerez întârzierea punerii în aplicare a acestor hotărâri.
Avem un mare excedent de tehnică de luptă, tehnică de luptă aflată în depozite şi aş avea rugămintea la conducerea ministerului să intre în legătură cu guvernul afgan, cu guvernul irakian, ar fi o soluţie de transfer al acestei tehnici de luptă către armate care acum se formează. Am înţeles că anul trecut s-au făcut paşi importanţi în distrugerea muniţiei expirate şi că se preconizează ca stocurile de muniţie expirată, cca. 3.500 de vagoane convenţionale, să fie neutralizate până prin anul 2018. Cred că este o viteză redusă, şi aici trebuie luate măsuri de accelerare a procesului de distrugere a muniţiei şi a substanţelor expirate, pentru că riscul unor evenimente este extrem de mare. Cu cât termenul de expirare este mai mare, evenimentele pot să apară şi în timpul manipulărilor pentru distrugerea muniţiei şi a substanţelor expirate. De aceea, vă cer să acceleraţi acest proces care, sigur, implică costuri, dar ele nu sunt atât de mari cât de mari sunt riscurile care derivă din întârzierea distrugerii stocurilor de muniţie expirată.
Vă mărturisesc că, în ultimele luni, primesc aproape săptămânal propuneri de creşteri de salarii, de creşteri de pensii, de creşteri de orice venit. M-aş bucura dacă, în perioada imediat următoare, aş primi un act normativ care se referă la decenţă. Şi, când vorbesc de decenţă, mă refer la militarii din teatre plătiţi în dolari şi care devin tot mai îngrijoraţi că venitul lor, în condiţii de sacrificiu, de risc, se micşorează ca urmare a devalorizării dolarului. Cred că ar fi prima măsură decentă în aceste ultime luni care să vizeze o categorie care este supusă riscului, care se duce în teatre, printre altele, şi pentru a aduna bani pentru o locuinţă sau să-şi rezolve probleme de familie, iar zilnic, veniturile lor se erodează. Am rugămintea către Guvern să găsim o soluţie.
Este un lucru pe care nu l-am aflat stând la Cotroceni, ci este efectul discuţiilor pe care le-am avut în teatrele de operaţiuni, în ultima perioadă. Am înţeles că sunt mari probleme cu locuinţele de undeva, din jurul Bucureştiului; sunt convins că sunt destinate familiilor celor care se întorc din teatre şi care se duc în teatre pentru a-şi putea permite, apoi, o casă. Am ţinut să spun câteva lucruri care, în modul cel mai sincer, mă frământă şi ar trebui să vă frământe şi pe dumneavoastră, pe fiecare dintre cei cu responsabilităţi de comandă.
Cât despre ultimul eveniment de importanţă deosebită pentru securitatea naţională a României – Summitul NATO – vă pot spune că deciziile luate aici vor avea influenţă în timp asupra nivelului de securitate al ţării. Şi aş vrea să amintesc câteva din ele, aşa cum ele se percep la nivel politic. Cu certitudine, dumneavoastră va trebui să le daţi viaţă prin transpunerea în acţiune militară şi în capacitate de intervenţie militară.
M-aş referi, în primul rând, la un câştig major pe care România, alături de alte câteva state, îl are de pe urma acestui Summit, prin decizia de dezvoltare a unui scut complementar, scutul antirachetă american, un scut NATO. Aceasta înseamnă implicarea în finanţarea proiectului a tuturor celor 26 de state membre NATO pentru ca unul din pilonii esenţiali ai funcţionării NATO, şi anume cel care se referă la indivizibilitatea securităţii, să poată să devină o realitate şi din punct de vedere al atacurilor cu rachete.
Cu siguranţă, dumneavoastră citiţi mult mai bine partea tehnică decât o fac eu, dar, din punctul meu de vedere, acoperirea teritoriului României împotriva loviturilor cu rachete cu rază medie de acţiune este esenţială. Scutul american vizează rachetele balistice. În ceea ce ne priveşte, focarele de risc din zona Golfului ne îndreptăţesc să luăm măsuri pentru protejarea în faţa unor lovituri cu rachete cu rază medie şi rază lungă de acţiune. De aceea, este sarcina Ministerului Apărării, a Statului Major General să contribuie la realizarea tehnică a acestui sistem de protejare a teritoriului României. Aici avem obligaţia să contribuim cu soluţii, cu idei, în aşa fel încât costurile să nu fie exagerate şi să răspundă în totalitate nevoilor de apărare a spaţiului aerian al României, din punct de vedere al loviturilor cu rachte cu rază medie şi rază lungă de acţiune.
Un lucru important, care din punct de vedere strategic, dar şi politic – poate, mai ales politic –este un element de maxim interes pentru România, este susţinerea, în interiorul Declaraţiei finale a Summitului, a integrităţii teritoriale a statelor ce au pe teritoriul lor conflicte îngheţate. Este, în raport cu evenimentele din Kosovo, o decizie politică importantă. Importantă, pentru că statele membre NATO, în marea lor majoritate, au recunoscut deja independenţa Kosovo, dar, în acelaşi timp, au afirmat că situaţia din Kosovo nu este un precedent. Acest lucru s-a materializat prin concluziile Summitului că state precum Moldova, Georgia, Azerbaidjanul şi Armenia nu pot fi supuse unui proces de afectare a integrităţii teritoriale.
Un element de importanţă strategică majoră pentru România a fost procesul de extindere. Iată, două state din regiunea noastră au primit invitaţia de a deveni state membre NATO – Croaţia şi Albania – şi un al treilea, Macedonia, poate primi în orice moment invitaţia, după ce îşi rezolvă contenciosul de nume cu Grecia. Nu comentez responsabilităţile celor care n-au rezolvat o problemă bilaterală înainte de Summit, ratând invitarea Macedoniei, dar trebuie să remarc faptul că, pentru noi, zona Balcanilor devine tot mai sigură prin acceptarea în NATO a unor noi state, state din vecinătatea noastră. În timp, probabil, realitatea evoluţiilor către NATO din jurul frontierelor noastre va necesita o revizuire atât a politicii externe, cât şi a strategiei naţionale de apărare, dar aceasta pe măsură ce realităţile politice devin realităţi în teren, şi nu cu anticipaţie, ceea ce ne-ar crea disconfortul de a avea suspiciuni legate de eventuale lacune în strategia de securitate naţională.
Extrem de important pentru România este şi faptul că NATO s-a angajat, în urma acestui Summit, în securitatea infrastructurilor energetice. Şi, când ne referim la infrastructuri, nu ne referim strict la infrastructura fizică, de gen conductă de transport gaze, deşi este inclusă în această obligaţie, la sistemele de transport energie electrică, dar ne referim şi la rutele maritime. Iar Marea Neagră este o mare brăzdată de rute de transport energie cu nave maritime – fie că privim de la Novorossiysk înspre Bosfor, fie că privim de la Odessa şi Novorossiysk înspre Constanţa, fie că privim de la Bosfor către Constanţa sau către Burgas, Marea Neagră are importante linii de transport energie, ceea ce înseamnă că atât serviciile de informaţii, cât şi forţele navale trebuie să fie în măsură să participe la acţiuni care transformă în realitate, în acţiune, cele stabilite la nivel politic la Summit-ul NATO.
Printre altele, aş face remarca legată de cele două fregate al căror program de modernizare, dar şi programul de întreţinere au devenit un soi de Fata Morgana; se pare că le ai în faţă, se alocă resurse în fiecare an, dar nu se întâmplă nimic. Atenţionez în mod deosebit asupra nevoii unor decizii rapide în ceea ce priveşte cele două fregate, care trebuie să intre rapid şi în program de întreţinrere, dar şi în programul de continuare a modernizării şi a creşterii capacităţilor de ripostă, dacă este nevoie. Aş vrea să fiu foarte bine înţeles, nu ne pregătim să ripostăm la nu ştiu ce atacuri cu cele două fregate; vizăm capacitatea noastră de ripostă ca o formă de descurajare a oricui gândeşte că liniile maritime de interes pentru România ar putea face obiectul unor atacuri teroriste sau al unor disfuncţionalităţi.
În sfârşit, aş face observaţia că, pentru prima dată într-un document NATO, se constată importanţa strategică a Mării Negre, ceea ce necesită proiecte de securizare corespunzătoare a Mării Negre. Şi, pentru că mă aflu în faţa armatei, al cărei comandant sunt, aş vrea să vă fac câteva precizări legate de dezvoltări care sunt specifice Războiului Rece. Trebuie să recunoaştem că, şi de o parte, şi de alta, au existat declaraţii neinspirate, uneori ostile. Realitatea este că toată regiunea şi, dacă vreţi, în mod egal, statele NATO şi statele nemembre NATO, inclusiv Federaţia Rusă, fac faţă, în momentul actual, aceluiaşi tip de ameninţări. Cele două structuri nu mai stau faţă în faţă, pentru că nimeni nu mai vede rostul unei confruntări.
În schimb, atât NATO, cât şi Federaţia Rusă nu numai că au fost obiectul unor acţiuni teroriste sau nu numai că sunt teatre ale unor riscuri asimetrice, dar vor şi fi în continuare în situaţia de a fi ţinta sau de a suporta efectul riscurilor asimetrice. Dacă în SUA, în Spania, în Londra au fost atacuri, lovituri teroriste, în mod egal, ele au fost şi pe teritoriul Federaţiei Ruse. Aduceţi-vă aminte evenimentele de la Beslan, aduceţi-vă aminte evenimentele de la teatrul din Moscova – sute, zeci de oameni ucişi, din cauza unor intervenţii de tip terorist. În mod egal, statele membre NATO şi Federaţia Rusă sunt victime ale traficului de droguri. În mod egal, ele sunt victime ale traficului ilegal de persoane. În mod egal, populaţiile statelor membre NATO, statele membre NATO şi Federaţia Rusă sunt victime ale traficului ilegal de armamanet în întreţinerea unor conflicte în afara frontierelor, conflicte care le afectează. De aceea, din punct de vedere al securităţii, abordările noastre trebuie să fie de parteneriat şi orice abordare care împinge către crearea unor zone de influenţă în spaţiul statelor democratice nu poate decât să fie respinsă de noi.
Abordarea noastră la nivel politic este că nimeni nu poate decide pentru altcineva şi că, de fapt, trebuie să ne concentrăm împreună resursele pentru a răspunde marilor riscuri asimetrice. Drogurile sunt un risc, dacă vreţi, mai mare ca al unui război local; ele distrug fibra unei naţiuni, creează banii pentru terorişti, pentru acţiuni ilegale. Traficul de armament întreţine conflicte în zone în care statele democratice, pe urmă, trebuie să intervină pentru a rezolva problematica umanitară sau problematica legată de lipsă de democraţie ce ne afectează. Iată că acest Summit, în opinia mea, a avut un rol extrem de important şi vă mărturisesc, fără a încerca să exagerez, spre deosebire de Summitul de la Riga, efectele acestuia vizează lumea în următorii 20 de ani.
NATO nu mai trebuie privit ca o instituţie strict militară. NATO şi, implicit, Armata României trebuie să se adapteze noilor riscuri de securitate. Acestea nu mai sunt nici rachetele ruseşti, nici rachetele americane; noile riscuri de securitate sunt în state care nu au aderat la regulile internaţionale, sunt cele pe care vi le-am enumerat mai înainte, legate de riscurile asimetrice. S-a dovedit că armatele clasice nu mai pot face faţă acestor tipuri de risc, şi trebuie să se adapteze, pentru că nu există nicio altă instituţie, nicio altă structură care să poată face acest lucru. Este clar că armatele statelor membre NATO, inclusiv Armata României, trebuie să se adapteze rapid la riscurile care pot afecta securitatea cetăţenilor.
Aş încheia mulţumindu-vă pentru ceea ce aţi făcut în 2007 – sunt mulţumiri foarte sincere, dar n-am simţit nevoia să reiau ceea ce spuseseră domnul ministru Meleşcanu şi domnul prim-ministru despre succesele din anul trecut, pe care le cunosc şi pentru care, din nou, vă mulţumesc. Aş vrea să mulţumesc în mod deosebit militarilor noştri din teatrele de operaţiuni şi să vă spun, la modul cel mai sincer, aştept să avansez de la gradul de colonel la gradul de general un ofiţer care a fost în Afganistan sau în Irak sau în Balcani. Vă asigur că apreciez în cel mai înalt grad participarea în teatrele de operaţiuni şi vă spun un lucru care nu are de ce să fie un secret – angajarea noastre în teatrele de operaţiuni ne creează premise politice de a susţine interesele României convingător şi de pe poziţia unei ţări care nu doar vorbeşte, ci se şi angajează în lupta împotriva terorismului sau în lupta pentru stabilizarea situaţiilor în diverse regiuni.
Pentru că sunt la un bilanţ al Armatei Române, aş vrea să fac o precizare: Armata NATO nu a putut fi înfrântă nicăieri, nici în Afganistan, nici în Balcanii de Vest. Marea problemă din aceste zone este aceea că, pentru stabilizare, doar participarea armatei nu este suficientă. Trebuie să intervină în paralel dezvoltare economică, dezvoltare instituţională, dezvoltare socială. De aceea, chiar la nivelul Armatei Române, trebuie dezvoltat un concept complex. Nu numai conceptul militar, ci şi conceptul de reconstrucţie a ţărilor în care armata noastră participă. Sigur, nu va cere nimeni Armatei Române să construiască drumuri sau şcoli, nu va cere nimeni Armatei Române să facă dezvoltare instituţională, dar ar fi bine ca factorii politici să aibă în vedere că, atunci când trimit Armata Română în misiuni în afara frontierelor, dincolo de victoria militară, sunt necesare multe alte acţiuni în paralel. Este evident că armatele - şi avem exemplele Afganistan şi Irak - armatele NATO, armatele aliate nu mai sunt suficiente pentru stabilizarea unei ţări.
Închei mulţumindu-vă încă o dată, asigurându-vă de tot respectul meu pentru munca pe care o faceţi şi cerându-vă, în acelaşi timp, să puneţi în aplicare cu maximă operativitate toate hotărârile CSAT. Aş vrea să ştiţi că sunt lucruri pe care nu le pot accepta ca şef al armatei, şef al statului: acest tip de birocraţie. Dacă sunt hotărâri ale CSAT care nu sunt aplicabile, deşi au fost promovate chiar de Ministerul Apărării, veniţi să le modificăm, dar nu vă aşezaţi în postura celor care nu execută o hotărâre a CSAT.
Eu vă mulţumesc încă o dată, vă asigur de toată dragostea şi respectul meu pentru Armată. Vă mulţumesc mult!”