ROD
!ma voi pierde: si port în gura limba amara:
un infinit de trupuri albe
mi-am amintit
pe-al caror pântec am sperat sa-mi asez
tonul unui ideal de perfectiune!
De profundis
! acum, fiindcã frigul face bulboane
Şi fiindcã eu sînt bolnav şi mã tem,
ca sãlbaticul am sã-mi fac leul meu pe peşterã,
iar voi sã spuneþi: îl vîna în fiecare zi !
! acum, fiindcã sînt sincer ºi milos,
vã rog sã nu vã uitaþi în ochii mei
prin care lacrimile gãuresc pupilele
ºi deci nu plâng: nici rîsul meu
care vã chinuie, vã sluţeşte, feriţi-vã de rîsul meu
într-însul mama e tot albã ! Şi inima mea,
acest cîntar social, care atunci cînd eu
voi fi pur de tot se va sfãrîma
într-una din pãrþile balanţei şi va rãmîne numai
un cap uimit, umed, plin de lunã ca o floare
scoasã din lac. O, candoarea
capului din inimã, cu braţe !
! lãsaţi-mi numai lapte şi mîncare
pînã mã scol mîini de dimineaþã
cãci acum îşi fac turul prin ochi
hidoasele zile de post uman, al vinei, al neputinţei !
! Şi socotiţi-mã un lepros care se vindecã
Şi v-ar putea şi omorî cu-mbrãţişãrile,
Şi socotiţi-mã-un lepros care se vindecã
Şi v-ar putea şi omorî cu-mbrãţişãrile !
! acum, fiindcã am chiar şaptezeci de ani
cu cei lãsaţi de mama,
îngãduiţi-mi deruta suportabilã
Şi bucuraţi-vã de înţelepţii tineri !
La nymphette
! trup alb de fata care vei muri
suflet care n-a gustat stiinta mortii
ca pe o bazilica
viermii te vor ocoli :
nu-ti va fi luat decat parul
care-ti acopera capul si sexul
spre a ramane unica-n perfectiune
in pamant , sambure viu si alb
al unui rod intunecat :
pentru tine nu va fi moartea .
or , numai oamenii cu mana de varice
plug vor implanta sa iasa bobul sacru
si sanii ti-i vor desparti unul de altul !
RIMAYA
!în orasul acela bolnav
am iubit trei femei:
una e de-acum batrâna
si-i seamsns din ce în ce mai mult Mortii,
una e lânga mine
amintindu-mi ca si ea va muri
oficiaza carnal
oculta prezenta a Mortii,
una a ramas în orasul acela bolnav
si plânge sângele meu dupa ea
caci n-o voi mai atinge
cum nu voi mai atinge tronul Mortii:
o voi numi Rimaya
si-n numele ei voi pluti
ca un sicriu de nufar
pâna ce ma va opri cu pieptul
o lebada!
TURN
!când m-am nascut, mama,
pe-o masa, întinsa,
cumplit suferea,
mama mea cea buna
pe-o masa;
dar pe cealalta
mama mea Moartea
goala, lungita, surâdea
atât de frumoasa
mama mea Moartea
surâdea
caci copilul ei ma nasteam
fara ca ea sa sufere!
5 comentarii:
Cuvinte imbracate in strai de vers nemuritor, ce merg direct la tinta... sufletul pregatit sa le primeasca cu emotie gingasa intelepciune !
Inspirata selectie poetica m-au ajutat sa cunosc mai bine si omul, si poetul.
Dumnezeu sa-l ierte si sufletul despovarat sa-i tasneasca spre marea de lumina lina !
Ramas bun inlacrimat in Saptamana Patimilor Domnului !
Acest articol mi-a venit pe email acum cateva minute (22,30).
Reiese ceea ce stiam si noi - si ceea ce mie mi-a reconfirmat
cineva de la Iasi chiar in aceasta seara ca Cezar Ivanescu era inoperabil
si ca anestezia generala este o culpa majora.
'Joi, 24 aprilie 2008, ora 19:10, inima poetului Cezar Ivanescu s-a oprit. Cauza mortii oscileaza, in functie de sursa, intre embolie pulmonara si stop cardiac. Lucrurile insa par sa fie mult mai complicate. Ancheta ZIARUL scoate la iveala datele care conduc la ipoteza decesului din cauza unor proceduri medicale si a unui concurs de imprejurari cu totul ciudat. Contextul disparitiei lui Cezar Ivanescu, uriasa personalitate a culturii romane, cere, in opinia noastra, demararea unei anchete penale.
Cu certitudine cazul decesului poetului Cezar Ivanescu este o chestiune mult mai complicata si este departe de a se incheia cu simpla si atotcuprinzatoarea rezolutie de stop cardiac. Filmul acestui deces suspect incepe pe data de 21 aprilie a.c., cand Ivanescu se interneaza la Clinica Palade din Bacau, in fapt „Spital si policlinica cu profil chirurgical pentru adulti si copii”, asa dupa cum ne informeaza antetul respectivei unitati. Motivul internarii, o banala operatie de hemoroizi. Operat fara analize?
In foaia de internare a pacientului, atat in diagnosticul de internare, cat si in cel de externare figureaza aceleasi lucruri, respectiv hemoroizi gradul 4, prolaps hemoroidal, cardiopatie ischemica cronica nedureroasa, bronsita cronica tabagica. Nicaieri nu apare ca s-ar fi facut analize suplimentare, lucru sesizat ulterior si de echipajul SMURD care l-a transferat pe Ivanescu la Spitalul Floreasca. In aceste conditii, poetul este operat sub anestezie generala, pe 22 aprilie. A doua zi, Cezar Ivanescu se simte din ce in ce mai rau, se instituie terapie intensiva, si doctorul Vasile Palade, directorul clinicii, dar si cel care semneaza la rubrica medic curant, decide transferul pacientului la spitalul judetean. De aici, in urma unor interventii la cel mai inalt nivel ale unor prieteni ingrijorati, pe buna dreptate, de situatia alarmanta a poetului, este ridicat de un echipaj SMURD, care il transporta la Spitalul Floreasca. In fisa medicala de „transfer interclinic a pacientului critic”, la diagnosticul prezumtiv este trecut „embolie pulmonara”. De neinteles.
Medicul a mintit
Contactat telefonic de reporterii ZIARUL, doctorul Palade baiguie ceva de neinteles privind analizele de inainte de operatie ale lui Cezar Ivanescu si, intrebat daca era necesara anestezia generala in cazul unei operatii care dureaza, conform spuselor sale, “un sfert de ora”, medicul ne raspunde ca aceasta este “procedura standard”. Intrebat daca la externare pacientul se afla in prolaps hemoroidal si daca sangera, doctorul Palade a negat. Biletul de externare semnat si parafat chiar de doctorul in cauza probeaza contrariul. De ce a mintit medicul bacauan? Certificatul medical constatator al decesului nr. 674 eliberat de INML Bucuresti la data de 26 aprilie a.c. ne lamureste in final asupra cauzei mortii poetului: miocardoscleroza dilatativa. Pentru a ne explica termenii folositi, am contactat o somitate in chirurgie. Asa am aflat ca avem de-a face cu un fel “de hernie a inimii, o parte a tesutului care nu mai este muschi” si ca acest lucru trebuia detectat de cardiologul care ar fi trebuit sa-l consulte inainte de operatia de hemoroizi. Odata detectat acest neajuns, ar fi fost obligatorie efectuarea unei ecografii la inima pentru a stabili gradul de afectare, de-abia dupa aceasta s-ar fi putut stabili forma de anestezie ce ar fi trebuit adoptata.
Neglijenta ucigasa sau dezinteres nesimtit
Specialistul pe care l-am consultat ne-a declarat ca „in acest caz ar fi fost putin probabila adoptarea anesteziei generale”. Mai curand s-ar fi apelat la anestezia de tip rahi, eventual dublata de un hipnotic usor. Asadar, avem de-a face cu neglijenta medicilor care l-au operat pe Ivanescu la Bacau? Sa nu fi fost consultat poetul de un cardiolog? Daca a fost, ce anestezie a recomandat acesta? Din nefericire, baiguielile medicului Vasile Palade si lipsa unei evidente a analizelor facute inainte de interventia chirurgicala (sesizata si de echipajul SMURD) duc spre aceasta sinistra ipoteza! Palade ne-a mai declarat ca: “La acest moment nu cunoastem exact cauza decesului. Asteptam rezultatul necropsiei si al anchetei medicale”.
Ancheta penala
Doctorul Palade va trebui sa raspunda pentru “ciudateniile” cazului pacientului Ivanescu, dar pentru asta ar trebui deschisa o ancheta – nu doar medicala, ci penala. Cand a ajuns in Bucuresti, Ivanescu era inconstient, semnele vitale (ritmul cardiac si respirator) erau foarte slabe si de la inceput medicii Urgentei au afirmat ca sansele sunt minime. Fisa medicala a lui Cezar Ivanescu a sosit in Bucuresti fara buletinul de analize - un lucru extrem de grav, dupa cum a declarat medicul legist de la Urgenta! Din informatiile noastre, abia in seara in care Cezar Ivanescu s-a stins au iesit rezultatele analizelor - dezastruoase – de la spitalul din Bacau. Doctorul Palade l-a operat asadar, fara sa cunoasca, de fapt, fara sa se intereseze de starea lui organica. Tot la Urgenta, in Bucuresti, surse medicale ne-au informat ca in starea in care era Ivanescu, chiar si o anestezie locala ar fi fost riscanta.
Teroarea impusa de Dinescu
Lovitura care l-a adus pe Cezar Ivanescu in starea in care se afla inainte de operatia fatala i-au dat-o Dinescu si complicii sai prin fabricarea unui zvon infam care arunca asupra poetului mizeria unei inventate colaborari cu Securitatea. Dinescu a aruncat cu noroi asupra lui Cezar Ivanescu, deoarece acesta din urma a dezvaluit rolul sau in moartea suspecta a marelui scriitor Marin Preda, aflat in obiectivul Securitatii. Si nu doar al Securitatii din Romania. Pentru tensiunea in care a trait ultimele luni, faptul ca aproape nu se mai hranea, trauma provocata de acea minciuna grozava i-au afectat grav inima. Dumnezeu L-a chemat la El in Saptamana Patimilor.'
http://www.ziarulcn.com/articol5200/„MACELARII”-AU-UCIS-UN-POET.htm
Desigur, asta e... Dinescu a provocat moarte lui Ivănescu, Păunescu a provocat moartea doamnei Lovinescu (deoarece a scris "contra" lui Ierunca)... Să fim serioşi, nu cuvintele poeţilor omoară, doar nu suntem în Hamlet.
Dacă e să caut un vinovat, m-aş îndrepta spre medici, din două motive.
1. Medicina românească parcă a început să intre la apă. Avem nişte profesori care nu pot fi daţi jos de pe piedestaluri, nişte alţi câţiva oameni care iubesc meseria de doctor şi cred cu pasiune în această meserie a umanului şi mulţi, foarte mulţi veniţi în medicină ca la fabrica de conserve, tai tabla şi scoţi conţinutul. Poate nu degeaba toate aceste personalităţi care au trecut prin spitale au un semn de întrebare. Ce să mai vorbim, dacă însuşi preşedintele ţării s-a simţit abandonat?
Eu aş întreba nişte doctori atunci când vorbim de aceste fişe medicale, pentru că uzanţa medicală poate să ne ducă cu gândul undeva greşit. Dacă citeşti pe o fişe de deces "stop cardio-respirator", te-ai duce cu gândul, ca nespecialist, la faptul că problema morţii a fost un complex de procese plămâni-inimă. De fapt termenul spune că omul a murit, adică că nu-i mai bate inima şi nu-i mai funcţionează plămânii. Un pacient aflat în stop cardiac, probabil că mai poate fi resuscitat. Ce să scrie în fişă, "a murit de moarte bună"?
Cert este că un om nu mai este, indiferent de motive, acum asta nu se va putea întoarce. Sfatul meu, către organizaţiile şi comisiilor acestea de doctori, este evaluarea medicilor, atunci când îşi câştigă un grad, să se facă mult mai mult practic şi nu pe criterii teoretice, examene, lucrări, articole... Acordarea de astfel de grade a ajuns un fel de înregistrare la notar, la fel şi la profesori, pe la toate meseriile... testele se dau în scris.
2. Pentru că un om aflat în spital, în locul în care te aştepţi ca viaţa să-ţi fie cel mai mult apărată, ar trebui să ştie de ce suferi. Din ce în ce mai des aud despre prieteni care se duc la doctor cu diferite suferinţe şi ei au de comentat doar "du-te domnule acasă, că eşti sănătos". Astfel de atitudini, de ridicări din umeri, de multe ori cauzate şi de lipsa fondurilor şi a aparaturii, pun o umbră serioasă pentru aceia care au ales medicina ca pe o meserie nobilă, şi nu sunt deloc puţini cei pasionaţi.
Cate ceva despre ultimele zile ale MAESTRULUI CEZAR IVANESCU...
Miercuri noaptea [16 aprilie] s-a intors dintr-o calatorie in Albania. Tocmai ii aparuse un volum de poezie in limba albaneza (Jeu d’Amour), la editura Ora din Tirana. Editura condusa de un distins domn, intelectual rafinat, fost Ministru de Externe al Albaniei, fost Ambasador UNESCO la Paris, actualmente Presedinte al PENCLUBULUI Albanez si Deputat in Parlamentul Albaniei, Besnik Mustafaj - scriitor si om de o eleganta si de un discurs extrem de rafinat si intelectualizat. Domnul Besnik Mustafaj a declarat ca a fost profund impresionat de poezia lui Cezar Ivanescu si apoi dupa ce l-a cunoscut pe Cezar Ivanescu in carne si oase ca a fost cucerit de forta pe care o emana, de candoarea si eruditia lui si ca o consecinta a recunoasterii valorii operei sale literare, la finalul intalnirii i-a propus ca ‘Cezar Ivanescu sa devina candidat din partea Albaniei la Premiul Nobel pentru Literatura’. Propunere sustinuta si de Canada, prin Asociatia Scriitorilor de limba romana din Canada si de Franta prin domnul Basarab Nicolescu si grupurile de intelectuali romani de la Paris. De altfel in toamna l-au rugat insistent sa se mute la Paris, fiindu-i gasita si o locuinta in acest scop. In Albania a fost primit triumfal. Lansarea cartii, aparuta si trebuie mentionat acest lucru, in conditii tipografice de exceptie, a fost un succes deplin si s-a desfasurat in holul mare al Operei din Tirana, in prezenta Directorului Operei din Tirana, a domnului deputat, editor, scriitor Besnik Mustafaj, a domnului Luan Topciu – traducator al cartii in limba albaneza si Secretar I al Ambasadei Albaniei la Bucuresti, a domnului Ambasador al Romaniei in Albania, a domnului Alex Cetateanu presedinte al Asoctiatiei Scriitorilor de Limba Romana din Canada si inca a unui domn deputat, poet si rafinat eseist etc. Sala a fost plina, plina cum numai pe vremuri mai erau pline salile si librariile in Romania … In sala se aflau si membri de la alte Ambasade din Tirana, intelectuali care isi facusesera studiile in Romania , regizori, tineri iubitori de poezie, in ciuda faptului ca afara ploua cu galeata…
Sambata [19 aprilie] a avut cateva intalniri foarte importante si era atat de fericit, nu-l mai vazusem de multa vreme atat de fericit, radia, parea ca nu are varsta si efectiv cand a revenit acasa am simtit cum umple intreg spatiul, asa era El… cand intra in curtea casei sale spatiul acela ingust, asa cum e aproape tot centrul Bucurestiului intre calcane, se umplea, devenea dintr-o data un imperiu si capata importanta unui spatiu sacru… Avea aceasta capacitate, pe care nu am intalnit-o la nimeni de a transforma un loc comun intr-un loc al sacrului si asta venea din profunzimea fiintei sale, din bunatatea si din toata forta sufletului sau unic… Cu ani in urma, in timpul unei conversatii mi-a spus “Stii ca un yoghin prin forta cu care rosteste o mantra poate distruge a casa, un sat, un oras, o tara , o planeta sau chiar intreg Universul?” Acum cel care a declansat haosul, purtatorul nedemn si cel care a rostit mantra ucigasa, pangarind o fiinta si ucigand un geniu a fost M.D. [o culpa morala]...
Desigur, culpa medicala este cea care i-a provocat moartea... asta este indiscutabil.
Intocmai cum notase undeva Cezar Ivanescu
– pacat iremisibil -->
pentru ca a batjocori
sufletul unui om
nu se poate plati
nici cu intreaga lume!
– sfidarea - trufia diabolica
are un sens: inversarea valorilor!
ISTORA LA ZI
Românii si noua cultură europeană;
o tragedie literară la Bucureşti
Basarab Nicolescu, fizician, eseist, n. 25 martie 1942, Ploieşti, stabilit în Franţa cu o bursă a Guvernului francez, 1968, doctor în ştiinţe fizice a Universităţii Pierre et Marie Curie din Paris, 1972, specializat în teoria particulelor elementare, autor a sute de articole ştiinţifice în presa internaţională, debut: Ion Barbu – Cosmologia Jocului secund, EPL Bucureşti 1968, interesat tot timpul de relaţiile dintre artă, ştiinţă şi tradiţie, va lansa în 2004, după ce devine Membru de Onoare al Academiei Române, proiectul „Românii din Paris” la Editura Oxus din Paris, director Serge Cagnolari, în seria de monografii „Les Etrangeres de Paris”, cu următoarea motivaţie: Proiectul îşi propune, să prezinte personalităti din stiintă, cultură si artă, care s-au născut în România, au creat în Franţa, aducând ceva nou în cultura europeană. " Ideea centrala, punctează BN, este descoperirea germenilor unei culturi care se naşte in Europa. Personalităţi cum au fost Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran sau Ştefan Lupaşcu au dat un fel de "gust" a ceea ce va fi noua cultura europeană. Am in minte o nouă cultură, care întăreşte diversitatea culturilor naţionale, dar le uneşte printr-un ţel comun, care este unul cultural, spiritual, înainte de a fi economic sau politic. Fără a desconsidera domeniile economic, politic sau militar, eu spun ca Europa unită se va face, in primul rând, într-un teritoriu cultural şi spiritual ca bază, deseori nevăzută, a celorlalte." Totodată, colecţia, al cărei proiect cuprinde, într-o prima etapă 15 titluri, va face imaginea României prin cultura si spiritualitate”.
Cezar Ivănescu , n. 6 august 1941, Bârlad, poet român contemporan, până mai ieri director al Editurii Junimea din Iaşi (m. 24 aprilie 2008), preia proiectul parizian al lui Basarab Nicolescu, şi-l transpune din limba franceză în limba română.. Prin fostului director al Junimii suntem în măsură să vă prezentăm colecţia „Les roumains de Paris” în traducerea ei românească.
Mai întâi, principalul brand românesc internaţional, pe filieră franceză, Constantin Brâncuşi. Monografie de Doina Lamny,. traducere din limba franceză de Luminiţa Potorac, Junimea 2005. Păstrăm ordinea apariţiilor româneşti ale prestigioaselor monografii din colecţia Basarab Nicolescu, „Les Roumains des Paris”.
Pusă sub semnul unei „note de atelier”: „Patria Mea Familia Mea Este pământul care se învârteşte- Adierea vântului norii care trec apa care curge focul care încălzeşte iarba verde – iarba uscată – bulgărele de zăpadă” -, monografia Constantin Brâncuşi de Doina Lemny foloseşte „arhivele, recent aduse la cunoştinţa publicului în integralitatea lor, (ce) permit aprofundarea acestui artist unic a cărui personalitate complexă rezultă din întâlnirea fericită a „ţăranului” din Carpaţi cu artistul din Montparnasse”. Doina Lemny fiind una din cele mai avizate cercetătoare şi implicit biografe şi interprete a operei brâncuşiene într-o serie de cărţi ce au precedat-o pe aceasta: 1997-2002.
Sunt prezentaţi, în continuare, prietenii avangardişti ai lui Brâncuşi din capitala Franţei, pictorul Victor Brauner – monografie de Sarane Alexandrian, traducere din limba franceză de Luminiţa Potorac; şi poeţii Tristan Tzara – monografie de Henri Behar, traducere din limba franceză de Alina Savin; Claude Sernet – monografie de Michel Gourdet, traducere din limba franceză de Dana Monah; Gherasaim Luca – monografie de Petre Răileanu, traducere din limba franceză de Anişoara Biru; şi last but not least, Benjamin Fondane – monografie de Olivier Salazar-Ferrer, traducere din limba franceză de Elena Tudorie. Toţi aceşti autori, şi alţii, pictori sau poeţi de origine evreiească, născuţi în România şi debutând în România, au ilustrat cu strălucire, în modernism, capitolul Avangardei literar- artistice, lansând de fapt acea frenetică frondă cu romantismul şi noile paseisme ale clasicismului de catedră minoră, pentru ca în final să propună alte modele de clasicism modern în artă şi literatură. Dadaismul lui Tristan Tzara, Suprarealismul, lui Victor Brauner illuminateur, clasicismul modern al lui Cluade Sernet, moştenitor al parnasienilor şi simboliştilor, lettrismul lui Gherasaim Luca, născut Salman Locker, la Bucureşti, „ acest străin-evreu român…moştenitor auto/desemnat al „arhimandritului de la Muntele Athos şi lingvist emerit”. Despre el Gilles Deleuze avea să scrie: „Gherasim Luca este un mare poet printre cei mai mari”. Ceea ce nu l-a împiedicat să sfârşească, sau poate chiar de aceea, exasperat, de „sfârşitul poeziei”, în Sena, ca şi un alt „străin-evreu român” la origine din Cernăuţii, Paul Celan. Suntem legaţi de Franţa, de modernismul ei clasic, cu sute şi mii de fire; dar nu în ultimul rând prin cei trei mari corifei români deveniţi scriitori de expresie franceză de reputaţie mondială: Mircea Eliade, Eugen Ionescu şi Emil Cioran. Într-un anume fel cele trei monografii din colecţia Basarab Nicolescu, dedicate lor, au fost şi cele mai căutate în România, după apariţia lor la editura ieşeană. Mai întâi Cioran de Simona Modreanu, 2005, urmate de Eugen Ionescu: tema identitară şi existenţială, de Matei Călinescu, 2006, şi de exegeza lui Eugen Simion: Mircea Eliade – nodurile şi semnele prozei. Fireşte că fiecare din aceste cărţi merită ample prezentări sau chiar şi dezbateri. Insistăm mai ales asupra scopului lor: „Colecţia Românii din Paris este alcătuită din monografii dedicate acestor strălucite personalităţi artistice, culturale şi ştiinţifice venite din Moldova, Transilvania sau Valahia, care, în secolul al XX-lea, au contribuit la recunoaşterea capitalei Franţei ca centru al lumii creatoare şi al Modernităţii. Prin opera lor inovatoare şi transgresivă, la răspântia culturilor, ei au prefigurat omul european de mâine.” Şi nu-i întâmplător deloc că relansarea lor într-un proiect cultural european transdisciplinar aparţine savantului Basarab Nicolescu, autorul unui cunoscut manifest al Transdisciplinarităţii. Şi asocierii poetului Cezar Ivănescu la acest program-grilă a tot ce poate deveni şi ilumina benefic cultura în noul mileniu XXI, pândit din toate părţile de provocările holiste ale globalismului şi aşa zisei „Noi Ere”.
E necesar de aceea să revenim la Basarab Nicolescu, cu noi precizări biobibliografice: fizician şi filosof român din Franţa. Fizician teoretician la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), Universitatea Paris VI. Actualmente este profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Între 1969 şi 1970 a fost bursier al Comisariatului pentru Energie Atomică. În 1970 a intrat ca fizician la CNRS, peste trei ani susţinându-şi doctoratul de stat în ştiinţe fizice ("Contribution à l’étude théorique de la diffusion pion-nucléon"). În 1973 introduce un insolit concept (Odderon), care a deschis un nou domeniu în fizica interacţiilor tari. În 1976 a obţinut cetăţenia franceză. A fost „senior visiting scientist” la Lawrence Berkeley Laboratory (1976-1977) şi la Universitatea din Londra (1979) şi profesor invitat la Universitatea din Girona (Spania) (2000–2001). Opera sa se concretizează în peste 130 de lucrări ştiinţifice de specialitate şi în numeroase lucrări privind transdisciplinaritatea, toate citate în întreaga lume. Director al colecţiei „Transdisciplinarité” (Editions du Rocher, Monaco) şi al colecţiei „Les Roumains de Paris ” (Editions Oxus, Paris). Membru al Consiliului academic internaţional al Institutului Internaţional pentru Gândirea Complexă al Universităţii din Buenos Aires. Preşedinte de onoare al Fundaţiei Internaţionale „Ştefan Lupaşcu” pentru ştiinţă şi cultură din Iaşi. Basarab Nicolescu: „Transdisciplinaritatea priveşte, după cum o indică prefixul „trans”, ceea ce se află în acelaşi timp între discipline, ceea ce e dincolo de orice disciplină. Finalitatea ei constă în înţelegerea lumii actuale, unul din imperative fiind unitatea cunoaşterii.”
IN MEMORIAM CEZAR IVANESCU/MOARTEA UNUI MARE POET
Cezar Ivănescu, n. 6 august 1941, a încetat din viaţă la 24 aprilie a.c., la puţin timp după ce, între altele, pusese în operă şi proiectul editorial „Români din Paris”. Cu generozitatea ce îl caracteriza ne oferise cărţile prezentate mai sus; nu ne-am gândit nici o clipă că articolul despre acestea va fi unul postum. Ultimele 6 săptămâni putem spune că le-am petrecut, la Bucureşti, împreună; deşi foarte slăbit fizic, ca urmare a unui început de greva foamei; nu şi moral însă, în urma abjectei defăimări şi a linşajului mediatic, la care fusese supus pe tema aşa zisului său „dosar de securitate”, care în fapt nu există, conform declaraţiei publice făcute de Cazimir Ionescu, purtător de cuvânt al CNSAS ( „Nu a existat şi nu există un dosar pe numele lui Cezar Ivănescu, dar cei care au dorit să-i facă rău au reuşit”), poetul se arăta optimist: deschisese deja un proces împotriva principalului său detractor, Mircea Dinescu, dar era plin de proiecte pozitive şi creatoare, după ce, sublimă încununare, fusese primit în triumf la Tirana, capitala Albaniei, în patria mamei sale, cu prilejul lansării unei ediţii în limba albaneză din poeziile sale traduse de prof univ. Luan Topciu. Un grup de intelectuali albanezi, la iniţiativa lui Besnik Mustafaj- fost ministru de externe al Albaniei democrate, urmau să-l propună, la rândul lor, de asemenea, la Premiul Nobel pentru Literatură. Asociaţia Scriitorilor Români din Canada, ar fi făcut acelaşi demers, conform declaraţiei Dlui Alexandru Cetăţeanu, preşedintele ei. Cezar Ivănescu, avea toate argumentele în vederea încununării sale cu cel mai râvnit premiu literar din lume. La Paris, în cercurile româneşti intelectuale, se vorbea tot mai insistent despre acelaşi lucru. „Recitit cu mirare şi dragoste” de Constantin Noica, marele filosof român, care într-o scrisoare devenită publică, afirma: „Am vibrat deosebit la glasurile unor poeme… am rămas rece la atingerea altora, dar peste tot am simţit că este vorba de ceva „sacru” în scrisul d-tale.” ; citit cu adoraţie de savantul şi poetul Petru Creţia, editorul lui Platon: „ De aceea vom zice, astăzi şi mereu, că ne aflăm în timpul bun şi sfânt şi vechi cât noi al poeziei româneşti. Şi că ne mai aflăm, spre bucuria şi cinstea noastră, alături de unul dintre cei mai puri şi mai sfâşietori reprezentanţi ai poeziei româneşti, poeta magnus.” ; după aprecierea noastră, „prietenul (lui) de o viaţă”, care am lansat primul, în scris, propunerea poetului pentru Premiul Nobel , ar fi fost unicul, şi fără rest, din literatura actuală, prin operă, dar şi prin dramatica sa biografie, să-l fi meritat şi putut obţine, căci în 1993, scriam : „Descoperim astăzi în Alte fragmente din Muzeon ceea ce mulţi bănuiam mai demult: pe cel mai mare poet român, poate, de la Eminescu încoace, în linie pur moldavă şi „boierească” „. Opera poetică a lui Cezar Ivănescu a impresionat prin forţa şi ineditul ei, fiind apreciată şi de alţi confraţi şi de critici, de numeroşi admiratori. A fost distins cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Comandor (2002) .
Moartea poetului a survenit în urma unei banale operaţii, la o clinică particulară din Bacău [Palade], ce nu ar fi comportat nici un risc, fără o epuizare fizică şi nervoasă accentuate, a organismului atât de greu încercat în ultima vreme; transportat de urgenţă la Bucureşti, cu un elicopter SMURD, medicii de la Spitalul de Urgenţă au stabilit că inima poetului mai funcţiona abia cu 20% din resursele ei normale şi că decesul a survenit în urma unui stop respirator. Rămân, fireşte, o sumă de întrebări asupra operaţiei de la Bacău, executată fără cel mai elementar profesionalism [anestezie generala!!!, pt o operatie absolut banala], dar şi simţ al răspunderii, dar mai ales asupra adevăraţilor vinovaţi morali de moartea marelui poet, la numai 66 de ani, şi într-un mod atât de neaşteptat.
Poetul Cezar Ivănescu a murit, nu atât „grav bolnav” , cât mai ales şi de fapt, în urma atacurilor nedemne venite „ din toate părţile”, pentru a-l elimina din viaţa publică, ca şi pe Eminescu, ca şi pe Labiş, la timpul lor. Astfel, se încununează cu spini, în loc de binemeritaţii lauri, triada tragică, a poeţilor de geniu veniţi din Moldova ( „Sfânta ceea-n violet”/ vers de Cezar Ivănescu) ca să moară la Bucureşti.
GONG FINAL: Poetul Cezar Ivănescu a fost înmormântat la Iaşi, marţi 29 aprilie 2008, în cimitirul ETERNITATEA, presărat din loc în loc şi cu alte morminte de scriitori iluştri ( Ion Creangă, Barbu Delavrancea, George Topârceanu, Otilia Cazimir, Ioanid Romanescu, Mihai Ursachi, etc.) după ce Uniunea Scriitorilor şi Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti s-au abţinut să se implice, refuzând depunerea trupului neînsufleţit al poetului la Muzeul Literaturii, sau la sediul Uniunii Scriitorilor, după datină. În mod normal, locul de veci al poetului Cezar Ivănescu, ar fi fost lângă cel al lui Nicolae Labiş, în apropierea lui Eminescu; însă Cezar Ivănescu nu a fost iertat nici mort, cum se spune, pentru verticalitatea sa, pentru adevărurile incomode spuse ani de-a rândul, de marii săi duşmani literari de la Bucureşti, deveniţi cu acest trist prilej mărunţei, chiar minusculi şi meschini, incalificabili de inumani; aşa încât ultimul drum al poetului, cinstit în Iaşi cu onoruri oficiale, inclusiv militare, dar mai ales cu prezenţa elitelor intelectuale ieşene, şi din toată provincia literară, a pornit de lângă „Teiul lui Eminescu” şi din Muzeul Literaturii din Grădina Copou, ce poartă numele lui Mihai Eminescu, modelul declarat şi maestrul definitoriu al lui Cezar Ivănescu. Printre ultimele sale cuvinte, lansate public, fuseseră şi acestea: „Nu ne lăsăm. Avem de apărat România”. Nu ne lăsăm, Cezar! Mergem înainte cu tine, cel viu şi nemuritor!
Ion Murgeanu
CEZAR IVĂNESCU
JEU D’AMOUR
(Supremum vale)
(Poem ergotic)
Pentru Dina
! deci, voi muri, - şi alţii au murit,
deci, nu mi-a fost de-nvăţătură;
o voi sfârşi şi eu într-un sfârşit,
deci tot cu sufletul la gură,
deci, voi muri, - şi alţii au murit,
deci, nu mi-a fost de-nvăţătură;
o voi sfârşi şi eu într-un sfârşit,
deci, tot cu sufletul la gură!
! de fraţii mei lovit, lovit cumplit
şi-ntâmpinat cu nouă ură,
cu groaza şi cu foamea prigonit,
te-am purtat suflete, pe gură,
de fraţii mei lovit-lovit cumplit
şi-ntâmpinat cu nouă ură,
cu groaza şi cu foamea prigonit,
te-am purtat , suflete, pe gură!
! ca un Copil Bătrân şi fericit,
acum plec spre Altă-nvestitură,
acolo unde sunt ţinut uimit
de Domnul, tot cu sufletul la gură;
ca un Copil Bătrân şi fericit,
acum plec spre altă-nvestitură,
acolo unde sunt ţinut uimit
de Domnul, tot cu sufletul la gură!
! deci, voi muri, – şi alţii au murit,
deci, nu mi-a fost de-nvăţătură,
ca să-l săruţi apoi la nesfârşit,
sărută-mi sufletul pe gură;
deci, voi muri, - şi alţii au murit,
deci, nu mi-a fost de-nvăţătură;
ca să-l săruţi apoi la nesfârşit,
sărută-mi sufletul pe gură!
(poezie rostită la mitingul de doliu, de Ion Murgeanu, în discursul său funebru)
Mulţumesc frumos pentru aceste informaţii inedite.
Trimiteți un comentariu