joi, aprilie 24, 2008

Probabil un record neomologat: Băsescu îl revocă pe Arteni, la câteva ore după ce l-a numit şef al Protocolului prezidenţial


Băsescu îl revocă pe Arteni, la câteva ore după ce l-a numit şef al Protocolului prezidenţial (Imagine: Mediafax Foto)
Preşedintele Traian Băsescu a semnat decizia de revocare a lui Valeriu Arteni din funcţia de consilier de stat, la câteva ore după ce l-a numit şef al Protocolului prezidenţial. "Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat Decizia privind revocarea din funcţia de consilier de stat a domnului Valeriu Arteni", se arată într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale, remis joi agenţiei MEDIAFAX. Preşedinţia nu menţionează motivul revocării. În cursul dimineţii de joi, preşedintele a semnat Decizia privind eliberarea din funcţia de consilier de stat a lui Ion Pascu, acreditat ambasador în Turcia, şi Decizia de numire în funcţia de consilier de stat la Compartimentul Protocol a lui Valeriu Arteni, începând cu data de 24 aprilie. Valeriu Arteni s-a născut în anul 1952, în Hoiseşti, judeţul Neamţ. A urmat cursurile Universităţii Indochineze din Hanoi. Arteni activează în diplomaţie de la sfârşitul anilor '70, la început în cadrul ambasadelor României din Vietnam şi Pakistan. În perioada 2003 - 2007, Valeriu Arteni a fost ambasadorul României în Republica Coreea.

Un comentariu:

pescarusul argintiu spunea...

Am convingerea ca presedintele actual, cu putina consecventa si fara prea multa straduinta, si-ar putea depasi propriile recorduri, tintind in acest fel spre o nedorita perfectiune :)
Bine a zis cine a zis: "Da-i Doamne, romanului, mintea cea de pe urma..."