Parlamentul European a votat la Strasbourg o rezoluţie cu privire la strategia politică a Comisiei Europene, în care sunt expuse priorităţile pentru anul 2009.
Dialogul structurat cu Comisia Europeană reprezintă o etapă interinstituţională importantă deoarece permite concentrarea atenţiei spre definirea obiectivelor strategice ale UE pentru 2009. Pe lângă implementarea fermă a Strategiei Lisabona, Parlamentul atrage atenţia asupra garantării stabilităţii pieţelor financiare şi al consolidării încrederii consumatorilor în contextul actualei crize financiare. Această criză relevă necesitatea elaborării unor măsuri de supraveghere din partea Uniunii, pentru a stabili standarde de evaluare mai bune a agenţiilor de rating. În acest context, se solicită Comisiei Europene colaborarea strânsă cu Parlamentul în procesul de consolidare a legislaţiei privind serviciile financiare. Parlamentul European se angajează să coopereze îndeaproape cu celelalte două instituţii europene cu privire la pachetul referitor la energie şi schimbările climatice, pentru a ajunge la un acord efectiv şi viabil, în cel mai scurt timp posibil. În vederea reducerii emisiilor provenind de la transportul de marfă, se recomandă includerea transportului maritim şi pe căi navigabile interioare în sistemul de comercializare a cotelor cu emisii (ETS). Cat priveste "pactul european privind politica în domeniul migraţiei" PE considera ca, el ar trebui să abordeze atât aspecte legate de combaterea imigraţiei ilegale, gestionarea imigraţiei legale, cât şi aspecte legate de lansarea unei politici europene privind azilul.

Pentru intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona sunt necesare pregătiri adecvate, în special cu privire la înfiinţarea Serviciului European pentru Acţiune Externă, se arată în documentul PE. Deputaţii europeni se exprimă pentru încheierea cât mai rapidă a negocierilor de aderare cu Croaţia. În ceea ce priveşte Kosovo, Parlamentul solicită Comisiei Europene să monitorizeze aplicarea tuturor prevederilor incluse în Planul global de soluţionare a statutului provinciei Kosovo şi să se insiste asupra punerii bazelor unui stat multietnic. Concomitent , trebuie identificate modalităţile necesare de coordonare pentru ca diverşii actori din cadrul UE prezenţi în Kosovo să exprime puncte comune de vedere. Pe lângă necesitatea unei Strategii UE privind Marea Baltică, Parlamentul solicită Comisiei Europene să prezinte un plan pentru realizarea Sinergiei Mării Negre.
Concentrarea eforturilor pentru dezvoltarea unei politici eficiente de comunicare, care furnizează cetăţenilor mijloacele necesare pentru a înţelege mai bine Uniunea Europeană, în special în anul de desfăşurare a alegerilor europene, este imperios necesară. (Carmen DINU)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu