duminică, ianuarie 27, 2008

Daniela Popa, preşedinte al PC


Deputata Daniela Popa a fost aleasă preşedinte al PC în urma unui scor foarte strâns.
Totul a început cu tragere de urechi şi o campanie împotriva preşedintelui Traian Băsescu.


Daniela Popa a primit 570 de voturi pentru şi 642 de voturi împotrivă.
Florin Anghel a primit 557 de voturi pentru şi 655 împotrivă.
Senatorul Sabin Cutaş a primit 85 de voturi pentru şi 1127 de voturi împotrivă.
Cutaş şi-a îndreptat voturile, de la tribuna congresului, către Daniela Popa.
Când Daniela Popa a venit să ia cuvântul de tribuna congresului, sala a întâmpinat-o în mod egal cu huiduieli şi urale.

Vă rog să-l urmăriţi pe Dan Voiculescu. Are exact expresia de uimire pe care a avut-o şi Nicolae Ceauşescu atunci când lumea a început să huiduie. Face un gest cu mâna, începe să aplaude şi să strige cât poate de tare încercând, prin exemplu personal, să întoarcă din drumul lor pe cei care strigă "ruşine!". Iar asemănător cu acea sumbră zi de decembrie din '89, cei aflaţi în spatele domniei sale nu schiţează nici un gest. Cameramanul este şi el impresionat şi face o mişcare neprofesionistă, pe înregistrare, pentru a arăta sala. În sală se aplaudă fals, ca la Congresele PCR. Cei care se cred ascunşi privirii duc des mâna la nas cu un gest ce trădează emoţia, surescitarea, comentează ceva batjocoritor... Dan Voiculescu a pierdut conducerea Partidului Conservator, acei oameni s-a dezis de el. Doar câţiva aplaudă frenetic în primul rând pentru a demonstra ex-preşedintelui că sunt loaiali partidului. Vor urma, probabil, pentru PC multe lupte intestine care vor duce până la urmă la fărâmiţarea partidului şi a intereselor sale. Va mai renaşte? Nu ştiu de ce, dar bănuiesc că vremurile grele ale dezbinării apropie PC de uitarea veşnică sau de preluarea de către PNL.
În această ştire s-au folosit înregistrări ale posturilor de televiziune Realitatea TV şi TVR

6 comentarii:

Darius F spunea...

Poate ca-s io paranoic de meserie dar mie mi s-a parut prea "realist" si adevarat congresul asta.

Bibliotecaru spunea...

Ori poate că nu eşti paranoic... :)

Anonim spunea...

Nu cunosc statutul dar este ciudat sa fie permise "vanzarea" voturilor, de parca odata primite ar fi proprietatea lui Cutas.Normal, se realiza un tur doi si totul era clar dar Felix-turnatorul securist nu a dorit asta si cum partidul este inca feuda lui asa s-a facut.Este statutar asa ceva?
Oricum un partid de lichele mafiot-comunisto-securiste se comporta ca un partid de lichele, ramane un partid de lichele, si nu am a astepta nimic bun de la asemenea indivizi.

Bibliotecaru spunea...

Aşa a şi fost, al doilea tur de scrutin.

Anonim spunea...

Nu, nu am inteles sa fi fost un al doilea tur de scrutin.

Anonim spunea...

Bibliotecarul iti multumesc pentru inregistrarea cu PC,stateam in fata computerului si rideam, dar sa vezi ce bancuri bune scoatem cu Felix$compania.Sa asteptam sa vedem urmarile experimentului PC Un anonim