duminică, ianuarie 20, 2008

Meleşcanu, abuz în serviciu

MEDIAFAX:
Preşedintele Traian Băsescu l-a avertizat, duminică, pe ministrul interimar al Justiţiei Teodor Meleşcanu, că, prin atitudinea în cazul celor opt miniştri pentru care şeful statului a cerut începerea urmăririi penale, se apropie de abuz în serviciu.
"E un avertisment pe care i-l dau public", a spus Băsescu.
El a precizat că observă "cu neplăcere" că Guvernul, prin ministrul interimar al Justiţiei, găseşte motivaţii pentru a bloca înaintarea cererii sale referitoare la cei opt miniştri şi a acuzat Executivul că face în acest moment "greşeli fundamentale" pentru credibilitatea instituţiei.
Şeful statului a mai spus că "se vede cu ochiul liber" tratamentul diferenţiat pe care îl au românii de rând şi miniştrii, în raport cu justiţia.
Ministrul interimar al Justiţiei Teodor Meleşcanu a dispus, sâmbătă, să fie restituite Preşedinţiei documentele referitoare la cei opt foşti sau actuali miniştri, primite cu o zi în urmă, pe motiv că nu reprezintă "dosarul cauzei".
"În conformitate cu solicitarea Preşedintelui României, ministrul interimar al justiţiei, domnul Teodor Viorel MELEŞCANU, a dispus, în cursul zilei de astăzi, 19 ianuarie, restituirea către Administraţia Prezidenţială a tuturor documentelor primite în cursul serii trecute, care vizează opt foşti şi actuali miniştri pentru care a fost cerută declanşarea procedurilor legale pentru începerea urmăririi penale", se arată într-un comunicat al ministerului remis agenţiei MEDIAFAX.
De asemenea, conform MJ, ministrul "se află, în continuare, în imposibilitatea legală şi obiectivă de a-şi exercita atribuţiile prevăzute de Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială" şi a cerut specialiştilor din instituţie să analizeze demersurile legale care ar urma să fie întreprinse în continuare.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Buna treaba faci! Maine in Click! ai un reportaj la MO. Din pacate, lucrurile nu se pot rezolva in privinta costurilor! Ai sa vezi declaratia directorului. Oricum am semnalat problema. Poate o toaca mai departe ziarele astea serioase!

Bibliotecaru spunea...

:)
Mulţumesc!
Să nu spui "ziare mai serioase". Cineva judecă ce citeşte acolo.

Anonim spunea...

Corect! Trebuia sa fi pus macar ghilimele. Dar ai inteles tu la ce ma refer. Doar sa nu se creada ca a fost o rautate, caci nu e. Pur si simplu unii au decis sa imparta presa asa. Incorect, dupa parerea mea, in ceea ce-i priveste pe ziaristi. Ca in orice meserie si aici esti ziarist bun sau prost, indiferent la ce formula de publicatie lucrezi.

Anonim spunea...

Da se pare ca asta face Melescanu camuflat in cel mai corect si chitibusar jurist. Dovada a facuto prostia lui Mocuta care a spus intentionat aberatia si falsul juridic si citez:

Reporter: Ce a trimis Preşedinţia la Ministerul Justiţiei?
Gheorghe Mocuţa: Preşedinţia a trimis la Ministerul de Justiţie referatele întocmite de procuror, precum şi copii ale unor acte pe care noi nu le-am văzut, dar la care s-a făcut referire, sigilate, şi care nu reprezentau dosarul cauzei procurorului, ci părţi din aceste… din dosarul aflat pe masa procurorului, care au fost puse la dispoziţia preşedintelui pentru a se pronunţa cu privire la "vinovăţia sau nevinovăţia celor care urmează să fie cercetaţi".

PS. Ghilimelele echivaleaza cu o subliniere.