Poetul Cezar Ivănescu, a încetat din viţă. În vîrstă de 67 de ani, el a fost trasportat ieri cu un elicopter SMURD de la Spitalul Judeţean Bacău la Spitalul de Urgenţă Bucureşti.
Diagnostic: embolie pulmonară. Elicopterul a sosit cu întîrziere, deşi starea de sănătate a poetului se agrava pe minut ce trecea. Directorul SMURD, Raed Arafat, ne-a declarat că trebuie să avem răbdare, că toată lumea trebuie tratată la fel şi că există un singur elicopter care asigură transportul. Într-adevăr, toţi oamenii trebuie trataţi la fel, indiferent dacă sînt scriitori sau cizmari. Însă ar trebui să se ia în considerare gradul de urgenţă al cazului medical. Ar trebui să se pună mai mult preţ pe viaţa unui om. În cazul nostru, al unui mare poet. (www.jurnalul.ro)
- Rod, EPL, 1968
- Rod III, Ed. Cartea Românească, 1975
- Rod IV, Ed. Cartea Românească, 1977
- Muzeon, Ed. Eminescu, 1979
- La Baaad, Ed. Cartea Românească, 1979, Ed. Eminescu, 1996
- Doina, Ed. Cartea Românească, 1983, 1987
- Rod, Ed. Albatros, 1985 (Col. „Cele mai frumoase poezii”)
- Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (1999)
"Un singur maestru am avut, Marin Preda"
La varsta de 17 ani, ramas repetent la Liceul de Baieti din Barlad, se transfera la Liceul de Fete. Asa a fost inceputul. S-a apucat de poezie pentru cele 40 de colege-poete, ajungand sa publice in clasa a X-a in revistele centrale. Scriitorul Cezar Ivanescu implineste astazi 64 de ani.
"M-au sunat niste domnisoare de la radio cand se ungea leul greu si, fiind in zodia Leului, mi-au cerut sa fac un mic eseu radiofonic apropo de leul greu si leul vechi. Eu am zis ca poate intram cu adevarat intr-o zodie buna pentru noi, Leii, pentru ca pana acum am fost depreciati la maximum. Tot ce tinea de calitate, de valoare, de caracter, de tinuta, de tot ce vrei in tara asta era luat peste picior, batjocorit. Poate ca intram o data cu leul nou, ca asta e o valoare simbolica, si intr-o zodie in care Leii, ca atare, personajele, vor fi apreciate. Am de gand sa-mi retiparesc vreo opt dintre carti. Una dintre ele se cheama «Pentru Marin Preda». E o carte care n-a prea circulat; a fost un complot al tacerii impotriva ei, pentru ca sunt acolo numele reale ale celor vinovati moral de moartea lui Preda. A fost un asasinat moral in ceea ce-l priveste. Ii pomenesc pe toti: de la nevasta si pana la prieteni, si sigur ca asta deranjeaza, tinand cont ca mai sunt multi dintre ei in viata. Faceam aniversari deosebite in perioada ’75-’79, cand stateam la Mogosoaia si eram mai multi Lei: Marin Preda, eu, Teodor Mazilu, baiatul Sanzienei Pop... Ne impacam foarte bine toti, ne admiram reciproc. Fanus Neagu murea de invidie pe noi si ne spunea: «V-ati gasit, genialilor!». Era intr-adevar minunat, traia si maestrul meu, un singur maestru am avut in lumea literara, Marin Preda. Dupa aceea, s-a incheiat faza aia paradiziaca si am intrat in lumea asta de rand, cazuta si nenorocita. Cea mai mare satisfactie este ca traiesc si ca tot ceea ce am profetit se indeplineste. Aproape sunt exasperat sa fi avut si sa am in continuare dreptate. Cand am ramas repetent in clasa a X-a la Liceul de Baieti din Barlad si am fost trimis la Liceul de Fete, unde toate colegele scriau poezii, nu aveam de ales: daca nu scriam poezie, nu puteam face curte nici unei fete. Aveam 40 de colege in clasa, 40 de poete, si m-am apucat si eu de disperare sa scriu poezii. Brusc, am devenit poetul liceului, apoi al orasului. A fost o nebunie, pentru un oras de provincie ca Barladul, ca un elev de clasa X-a sa publice pe vremea aia, in anii ’58-’60, in revistele centrale. Cel mai bun sfat l-am primit de la Marin Preda. Eu nu eram hotarat daca sa raman scriitor de limba romana sau sa parasesc tara, sa devin scriitor de limba franceza. Mi-a spus: «Mon cher, aici esti pe malul Dambovitei, nu al Sennei. Trebuie sa mai termini cu absoluturile astea, sa mai cedezi de la dumneata si sa intelegi exact in ce limba, in ce cultura si in ce tara traiesti!». Varsta ca atare ma bucura, pentru ca, daca m-as lasa de fumat, as putea sa urc pe ring maine la categoria mea; am jucat box la semiusoara si cred ca in cateva saptamani as putea sa fiu un adversar foarte periculos. De fugit, pot fugi in continuare, de facut amor, pot sa fac, iar de scris, scriu mai bine ca la tinerete."
TONIC
"Varsta ca atare ma bucura, pentru ca, daca m-as lasa de fumat, as putea sa urc pe ring maine la categoria mea; am jucat box la semiusoara si cred ca in cateva saptamani as putea sa fiu un adversar foarte periculos. De fugit, pot fugi in continuare, de facut amor, pot sa fac, iar de scris, scriu mai bine ca la tinerete" - Cezar Ivanescu, scriitor -
Suferinţă şi traumă [Cezar Ivănescu]
O noapte obişnuită din timpul celui de-al doilea război mondial, într-un orăşel românesc de provincie. Un spital cu ferestrele camuflate şi cu luminile stinse. Bombardamentele se înteţesc, lumea se agită pe coridoare şi prin saloanele cuprinse de întuneric. O femeie se zbate între viaţă şi moarte pentru a aduce pe lume un copil. Medicii ajung la concluzia că singura soluţie rămâne intervenţia chirurgicală, naşterea prin cezariană. Copilul pare sănătos, iar la un moment dat începe să ţipe cu disperare. Medicii şi asistentele sunt de părere ca acest lucru este un semn al virilităţii şi forţei, dar urletele micuţului au continuat până spre dimineaţă. Abia când s-a luminat de ziua au constatat dezastrul. Cineva scăpase din greşeală, nitrat de argint pe mână stânga a nou-născutului, provocându-i arsuri cumplite. Răcnetele lui disperate exprimaseră suferinţa, nicidecum virilitatea. Aceasta a fost îngrozitoarea trauma a poetului Cezar Ivănescu, care i-a marcat întreaga viaţă.Prima parte a copilăriei şi-a petrecut-o într-un univers fascinant, la bunicii din partea tatălui. Până la 8 ani, a fost un băiat cuminte, genial, silitor, după care au urmat 40 şi ceva de ani petrecuţi sub zodia infernului, odată cu mutarea de la Huşi la Bucureşti, într-o lume absolut antipatică, străină, rea şi convulsivă - după cum însuşi o descrie.
Părinţii i-au dat numele Cezar pentru că s-a născut prin cezariană. După vârsta de opt ani, Cezar Ivănescu a devenit un caz atât la şcoala cât şi în familie. Era un veritabil personaj, tot timpul suspectat, marginalizat, revoltat, neconvenţional, situându-se prin forţa împrejurărilor, dar şi printr-o inteligenţă diabolică, în afară spaţiilor care l-ar fi putut mortifica, acapara şi constrânge. Se poate spune chiar că şi-a cultivat cu ostentaţie imaginea de băiat rău, felicitându-se adesea că în acest fel a reuşit să nu facă mizerabilele compromisuri pe care le-au făcut mulţi confraţi în perioada comunistă.
Marginalizarea i-a dat prudenţă, vigilenţă în plus şi o obişnuinţă de auto-analiză pe care mulţi dintre colegii lui şi-au pierdut-o. Atunci când eşti pus sub semnul îndoielii, când eşti pe margine, tot timpul îţi pui întrebări asupra ta însuţi, asupra celorlalţi, eşti obligat să te afli mereu în alertă, în conflict perpetuu cu tine şi cu ceilalţi. Când eşti un personaj normal, supus normelor sociale, convenţiilor, rişti să pierzi puţin câte puţin din substanţa sălbatică, esenţială pentru un artist autentic - spune poetul Cezar Ivănescu.
El îşi aminteşte de şcoală ca de una foarte dură, opresivă, dar nu foarte rea, pentru că avea un corp de profesori de elita formaţi în perioada antebelică. Printre aceştia, poetul îl pomeneşte pe cel de Limba Română - un evreu de mare clasă şi cultură, Harry Zupperman, care fusese coleg de facultate cu Eugen Ionescu şi Alexandru Sahia. Acei profesori au avut o influenţă covârşitoare asupra elevilor, prin informaţiile vaste pe care le deţineau şi mai ales prin ţinuta lor morală, unii plătind verticalitatea cu ani grei de închisoare. Oricum, crede poetul Cezar Ivănescu, şcoala nu este decât acel cadru rigid care te determină să te descoperi pe tine însuţi dar niciodată n-o să-ţi dea totul, n-o să fie perfectă. El recunoaşte ca liceul şi nu facultatea, a reuşit să-i dea formaţia intelectuală de bază. În liceu a învăţat tot ceea ce i-a trebuit ca intelectual.
A făcut sport de performanţă iar la vârsta de 17 ani şi-a consumat prima repetenţie, la Liceul de Băieţi din Bârlad, fiind astfel obligat să se transfere într-o clasa umanistă, cu 40 de fete şi vreo 4-5 băieţi.
Fatalmente, pentru a reuşi să comunice cu colegele, Cezar Ivănescu a trebuit să se apuce de scris poezie, majoritatea lor fiind deja poetese consacrate sau mai bine spus, mari consumatoare de poezie. Aşa că, îndrăgostindu-se de prima elevă matură - şi poetă, din viaţă lui, a hotărât să se apuce de scris versuri. În câteva luni avea deja operă poetică, cu care putea veni la masa verde a tratativelor amoroase. La început, Cezar Ivănescu a fost luat în serios doar de colege, apoi şi de profesori pentru ca în cele din urmă, să se ia în serios el însuşi, odată cu marea şansă de a cunoaşte pe câţiva marginalizaţi, foşti deţinuţi politici care i-au oferit adevărată iniţiere în tainele literaturii.
Astăzi, zodia infernului pare că a început să apună iar poetul Cezar Ivănescu a intrat în ultimul ciclu al existenţei sale favorizat, după cum însuşi afirma, atât din punct de vedere cosmic cât şi zodiacal. Anul 2000 a fost favorabil Zodiei Leului - Cezar Ivănescu fiind născut în 6 august, şi practic, tot ceea ce trebuia să i se întâmple pozitiv i s-a întâmplat şi aproape tot ce şi-a propus să realizeze a realizat în acest an crucial.
! într-o noapte am murire, / într-o noapte am murit, / fără teamă de orbire / pre Domnul l-am întâlnit, / fără teamă de orbire / pre Domnul l-am întâlnit! // sufletu-mi vârtej ca hăul / stătea gol în faţa lui, / spune-mi, Doamne, care-i Răul / tot Răul Pământului ? / spune-mi, Doamne, care-i Răul, / tot Răul Pământului ? // ! dacă tot murim cu totul, / înviem apoi de tot ? / spune-mi, Doamne, care-i rodul / încarnării noastre-n Tot ? spune-mi, Doamne, care-i rodul / încarnării noastre-n Tot ? // nu suntem doar un nimica / mai uşor ca negura ? / numai groază-ne şi frica / poartă Sfânta Vergura ? / numai groază-ne şi frică / poarta Sfânta Vergura ? // ! dacă ne-ai zidit, zidire / Doamne, Tu, cu mână ta ! // o iubire doar iubire / sufletul mi-l lumina, / o iubire doar iubire / sufletul mi-l lumina, // o lumina cu aroma / ca unul mirabil mac / pântece-matern-pleroma, / leacul neaflat în veac, pântece-matern-pleroma, / leacul neaflat în veac !
(Doina - Melodie fără sfârşit - Variantă, volumul Efebul de la Marathon, Editura Minerva, 2000, Colecţia Biblioteca Pentru Toţi)
4 comentarii:
Stima si consideratie pentru osteneala si sargul documentarii acestui amplu articol despre viata si rodnicele trairi ale unui mare poet, dar si despre adevaruri rascolitoare ale suferintelor sale.
Sincere felicitari pentru articol !
Cezar Ivănescu (n. 6 august 1941, Bârlad - d. 24 aprilie 2008, Bucureşti), personalitate de exceptie a culturii romane, poet, dramaturg, traducător si director de editura român.
Biografie
A absolvit Facultatea de Filologie din Iaşi. Redactor la „Luceafărul”, îndrumă în anii '80 cenaclul „Numele Poetului”, frecventat de tineri scriitori precum Gabriela Creţan, Mircea Drăgănescu, Petruţ Pârvescu, Marian Constandache, Sorin Paliga, George Geacăr, Camelian Propinaţiu, Iuliana Paloda, Alexandru Horia, Ioana Dana Nicolae. Provenind dintr-o ilustră familie de intelectuali moldavi, nepot al marelui lingvist Gh. Ivanescu, ruda cu Octav Onicescu, Cezar Ivănescu a dus mai departe blazonul genialitatii familiei sale. Cezar Ivănescu işi face debutul poetic in revista Luceafărul in 1959. Debut în teatru (1969), cu piesa Mică dramă, care se joacă la Teatrul „Al. Davila“ din Piteşti, fiind montată „într-un spectacol coupé“ cu Vin soldaţii de Gheorghe Astaloş, în regia lui Radu Boroianu. Din 1968, îl găsim profesor de limba şi literatura românå în Ardeal şi Moldova, apoi redactor la Almanahul literar al Uniunii Scriitorilor şi la revista Argeş din Piteşti. Începe spectacolele de muzică şi poezie, cu propria-i orchestră numită „Baaad“, preludiu la capodopera sa poetică de mai tîrziu intitulatå La Baaad. Despre Rod III, Marin Preda afirma: „ Am citit volumul lui Cezar Ivănescu în redacţia editurii Cartea Românească. Din zecile de volume de poezie care ne vin, deodată am auzit o voce obsedată de un singur sentiment cîntat cu o mare adîncime şi forţă de expresie... Cititorul poate fi şocat de unicitatea sentimentului, dar în cele din urmă cîştigat şi emoţionat.O adevărată voce de mare poet“. Insolitul personalităţii sale este izbitor prin aceste manifestări. Cezar Ivănescu reînvia printr-o formulă modernă, sincretismul baladesc medieval al poeziei şi muzicii. A creat muzică şi a cîntat propriile versuri, dar şi poeme de Pindar, Rutebeuf, François Villon, Lorenzo de Medici, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Henri de Regnier, Mihai Eminescu şi George Bacovia. I se tipăreşte la Editura Minerva antologia de poezie româneascå sub titlul Cîntecul amintirii (1978), cuprinzînd poeţi de la Dosoftei la Dumitru M. Ion. Prefaţează celebrul roman al lui Louis F. Céline, Călătorie la capătul nopţii (Editura Cartea Româneascå, 1978), în traducerea soţiei sale Maria Ivănescu, tălmăcire căreia i s-a decernat Premiul pentru traducere al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Traduce din franceză, împreună cu Maria Ivănescu, lucrarea lui Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980). De la Păltiniş, Constantin Noica îi împărtăşeşte gîndurile despre La Baaad şi Muzeon, ca şi despre traducerea din Mircea Eliade, scriindu-i la 8 martie 1980. În vremea cenzurii, poetul avea obiceiul så transcrie de mînå, pe volumele dăruite cu dedicaţie, versurile cenzurate. Noica îi mulţumeşte pentru urmåtoarele stihuri din Rosarium (Muzeon): ! stau în pămîntul sterp fără noroc, cadavrul mi-l îngrop şi mi-l dezgrop, gropar al vieţii mele fără viaţă trăită-n scîrbă, în dezgust şi greaţă, plătit cu Timpul care mă omoară dator vîndut celui ce mă plăteşte din groaza mea nu pot ieşi afară cum Soarele arzînd se osîndeşte! Pe drept cuvînt Constantin Noica apreciază strofa ca fiind extraordinară, identificînd în lirica lui Cezar Ivănescu „o experienţă gravă“, cu o profundă intuire a sacrului. În anul centenarului morţii lui Mihai Eminescu are gata pentru tipar un volum cu poeme închinate „Marelui såu Maestru în absolut“ (1989), dar cartea este respinsă de diriguitorii editurii Cartea Româneascå. La 10 decembrie 1989, forţează, de aceea, organizarea unui spectacol de muzică şi poezie sub genericul „Doina, închinare lui Eminescu“, la Casa de cultură „Mihai Eminescu“ din Bucureşti. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, la Radio „Vocea Americii“ i se recită premonitor Doina despre Fiara cea Apocalipsă şi despre marginalizarea poporului român. Continuă seria de traduceri, împreună cu soţia sa Maria Ivănescu, din Mircea Eliade, apare la Editura Ştiinţifică, volumul Eseuri (Mituri, vise şi mistere şi Mitul eternei reîntoarceri). La 14 iunie 1990 este victima mineriadei. În urma agresiunilor extrem de dure, fizice şi psihice suferite îşi revine greu după o lungă boală. Petru Creţia, în Pentru Cezar Ivănescu afirma: „De aceea vom zice, astăzi şi mereu că ne aflăm în timpul bun şi sfînt şi vechi cît noi al poeziei româneşti. Şi că ne mai aflăm spre bucuria şi cinstea noastră, alături de unul dintre cei mai puri şi mai sfîşietori reprezentanţi ai poeziei româneşti, Cezar Ivănescu, poeta magnus. Şi îl vom mai numi biruitor, pentru că, prin lungul şir din veacuri al poeţilor români, cîţiva cu nume sfinte nouă, alţii, mulţi, pe veci fără nume, noi, ca neam, am biruit prin vreme şi obidă, prin însîngerările şi tina istoriei. Am biruit, ca puţini alţii, înfrîngînd tot ceea ce ne tăgăduia. " Semnează împreună cu Maria Ivănescu, traducerea din limba francezå, Blaise Pascal, Cugetåri, text integral, 1998, Editura Aion. Susţine spectacolul de muzică şi poezie Rosarium (1998). Susţine spectacolul de muzică şi poezie Doina, închinare lui Eminescu. Gavril Ţărmure din Bistriţa şi „Societatea de Concerte“ îi produc primul CD şi prima casetă cu fragmente din spectacolul Doina, închinare lui Eminescu. Cezar Ivanescu a facut greva foamei in anii '60, ca student in Iasi , al Facultatii de Filologie in semn de protest pentru ca a fost exmatriculat din facultate si exclus din Cenaclul Facultatii de Filologie. A mai facut greva foamei in 1983, in redactia revistei Luceafarul in semn de protest impotriva cenzurii comuniste care-i pregatea pentru a fi topita cartea de poeme Doina. A facut din nou, 7 zile greva foamei in 1986, pana cand a fost internat in stare grava in spital, in semn de protest impotriva autoritatilor comuniste care i-au interzis "Cenaclul Numele Poetului". A facut greva foamei si in 5 ian. 1990 in semn de protest pentru faptul ca M. Dinescu, presedintele Uniunii SCriitorilor, i-a desfacut contractul de munca (de la revista Luceafărul) in mod ilegal. "...! iar eu m-am rătăcit prin lume/şi de pe-acum abia mă port/şi îmi fac murgul numai spume/şi prin cetăţi mi-l strig pe nume/pe blîndul meu, frăţînul mort ! // ! că nu mai poate ţine Viaţa,/numa-n cîntarul celui Rău;/în Baaad coboară ceaţa şi urlu: Frate, dimineaţa/roua-i de sînge: Trupul tău !..." Fratele Nostru Soarele (Treapta a doua. Taina nunţii). Cezar Ivănescu a fost propus de doua ori la premiul Nobel pentru Literatura. In 16 aprilie 2008, la propunerea lui Besnik Mustafaj (fost Ministru de Externe al Albaniei si editorul poetului in limba albaneza), lui Cezar Ivanescu i s-a propus depunerea candidaturii la Premiul Nobel din partea Albaniei. De asemenea cu cateva zile inainte de sfarsitul neasteptat si pe deplin tragic al poetului ii apare un amplu interviu in cotidianul Shekulli, in care declara: „Am sânge turc, grec, albanez şi român. De la turci am luat nebunia, de la greci inteligenţa, de la albanezi curajul şi de la români puterea de a indura." Din anul 2000 şi până când s-a stins a condus la Iaşi Editura Junimea [1]. A concurat pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România, pierzând în faţa criticului Nicolae Manolescu.
Volume (selectiv)
Rod, Editura pentru Literatura, 1968
Mica drama, debut in teatru, 1969
Rod III, Ed. Cartea Românească, 1975
Rod IV, Ed. Cartea Românească, 1977
Muzeon, Ed. Eminescu, 1979
La Baaad, Ed. Cartea Românească, 1979
Fragmente din Muzeon, Ed. Cartea Românească, 1982
Doina, Ed. Cartea Românească, 1983, 1987
Rod, Ed. Albatros, 1985 (Col. „Cele mai frumoase poezii”)
Sutrele muţeniei, Ed. Princeps, 1994
Jeu d'Amour, Ed. Helicon, 1995
Rosarium, Ed. Helicon, 1996
Rod/Seed Time and Harvest, Ed. Cogito, editie bilingva româna-engleză, 1996
La Baaad, Ed. Eminescu, 1996
Pentru Marin Preda, Ed. Timpul, 1996
Timpul asasinilor, documente si mărturii despre viaţa, moartea şi transfigurarea lui Nicolae Labiş, volum semnat împreună cu Stela Covaci, 1997
Poeme, Ed. Crater, 1999
Efebul de la Marathon, Ed. Minerva, 2000 (Biblioteca pentru toţi)
Doina (Tatăl meu Rusia), Ed. Junimea, 2000
Opera poetică, 2. vol., Ed. Cartier, Chişinău, 2000
La Baaad/In Baaad, editie bilingva româna-engleză, Ed. Junimea, 2006
Lojë Dashurie (Jeu d'Amour), antologie de poeme in limba albaneză, Botime Ora, Tirana, 2007
[modifică] Premii
Marele Premiu al Festivalului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu" (1968)
Premiul pentru dramaturgie al revistei Argeş (1969)
Premiul de Poezie „Mihai Eminescu" al Academiei Române (1983)
Premiul Special al Revistei Luceafărul (1983)
Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Alte fragmente din Muzeon (1992)
Premiul Serilor de Poezie de la Vânători-Neamţ pentru Opera Omnia (1995)
Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (1999)
Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Comandor (2000), pentru merite artistice si pentru promovarea culturii
http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=711&Itemid=96
Mort suspect, dintr-o operatie banala, in Joia Mare, in niste conditii tulburatoare, poetul Cezar Ivanescu ramane viu prin opera sa dar si prin lupta pe care a dus impotriva minciunii, a nonvalorii si a imposturii morale din Romania, impotriva unei agresiuni de tip nou, efectuata de trupe para-intelectuale de ocupatie a tarii. Un text inedit adresat de poet presedintelui Romaniei cu putin inainte de moartea sa, contureaza o perspectiva criminala asupra disparitiei premature a lui Cezar Ivanescu.
“Dupã mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bãtut cu bestialitate de asa-zisi mineri în centrul capitalei si dupã campania de presã murdarã si denigratoare din 2005 când am candidat la functia de presedinte al USR, este a treia oarã când se încearcã asasinarea mea”,
ii transmite Cezar Ivanescu lui Traian Basescu, in scrisoarea pe care o prezentam, in exclusivitate, mai jos. Investigatorii voluntari cerceteaza si un posibil mobil major al eliminarii incomodului Cezar Ivanescu.
Domnului Presedinte
Vã aduc la cunostintã, textul pe care l-am transmis d-lui Nicolae Manolescu, Presedinte al USR.
Domnule Presedinte al USR
Subsemnatul Cezar Ivãnescu, membru al Consiliului USR, vã rog sã dispuneti ca Biroul de presã al USR sã transmitã tuturor agentiilor de presã si publicatiilor românesti notificarea care urmeazã.
Fãrã nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntas in Securitate dupã propria-i declaratie în presã), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tãnase si Dinescu afirmând textual cã, în 1961 as fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea.
Dupã mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bãtut cu bestialitate de asa-zisi mineri în centrul capitalei si dupã campania de presã murdarã si denigratoare din 2005 când am candidat la functia de presedinte al USR, este a treia oarã când se încearcã asasinarea mea.
De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 12.00, sã declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 115, în Sala cu oglinzi, grevã pe care nu o voi înceta pânã când nu voi obtine urmãtoarele:
1. o declaratie fãrã echivoc din partea domniei-voastre din care sã reiasã cã nu sunteti implicat în aceastã murdarã „fãcãturã“ (deoarece se colporteazã indicii privind coniventa d-voastrã cu Mircea Dinescu: faptul ca i-ati dat votul decisiv, anul acesta, la Botosani, pentru a obtine Premiul National de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându- l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul cã Mircea Dinescu se afla la Paris, ca si d-voastrã, la începutul campaniei de denigrare, afirmând cã nici nu mi-a vãzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tãnase si Dinescu sã afirme cã am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi sã mã las intoxicat de stiri fãrã temei si de aceea v-am cerut aceastã declaratie pentru a nu vã implica nici pe d-voastrã, nici USR în aceastã afacere).
2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantã comisã fatã de persoana mea.
3. dosarul meu personal de la CNSAS sã-mi fie adus la USR, audierea mea sã fie publicã si la ea sã aibã acces presa si orice alte persoane ar fi interesate si bineînteles verdictul sã fie comunicat în aceleasi circumstante.
4. membrii Colegiului CNSAS sã vinã însotiti de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri si de livretul militar, cãci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntas la Securitate], este firesc sã am suspiciuni si în privinta celorlalti membri ai Colegiului CNSAS.
5. O sanctiune, care veti crede de cuviintã, din partea USR pentru Mircea Dinescu si demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost presedinte al USR.
Vã anunt pe aceastã cale cã voi comunica aceastã notificare si Presedintelui României, ca sef al Ordinului „Steaua României“, în calitatea mea de Comandor al mai sus-numitului Ordin.
Cu cele mai nobile sentimente.
4.02.2008
Bucuresti
Domniei-Sale D-lui Presedinte al USR, Nicolae Manolescu
Cezar Ivãnescu
Comandor al Ordinului „Steaua României“
Domniei-Sale D-lui Presedinte al României, Traian Bãsescu
Câteva elemente care arată viaţa din spatele cuvintelor tipărite. Marea dramă rămâne totuşi lipsa de intervenţie a Ministerului Învăţământului asupra conştiinţei literale insuflate elevilor. Aud că astăzi în România la examenul de Bacalaureat există subiecte la materia "Limba şi literatura română" cu fragmente din Raportul Tismăneanu dar nu există subiecte despre Nichita Stănescu. Trăim într-o societate plină de obsesii, problema securităţii este una dintre ele. Este ceva atât de nou încât este evident că nu avem un tratament eficace şi reparatoriu.
Trimiteți un comentariu