vineri, iulie 11, 2008

Şedinţa comună a Consiliilor Naţionale ale PSD şi PC a început



Şedinţa comună a Consiliilor Naţionale ale PSD şi PC a început (Imagine: Mediafax Foto)
Şedinţa comună a Consiliilor Naţionale ale PSD şi PC a început, vineri, la ora 11.00, urmând să fie validată şi lansată în dezbatere publică oferta de guvernare a alianţei celor două formaţiuni, după care vor avea loc şedinţe separate ale social-democraţilor şi ale conservatorilor.

Şedinţa comună a Consiliilor Naţionale ale PSD şi PC a fost deschisă de preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase.

Înainte de şedinţa comună a avut loc o reuniune a conducerilor celor două partide.

Şedinţa comună va dura circa două ore, până în jurul orei 13.00, timp în care vor fi rostite discursuri de către principalii lideri ai celor două partide.

Din partea PSD vor vorbi preşedintele Mircea Geoană, preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, probabil secretarul general, Titus Corlăţean şi preşedintele de onoare, Ion Iliescu, în timp ce de la PC vor avea intervenţii liderul Daniela Popa, secretarul general Codruţ Şereş, vicepreşedintele Bogdan Ciucă şi posibil preşedintele de onoare Dan Voiculescu.

Oferta politică lansată va avea, potrivit declaraţiilor de până în prezent ale membrilor conducerilor PSD şi PC, o componentă socială puternică, cuprinzând zece angajamente ale Alianţei pe fiecare domeniu şi categorie socială.

Documentul se va referi, în principal, la menţinerea puterii de cumpărare a populaţiei prin o serie de măsuri cum ar fi majorarea pensiilor, reducerea TVA la produsele alimentare de bază, majorarea salariilor ţinând cont de productivitate. Alte teme abordate în oferta politică sunt cele privind sănătatea, educaţia, dezvoltarea economică competitivă şi redobândirea respectului de a fi român în străinătate.

Potrivit unor surse din PSD şi PC, la această reuniune este posibil să fie discutată şi propunerea Alianţei PSD+PC pentru formula guvernamentală, fără să fie menţionate numele celor care vor primi portofoliile.

Surse parlamentare au precizat că, la reuniunea Consiliilor Naţionale ale PSD şi PC, este posibil să fie pusă în discuţie şi propunerea ca liderul PSD Mircea Geoană să fie viitorul premier în cazul câştigării viitoarelor alegeri din toamnă, având în vedere faptul că în Statul PSD se prevede că preşedintele partidului are prima opţiune pentru funcţia de prim-ministru.

După ce oferta de guvernare va fi validată, cele două Consilii Naţionale se vor reuni în sedinţe separate.

Consiliul Naţional al PC va aproba, în şedinţă separată, raportul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile locale şi va valida noi membri ai Consiliului Naţional.

Separat, membrii Consiliul Naţional al PSD vor asista la festivitatea de premiere a aleşilor locali cu rezultate excepţionale, premiile constând, aşa cum promitea Mircea Geoană la Mamaia, acum trei săptămâni, în medalii şi diplome.

Oferta PSD-PC: Salariu minim de 1.000 RON, 8 stadioane de UEFA, 1.000 km de autostradă

Oferta PSD-PC: Salariu minim de 1.000 RON, 8 stadioane de UEFA, 1.000 km de autostradă (Imagine: Mediafax Foto)
Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Consiliile Naţionale reunite ale PSD şi PC, că guvernarea celor două partide îşi propune să ridice salariul minim la 1.000 RON, să contruiască opt stadioane la nivelul standardelor UEFA, şi câte 1.000 de km de autostradă şi căi ferate.

Mircea Geoană a spus că guvernarea PSD şi PC va construi, în patru ani, 1.000 de kilometri de autostrăzi, centurile aferente ale marilor oraşe, dar şi alţi 1.000 de kilometri de căi ferate.

Liderul PSD a precizat că guvernarea celor două partide are în vederea construirea a opt stadioane naţionale la nivelul standardelor UEFA, susţinând că nu vrea ca fotbaliştii Adrian Mutu sau Cristian Chivu să fie excepţii în rândul sportivilor români. Geoană a arătat că PSD şi PC vor să construiasă în patru ani alte 1.000 de săli de sport şi bazine de înot.

El a spus că alianţa PSD+PC susţine corelarea salariului minim pe ţară cu valoarea coşului minim de consum, prin creşterea salariului minim până la valoarea de 1.000 RON.

Geoană a anunţat că oferta de guvernare a PSD şi PC se bazează pe păstrarea impozitului pe profit la nivelul actual de 16%. El a susţinut că cetăţenilor care au salarii mai mici decât salariul mediu brut trebuie să li se aplice 10% cota de impozitare, iar celor care au salarii mai mari decât nivelul salariului mediu brut trebuie să li se aplice 16%.

El a anunţat că va propune un "Cod de intergitate şi moralitate" care să fie aplicat miniştrilor şi demnitarilor PSD-PC.

"Vreau să mă asigur că vom avea cel puţin 40% din locurile parlamentare, să mă asigur că această alianţă va rezista de data asta", a anunţat Geoană.


Daniela Popa către Mircea Geoană: "Domnule viitor prim-ministru"

Daniela Popa către Mircea Geoană:
Preşedintele PC Daniela Popa s-a adresat, vineri, preşedintelui PSD Mircea Geoană cu titularura de viitor prim-ministru, după ce Geoană i-a cerutliderului PC să susţină pariul său că vor face împreună o guvernare mai bună decât cea a lui Adrian Năstase.

"Doamnelor şi domnilor, şi de ce nu domnule viitor prim-ministru Mircea Geoană", a spus Daniela Popa în debutul discursului său susţinut la reuniunea Consiliilor Naţionale ale PSD şi PC.

Înaintea sa, a vorbit Mircea Geoană, care a prezentat-o pe Daniela Popa drept o "femeie admirabilă" şi un "om echilibrat".

"Am încredere că vom putea face o echipă serioasă. Sper că susţineţi pariul meu că vom face o guvernare mai bună chiar decât cea a lui Adrian Năstase", i-a spus Geoană lui Popa.

Daniela Popa a criticat, în discursul său, guvernarea Tăriceanu- Băsescu, arătând că PNL şi PDL nu şi-au respectat promisiunile făcute şi timp de 4 ani au avut un conflict permanent.

"România a fost paralizată de cutremure politice şi Alianţa DA nu a făcut decât să se certe pentru putere", a spus Popa, adăugând că singura lor promsiune respectată a fost "ţeapa de la Universitate".

Liderul PC a afirmat că PSD şi PC au reuşit să reziste unei campanii dure de demonizare şi au simţit care este costul dezvăluirii abuzurilor şi abaterilor actualei puteri.

Ea a mai spus că cele două partide au avut înţelepciunea şi forţa de a reveni şi au obligaţia de a scoate România din criză.

Preşedintele PC a cerut membrilor PC să se mobilizeze cu toate forţele pentru câştigarea, împreună cu PSD, a alegerilor parlamentare, pentru formarea majorităţii parlamentare şi la Camera Deputaţilor şi la Senat şi au unui guvern stabil.

Ea le-a solicitat primarilor şi consilierilor PC să-şi scoată birourile în stradă, lângă cetăţeni.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, în discursul său de la CN reunite ale PSD şi PC, că intră în competiţie "colegială" cu Năstase şi Văcăroiu, care au condus "bine" guvernele PSD.


Mitrea: Băsescu controlează serviciile de informaţii

Mitrea: Băsescu controlează serviciile de informaţii (Imagine: Mediafax Foto)
Deputatul PSD Miron Mitrea a declarat, vineri, la Consiliile Naţionale reunite ale PSD şi PC, că niciunul dintre cei prezenţi nu are telefoanele "neascultate", pentru că "preşedintele PDL Traian Băsescu" controlează serviciile de informaţii.

"Preşedintele PDL, Traian Băsescu, controlează majoritatea serviciilor de informaţii şi noi ştim asta pe pielea noastră. Nu avem, dintre cei de aici, nici măcar unul dintre noi telefoanele neascultate. Toţi suntem ascultaţi şi monitorizaţi minut cu minut", a susţinut Mitrea.

El a mai acuzat sistemul de "poliţie politică" din România, susţinând că social-democraţilor care au câştigat alegerile locale li s-au întocmit dosare penale.

"Automat, cei care au câştigat alegerile, primari de municipii, toţi cei care au condus campanii electorale, s-au trezit cu dosare", a arătat Mitrea, revoltat de faptul că Parchetul a devenit un instrument politic.


Plângerea penală împotriva lui Băsescu propusă de Mazăre, aprobată de PSD

Plângerea penală împotriva lui Băsescu propusă de Mazăre, aprobată de PSD (Imagine: Mediafax Foto)
Consiliul Naţional al PSD a adoptat, vineri, în unanimitate, solicitarea primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, privind semnarea unei plângeri penale împotriva preşedintelui Traian Băsescu, vizând modul în care a retrocedat clădirea Ciclop.

Mazăre a mulţumit Consiliului Naţional pentru votul acordat, considerând că acesta este un premiu pe care îl primeşte pentru câştigarea alegerilor în Constanţa.

Radu Mazăre a citit în faţa membrilor CN textul integral al plângerii penale.

Anterior, primarul Constanţei făcuse această solicitare în cadrul reuniunii Consiliilor Naţionale ale PSD şi PC, însă preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a arătat că aceasta se va discuta la Consiliul Naţional al PSD, şi nu în formatul combinat PSD şi PC.

El a făzut referire la condiţiile în care Traian Băsescu ar fi retrocedat clădirea Ciclop, într-un mod "revoltător de ilegal".

Potrivit lui Mazăre, cei care au revendicat clădirea Ciclop au pierdut definitiv în instanţă, dar, la nici o lună după, Traian Băsescu le-a retrocedat respectiva clădire prin dispoziţie de primar general, încălcând decizia instanţei.

Mazăre a arătat că este curios să vadă cum va ancheta Daniel Morar această retrocedare.

Presa a relatat că Traian Băsescu ar fi retrocedat ilegal imobilul Ciclop, de pe Bulevardul Magheru, pe vremea când era primar general al Capitalei. Ziariştii susţin că actualul şef al statului ar fi trecut peste o decizie judecătorească şi ar fi emis un act care trecea clădirea Ciclop în proprietatea unor presupuşi moştenitori ai industriaşului Dumitru Bragadiru.

Clădirea de pe Bulevardul Magheru, cunoscută sub numele de imobilul Ciclop, a fost revendicată în instanţă în 2001, de un grup de şase persoane, care spuneau că sunt moştenitori ai industriaşului Dumitru Bragadiru. Cei şase au pierdut procesul, pentru că nu au putut dovedi prin acte calitatea de moştenitori şi, prin urmare, s-au adresat primarului general al Capitalei de atunci, Traian Băsescu. În doar o lună, acesta a emis o decizie, prin care a dispus retrocedarea imobilului, susţine presa.


Văd la televizor cum organizatorii i-au pus unul lângă altul pe Ion Iliescu şi Dan Voiculescu, doi fondatori care fac eforturi să nu se uite unul la altul.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Zapa King pe care-l stii mi-a permis sa-i popularizez pamfletul scris sub impresia evenimentului relatat de tine, sper ca nu te superi ca il consider ca pe un raspuns si al meu la aceast eveniment care considerai tu cred ca in gluma ca-ti rapeste interlocutorii:


FRANK ZAPA[KING] Says:

July 11th, 2008 at 4:35 pm
BON JOURE-la toata lumea,mai putin la ticalosi-

PE TARABA PESDEISTA SE INTRECE MINCIUNA,FARISEISMUL SI TICALOSIA-

intr-un spectacol de un grotesc inimaginabil toata floarea ticalasei falange stingiste a oferit curiosilor cel mai idiot spectocol de la revolutie incoace.
sub BAGHETA si regia lui JOANA- NASTASE MIZILIC-MITREA MANIVELA-,mostenitorul partidului comunist roman intr-o selectie de momente comice si timpite si-au prezentat GUVERNUL SI PROGRAMUL, de indobitocire a romanilor.
cu contributia micilor tilhari din teritoriu romanii au avut ocazia sa vada LIVE-TICALOSIA LA COTE MAXIME.
produsul aliantei dintre HOTII LA DRUMUL MARE SI VARANUL SI PUII,adica tandemul mitrea-nastase si voiculescu +puii,seres si daniela popa au clocit in tenebroasele lor adaposturi antiatomice SPOILIEREA ROMANILOR IN VARIANTA 2008.
pina si cei mai pro pesedisti ziaristi au ramas interzesi in fata fariseismulu practicat de acesti DERBEDEII POLITICI ADUNATI LA ROMEXPO SUB SIGLA ALIANTEI PSD+PC.
daca cineva mai avea dubii asupra caracterului diabolic al acestor personaje cazute din infernul lui dante,acum pot fi siguri ca infernul are totusi baieti parfum pe linga aceasta cloaca de mincinosi si borfasi.
vreau sa cred ca societatea romaneasca are suficienti anticorpi,astfel incit sa distruga fara remuscare acest focar de virusi ucigasi,si ca pe viitor va gasi vaccinul potrivit ca in viitorii 100 de ani acest tip de virus cu tulpina crescuta din CRIMINALUL PARTID COMUNIST SA NU MAI POTA APAREA NICAIERI PE TERITORIUL ROMANEI.
la romexpo s-au adunat cei mai multi infractori pe metrul patrat-nici macar teminetele de maxima siguranta nu se pot mindri cu asemenea performante,avind in vedere ca justitia romaneasca are obiceiul ,de-a popula temnitele numai cu treapadusi si nevinovati.
din jena care ii incerca pe jurnalistii prezenti acolo,chiar si cei de la ANTENELE LUI VOICULESCU,trebuie sa intelegem ca acest spectocol a pus capac ideii de PARTID SOCIAL DEMOCRAT-IN CEL MAI FERICIT CAZ PUTEM DISCUTA DE O GRUPARE MAFIOTA CU VEDERI COMUNISTE-DAR TOT MAFIOTI.

N. Raducanu spunea...

Iliescu are dreptate sa nu se uite la Voiculescu, cel care nu numai a torpilat un cert guvern social-democrat in 2004, dar care cu usurinta a parasit masca de "umanist" (social-liberal)si si-a luat-o pe cea de "conservator" denumire ce ar trebui sa-l faca incompatibil pentru o alianta cu Stanga. Voiculescu insa probabil ca se uita dupa Geoana, cel de la care spera salvarea partidului sau (pana la viitoarea tradare...)

Bibliotecaru spunea...

Astăzi am aflat de la Hrebenciuc că George Copos este artizanul conlucrării cu PNL-ul.