Guvernul, Primăria Generală a Capitalei, Primăriile de sector vor colabora pe proiectele de anvergură ale Bucureştiului, a declarat marţi, primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul întâlnirii cu primarul general şi cu primarii de sector.
„Am decis să constituim două grupuri de lucru comune, pe de o parte Guvernul, din care vor face parte reprezentanţi ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ai Ministerului Economiei şi Finanţelor, ai Ministerului Justiţiei, ai Ministerului Culturii şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice iar pe de altă parte, administraţia locală. Aceste grupuri vor lucra, de pe o parte, la proiectele tehnice de infrastructură şi dezvoltare urbană iar, pe de altă parte, la problemele cu care se confruntă administraţia locală, legate de statutul proprietăţii private. Vrem să găsim o soluţie în comun, pentru ca Bucureştiul să se poată dezvolta în mod normal şi să nu fie blocat de cauze artificiale”, a spus primul-ministru.
Şeful Executivului a precizat că atât Guvernul, cât şi administraţia locală, vor lua măsurile necesare pentru ca cetăţenii Capitalei să nu mai fie sufocaţi de traficul „scăpat de sub orice control” şi de „problemele legate de urbanism”.
Primul-ministru a afirmat că a discutat cu primarul general al Capitalei pentru reluarea transportului public de călători în zona zona Bucureşti- Ilfov, începând din 1 septembrie.
„Am căzut de acord ca această problemă să fie rezolvată. Domnul primar general mi-a spus că îndată ce problema licenţelor de transport va fi rezolvată, la 1 septembrie se va relua transportul suburban. Acesta este important din punct de vedere economic pentru că permite locuitorilor din zona suburbană să aibă acces la locurile de muncă din Bucureşti”, a mai spus primul-ministru.
În privinţa solicitărilor adresate de primarii de sector privind construirea de grădiniţe, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a dat asigurări că vor fi alocate fonduri semnificative pentru demararea lucrărilor.
„Bucureştiul se află într-o situaţie critică, cu un număr insuficient de locuri în grădiniţe. Sunt convins că discuţia pe care o va avea domnul ministru Adomniţei cu primarii de sector va duce la identificarea soluţiilor corecte pentru continuarea sau începerea lucrărilor la grădiniţe”, a adăugat premierul.
Primul-ministru a mai anunţat că Guvernul va demara un audit la Întreprinderea Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), pentru a evalua structura costurilor de producţie a gigacaloriei şi a se vedea unde vor putea fi operate reduceri pentru populaţie.
„I-am propus domnului primar general ca din partea Guvernul să desemnăm o firmă de audit la ELCEN, pentru a vedea care este structura costurilor şi unde se pot face reducerile necesare, astfel încât costurile să nu fie împovărătoare pentru cetăţeni”, a conchis premierul.
Primul-ministru a adăugat că măsurile luate în ceea ce priveşte acordarea de subvenţii pentru energia electrică şi la gazele naturale vor rămâne în vigoare.
În cadrul întrevederii s-a mai discutat despre problema bazelor sportive, care, în opinia şefului Executivului, „ar fi corect să fie trecute în administrarea primăriei generale sau a primăriilor de sector”.
„Voi discuta cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, cu privire la soluţiile juridice pe care să le dăm acestor baze sportive, în aşa fel încât ele să poată servi unui număr cât mai mare de cetăţeni”, a precizat primul-ministru.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, pe lângă primul-ministru, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban şi ministrul Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely, reprezentanţi ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, iar din partea administraţiei bucureştene primarul general Sorin Oprescu şi cei şase primari de sectoare, Andrei Chiliman, Neculai Onţanu, Liviu Negoiţă, Cristian Popescu, Marian Vanghelie şi Cristian Poteraş.
COMUNICAT DE PRESĂ
Primul hotel cu eticheta ecologica
Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile a acordat eticheta ecologica pentru serviciile de cazare turistica la hotelul Saturn (din statiunea Saturn), acesta devenind primul hotel din Romania care a primit eticheta ecologica.
Ieri, 7 iulie 2008, Comisia Nationala pentru Acordarea Etichetei Ecologice, organul consultativ cu rol in evaluarea dosarelor, a analizat documentatia depusa de SC FIMEST TURIST SRL, in vederea obtinerii etichetei ecologice pentru serviciile de cazare turistica la hotelul Saturn din statiunea cu acelasi nume.
Astfel, s-au verificat criteriile de acordare a etichetei in conformitate cu prevederile Deciziei nr.287/2003/EC privind stabilirea criteriilor de acordare a etichetei ecologice europeana pentru serviciile de cazare turistica si s-a constat ca sunt indeplinite cerintele prevazute in decizia sus-mentionata, la criteriile obligatorii. De asemenea, membrii comisiei au decis ca sunt indeplinite si un numar de 21 criterii optionale, totalizand un punctaj 30,5 puncte, punctajul minim necesar pentru obtinerea etichetei ecologice fiind de 16,5 puncte.In urma analizei documentatiei s-a hotarat acordarea etichetei ecologice pentru serviciile de cazare turistica la hotelul Saturn.
Eticheta ecologica demonstreaza inalta calitate si respectul fata de mediu, recompensand astfel serviciile de cazare si turistii.
Serviciul Relatii Publice al Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile
Informatii suplimentare:
Eticheta ecologica europeana creata de Comisia Europeana in 1992, este o schema unica de certificare pentru a ajuta consumatorii sa distinga produsele/serviciile verzi, care nu afecteaza mediul.
In ultimii 10 ani, eticheta ecologica europeana a devenit un simbol de dimensiune europeana pentru produse/servicii.
Eticheta ecologica europeana are urmatoarele obiective:
* incurajarea industriei de a proiecta si realiza produse care sa aiba un impact minim asupra mediului in timpul fazelor de productie, de distributie, de consum si utilizare, chiar si in timpul eliminarii, dupa folosire;
* sa furnizeze consumatorilor cele mai bune informatii asupra impactului asupra mediului al produselor/serviciilor.
Eticheta ecologica europeana identifica performanta de mediu generala a produselor/serviciilor bazata pe analiza ciclului de viata. De asemenea, operatorul economic nu este obligat sa aplice eticheta ecologica europeana pe produse/servicii. Este o alegere voluntara a acestuia.
COMUNICAT DE PRESĂ
Agenţia pentru Strategii Guvernamentale a atribuit contractul pentru derularea campaniei de comunicare „Români în Europa”
Agenţia pentru Strategii Guvernamentale (ASG) a finalizat procedura de achiziţie publică având drept obiectiv implementarea, în Italia şi Spania, a campaniei de comunicare „Români în Europa”. Campania îşi propune să prezinte o ofertă informaţională alternativă la discursul mediatic emoţional generat de actele infracţionale comise de unii cetăţeni de origine română în Italia şi Spania, precum şi să asigure o reflectare coerentă şi corectă a realităţilor româneşti în spaţiul mediatic al Uniunii Europene, inclusiv în situaţii de criză mediatică.
Pentru atribuirea contractului pentru fiecare dintre cele două loturi ale campaniei – Italia, respectiv Spania – a fost folosită procedura dialogului competitiv, care a demarat la începutul lunii martie 2008 şi la care s-au înscris, iniţial, şase companii specializate în domeniul comunicării. Dintre acestea, patru au trecut de etapa de preselecţie: ARS ADVERTISING şi MEDIA DIRECTION (parte a BBDO Group Romania), INTERNATIONAL STRATEGIC COMMUNICATION - HILL&KNOWLTON, PLAYTEAM şi SAATCHI&SAATCHI.
Ofertele tehnice depuse de fiecare dintre cele patru agenţii au fost evaluate pe baza unui set unic de criterii: motivaţia soluţiei tehnice propuse, relevanţa acesteia pentru scopul şi obiectivele proiectului, adecvarea soluţiei tehnice în raport de grupurile ţintă, creativitatea şi realismul soluţiei tehnice, coerenţa, claritatea şi rigurozitatea acesteia, calitatea metodologiei de evaluare. În urma evaluării tehnico-financiare, câştigătoare au fost declarate oferta PLAYTEAM pentru lotul Italia (cu o valoare de 15.503.305 lei, fără TVA), respectiv oferta SAATCHI&SAATCHI pentru lotul Spania (cu o valoare de 12.168.077,13 lei, fără TVA).
Implementarea acţiunilor de comunicare prevăzute de cele două oferte câştigătoare va începe după semnarea contractelor, în a doua jumătate a lunii iulie 2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu