Cererea Monei Muscă a fost introdusă la Secţia de contencios administrativ a Curţii, iar în 30 iunie, în urma dezbaterilor, s-a decis că judecarea acţiunii este de competenţa Secţiei civile.
Astfel, invocându-se necompetenţa funcţională, instanţa a decis scoaterea de pe rol a acţiunii, iar vineri, 11 iulie, dosarul va fi trimis la Secţia a lll-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, pentru judecare.
Muscă a demisionat din Parlament în 7 martie 2007, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins contestaţia la decizia CNSAS conform căreia a făcut poliţie politică.
Mona Muscă s-a retras din PLD şi din Camera Deputaţilor, după ce Colegiul CNSAS a dat un verdict de colaborare a acesteia cu Securitatea, iar contestaţia ei a fost respinsă de instanţa de judecată.
Curtea Constituţională a decis, în 31 ianuarie, că Legea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) este neconstituţională, admiţând excepţia ridicată în procesul Dan Voiculescu - CNSAS.
După verdictul de colaborare cu Securitatea, CNSAS a făcut plângere împotriva lui Muscă la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Surse judiciare susţin că se prefigurează o soluţie administrativă, prin aplicarea articolului 18 indice 1 din Codul penal, care dă posibilitatea magistratului să dezincrimineze în activitatea sa judiciară anumite fapte prevăzute de legea penală (infracţiuni).
Presa a relatat, recent, că Mona Muscă ar putea reveni în politică, lideri ai PDL exprimându-şi susţinerea faţă de aceasta şi faţă de o eventuală candidatură a sa pentru un mandat parlamentar. Mona Muscă a transmis, ulterior, că nu a declarat niciodată nimănui că s-ar întoarce în politică.
Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a apreciat că Mona Muscă ar trebui să revină în politică şi că va încerca să o convingă pe ea, dar şi pe liderii PDL să ia o decizie în această privinţă.
Preşedintele PDL, Emil Boc, susţinea că dacă Mona Muscă îşi va manifesta intenţia de a reveni în PDL şi de a candida, în sistemul de vot uninominal, în Parlament, el îşi exprimă disponibilitatea de a discuta despre acest lucru în Biroul Permanent Naţional.
La rândul său, prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan declara că nu a avut o discuţie cu Mona Muscă. "Dânsa, cândva, mai demult, şi-a exprimat părerea că, în condiţiile votului individual, atunci se va gândi şi va lua o decizie, pentru că are posibilitatea, în condiţiile unui vot uninominal, să se adreseze direct şi să fie pusă faţă în faţă cu opinia alegătorilor", a explicat Stolojan.
El mai arăta că, din puncul său de vedere, "ceea ce a făcut Mona Muscă în calitate de politician după 1989 este cu mult deasupra a ceea ce au făcut foarte mulţi dintre cei care au fost astăzi pe scena politică".
Europarlamentarul PDL Sorin Frunzăverde declara recent, referindu-se la informaţiile privind revenirea Monei Muscă în politică, la alegerile parlamentare, că se opune revenirii acesteia în partid, pentru că aceasta a fost colaborator al Securităţii.
În 29 martie, secretarul general al PDL, Vasile Blaga, declara, referitor la revenirea în politică a Monei Muscă, că el este "adeptul principiilor" şi că, "din moment ce CNSAS a spus într-un fel, rămâne aşa".
El a ţinut să precizeze că nu se poate ca o problemă să fie abordată într-un fel în cazul unei persoane care îţi este coleg de partid şi altfel pentru cineva din afara partidului.
ÎNTREBARE: Dacă Mona Muscă primeşte reabilitarea, toţi care au denigrat-o, pentru că a primit din partea CNSAS o acuzaţie, îşi vor cere scuze?
2 comentarii:
"Cere si ti se va da !"
"Bate si ti se va deschide !"
Sa fie si in cazul Monei Musca la fel ?
Ma intreb de ce are nevoie de reabilitare oficiala, important este sa se fi reabilitat in fata propriei constiinte si atunci cand isi contempla chipul in oglinda sa nu aiba nici un fel de tresariri...
Cum se poate revizui si reabilita verdictul de colaborator al fostei Securitati ?
Sunt atat de importante niste hartii fata de niste fapte reale, petrecute aievea in regimul trecut ?
Reabilitarea oficială ar putea să o readucă în prim scena politicii.
Nu este vorba de revizuirea şi reabilitarea verdictului ci de schimbarea lui.
Nu, hârtiile nu sunt importante. Doar că noi nu vedem exact ce anume conţin acele rapoarte "ascunse" privirii noastre aşa că trebuie să avem încredere în judecata lor.
Trimiteți un comentariu