Între 8 şi 13 Iulie, la cinematograful „Luna” din Varşovia, Institutul Cultural Român din Varşovia prezintă, în cadrul Festivalului Internaţional de Film „Lato Filmów”, o retrospectivă a filmelor lui Lucian Pintilie, unul dintre clasicii cinematografiei româneşti.
Intrarea este liberă.
În program vor fi incluse nouă filme: „Duminică la ora 6” (1965), „Reconstituirea” (1968), „De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), „Balanţa” (1992), „O vară de neuitat (1994), „Prea târziu” (1996), „Terminus Paradis” (1998), „După-amiaza unui torţionar” (2001) şi „Tertium non datur” (2005), care vor fi prezentate, pe rând, în cadrul Festivalului.
Foto: Afişul filmului „După-amiaza unui torţionar”
La proiecţia de gală a filmului „Balanţa”, care va avea loc în 10 iulie, vor fi prezenţi actorii Maia Morgenstern şi Răzvan Vasilescu.
Născut la 9 noiembrie 1933, la Tarutino (Basarabia), după absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, Lucian Pintilie a montat la Teatrul Bulandra din Bucureşti o serie de spectacole antologice: „Copiii soarelui” de Maxim Gorki (1961), „Proştii sub clar de lună” de Teodor Mazilu (1962) „Cezar şi Cleopatra” de G. B. Shaw (1963), „Biedermann şi incendiatorii” de Max Frisch (1964), „Inima mea e pe înălţimi” de WilliamSaroyan (1964), „D’ale carnavalului” de I. L. Caragiale (1966), „Livada de vişini” de Cehov, (1967), „Revizorul” de Gogol (1972), spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentaţie.
Foto: Lucian Pintilie
„Duminică la ora 6” (premiera în 10 ianuarie 1966), care a marcat debutul în cinematografie al regizorului, este, spune Lucian Pintilie, „un film despre o dragoste nefericită de adolescenţă, un film în care adevărul istoric al anilor în care se petrece acţiunea se răsfrânge limpede în expresia relaţiilor dintre doi oameni foarte tineri care se iubesc.”
Foto: Imagine din „Reconstituirea”, cu Vladimir Găitan şi George Mihăiţă
„Realizat în alb/negru, «Reconstituirea» (1969), după povestirea lui Horia Pătraşcu, cu premiera în ziua de 5 ianuarie 1970, la Bucureşti, a fost interzis după numai trei zile de spectacole. Este primul film, ca operă de artă, care în ton ironic, maliţios, cinic, ne introduce în infernul românesc, moral şi spiritual, în labirintul băşcăliei, variantă specific românească şi degradată a spiritului balcanic. Pretextul fiind reconstituirea în scopuri ipocrit educative a unui delict minor de către procuratură, miliţie, cu sprijinul unei echipe de cineaşti, Lucian Pintilie propune, în fond, o incursiune în subconştientul românesc colectiv, pe care o realizează cu acelaşi simţ al concretului, al notaţiei minuţioase, al personajelor, al confruntărilor afective, comportamentale, de mentalitate. Astfel, întreg procesul reconstituirii, într-o ambianţă de băşcălie, de neseriozitate, de tembelism, se transformă, printr-o seducţie nefastă din străfundurile firii, într-un fapt monstruos, într-o crimă. Cei doi prieteni, Vuică şi Ripu – cele mai inspirate partituri actoriceşti ale lui George Mihăiţă şi Vladimir Găitan – sugerează fraţii biblici Cain şi Abel. Finalul, admirabil, cu acei anonimi veniţi duminica să se recreeze la un meci de fotbal, la consumul unei sticle cu bere şi al unei sărăcăcioase gustări, începând să înţeleagă că omul ucis, aparent din eroare, simbolizează pieirea unor valori – puritatea, naivitatea, generozitatea lor, a noastră, au aspectul unui cor de tragedie antică. Construit ca un reportaj, ca un film documentar, ca un film-anchetă, ca un film-dosar de existenţă, ca un film-fapt de cronică, «Reconstituirea», prin valoarea lui estetică, este o epopee, o frescă a infernului moral şi spiritual românesc. Un film cu o densă suprapunere de straturi, cu multiple sensuri şi semnificaţii filosofice. Sub alt aspect, acest film sugerează un ceremonial de pregătire şi de înfăptuire a unei acţiuni abominabile, o crimă faţă de aproapele nostru, faţă de noi înşine, un ceremonial urzit în subconştientul colectiv şi finalizat ca o scuză sub forma unui accident, a unei erori. Filmul are şi un ascuns aer mioritic, dacă acceptăm că «Mioriţa» are şi o încărcătură semantică negativă. Sunt de reţinut şi interpretările de excepţie ale celorlalţi actori: George Constantin, Emil Botta, Ernest Maftei, Ileana Popovici, Ştefan Moisescu – cele mai valoroase din întreaga lor carieră cinematografică. Filmul a fost redifuzat de-abia în 1990. Creat într-o stare de libertate interioară, «Reconstituirea», ca şi piesa «Revizorul», este un act de conştiinţă. Dar filmul este remarcabil şi prin limbajul aluziv, insinuant. Intervenţia miliţianului, în momentul reconstituirii scenei violente de la bar, este o aluzie persiflantă la esenţa «realismului socialist»: „Ai spart păharul, spargi păharul. Ai spart sifonul, spargi sifonul. Să fie ca-n viaţă. Să faceţi cum spunem noi”. (Mircea Dumitrescu)
„De ce trag clopotele, Mitică?” (1981, difuzat în 1990), scenariul şi regia: Lucian Pintilie după „D’ale carnavalului” de I. L. Caragiale, îi are în distribuţie pe Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Gheorghe Dinică, Petre Gheorghiu, Tora Vasilescu, Mircea Diaconu, Florin Zamfirescu, Ştefan Bănică, Ştefan Iordache, Ion Anghel, Jorj Voicu, Alexandru Drăgan.
„Cu sugestii felliniene, filmul lui Lucian Pintilie este o re-creare liberă, inspirată a lumii lui I. L. Caragiale, asumând acea viziune tipică pentru autorul sursei literare, «văd enorm şi simt monstruos». «De ce trag clopotele, Mitică?» este o parabolă a României contemporane, a lumii contemporane. Cu acelaşi puternic şi voluptos simţ al concretului, al materiei, al biologicului, filmul creşte din interior ca un spaţiu blestemat, ca un spaţiu închis, o incintă în care vietăţi cu chip uman, într-o explozie anarhică a instinctelor, a glandelor, se devorează reciproc. Incapabili să vorbească, ei mai mult gesticulează, mârâie, urlă. Stările, reacţiile, atitudinile lor sunt specifice băşcăliei, adică unei confuzii generalizate, unei lipse de orizont, unei colcăiri în deriziune, unei dispersări, unei isterii explozive, unor acceptări sau refuzuri la nivelul epidermei. Raporturile dintre ei se reduc la parteneriat şi/sau la anulare reciprocă. Prin tensiunea sa dramatică, şi acest film ne sugerează o epopee, o frescă a balcanismului, a miticismului, ca apucături, ca mentalitate, ca mod de existenţă. Sub alt aspect, apare aici motivul lumii ca spectacol, în ton grotesc, cu elemente de suprarealism şi expresionism. Un film sumbru despre eşec, despre deriziune, despre existenţa larvară.” (Mircea Dumitrescu)
„După-amiaza unui torţionar” a fost difuzat în premieră în 17 mai 2002.
Scenariul: Lucian Pintilie şi Doina Jela. În distribuţie: Gheorghe Dinică, Radu Beligan, Ioana Ana Macaria, Coca Bloos. „Cele patru personaje ale filmului – Profesorul, Torţionarul, tânăra Ziaristă care încearcă să recupereze […] ororile memoriei şi Nevasta oarbă a Torţionarului se mişcă precum nişte personaje de teatru, vorbesc fără a comunica în real, cam ca într-o piesă de Beckett. În jurul lor lumea reală şi lumea imaginară a personajelor principale se amestecă într-un univers căruia nu-i poţi determina clar frontierele.” (Dan Romaşcanu)
(Tudor Cristian)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu