Sfântul Iulian

---

Sfintul Iulian - care a vietuit in timpul Sfintilor Apostoli si care se pare unora ca este Simon stricatul, si despre care se pomeneste in Evanghelie, deoarece din Sfintul Botez si-a schimbat numele din Simon in Iulian - a fost numit episcop de Sfintul si marele Apostol Petru. El a fost trimis de dinsul in Galia, sa propovaduiasca cuvintul lui Dumnezeu. Deci, mergind in cetatea Chenomaniei, a fost intr-insa mai intii apostol, dupa cum a fost si Sfintul Dionisie Areopagitul, episcop al parisianilor. Ca in aceiasi ani, amindoi puneau temeliile sfintei credinte in tarile acelea si zideau biserici lui Hristos, ostenindu-se apostoleste intru bunavestire si ingrijindu-se de mintuirea sufletelor omenesti.

Propovaduirea cea noua, care se graia necredinciosilor chenomanieni prin gura Sfintului Iulian, era unora sminteala, iar altora spre ris si batjocura. Dar cind au vazut si minunile care se faceau in numele Mintuitorului Hristos, toti au inceput a se incredinta de aceasta. Caci prin miinile propovaduitorului lui Dumnezeu se savirseau multe minuni; diavolii se izgoneau, stricatii se curateau, orbii se luminau si toate bolile se tamaduiau. Deci, cele ce le spunea cu gura despre adevaratul Dumnezeu, pe acelea le intarea cu minunatele lui tamaduiri, chemind spre cei bolnavi numele lui Hristos. Caci, insemnindu-i pe dinsii cu semnul Sfintei Cruci, le tamaduia trupurile, si impreuna le tamaduia si sufletele, incredintindu-i despre Iisus Hristos si luminindu-i prin Sfintul Botez. Sfintul avea de la inceput locuinta sa intr-o casa mica, care era inaintea cetatii; deci, au inceput a veni la dinsul multi din cei nou luminati, pentru invatatura, iar necredinciosii pentru tamaduiri, care, cistigind indoita tamaduire, se adaugau la numarul credinciosilor.

Dar, de vreme ce locul acela in care petrecea sfintul era fara de apa si toti cei ce veneau la dinsul si zaboveau pe linga el aveau mare nevoie de apa - caci apa se aducea de departe -, omul lui Dumnezeu, cu barbatii ce venisera la dinsul, iesind la o padurice mica aproape de chilia lui, a infipt toiagul sau in pamint si s-a rugat lui Dumnezeu in auzul tuturor, zicind: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai izvorit in pustie apa din piatra cea virtoasa poporului Tau celui insetat, cauta si spre noi robii Tai si ne deschide vistieria milostivirii Tale si porunceste ca sa curga izvor de ape vii din acest pamint uscat, ca sa cunoasca cei ce stau de fata, ca Tu esti adevaratul Dumnezeu, Care ai trimis in lume pe Fiul Tau, ca sa duca pe cei ce cred in Tine la Pamintul Fagaduintei".

Astfel rugindu-se, credinciosii ziceau: "Amin". Atunci, indata a curs izvor de apa din locul acela in care era infipt toiagul; si astfel s-a aratat popoarelor atotputernicia lui Dumnezeu, credinta si indrazneala cea mare a Sfintului catre Dumnezeu. Atunci, credinciosii s-au intarit in credinta, iar necredinciosii, cazind la picioarele omului lui Dumnezeu, cereau Sfintul Botez. Deci, sfintul ii boteza pe dinsii in apa izvorului aceluia si astfel, din zi in zi, crestea si se inmultea Biserica lui Hristos.

Sfintul Episcop Iulian preamarindu-se cu minunile, mai marele cetatii aceleia, cu numele Defensor, a voit sa-l vada pe omul lui Dumnezeu; deci a trimis cu cinste sa-l cheme pe el la sine. Mergind sfintul la acel boier, cind s-a apropiat de casa lui a vazut pe un orb sezind linga poarta si cerind milostenie. El, milostivindu-se spre dinsul, a chemat numele lui Iisus Hristos si, insemnindu-l cu semnul Sfintei Cruci pe ochi, l-a facut pe orb sa vada. Cel tamaduit s-a bucurat foarte mult, iar cei ce se intimplasera sa fie acolo s-au mirat mult si indata au instiintat pe mai marele cetatii de sosirea lui. Drept aceea, sirguindu-se, a iesit sa intimpine pe sfint si sa vada si pe orbul cel luminat.

Vazindu-i pe amindoi, mai intii s-a inchinat propovadui-torului lui Dumnezeu si, ducindu-l in casa sa, a cazut la picioarele sfintului, rugindu-l cu smerenie sa-l povatuiasca pe el cum ar putea sa cistige viata cea vesnica. Sfintul Iulian, intinzind apostoleste propovaduirea, a invatat din destul pe mai marele cetatii si pe toti casnicii lui cunostinta adevaratului Dumnezeu si a sfintei credinte. Apoi le-a poruncit sa posteasca, invatindu-i spre Botez.

Dupa putine zile, el a botezat pe mai marele cetatii impreuna cu tot neamul sau; iar acela a dat casa sa sfintului, ca sa o prefaca in biserica si i-a daruit si averi indestulate spre toate trebuintele bisericesti. Asemenea si o parte din cetatenii mai de seama, urmind pe mai marele cetatii, au primit sfinta credinta in Hristos si s-au botezat. Ei au facut multe daruiri din averile lor arhiereului lui Dumnezeu; iar el a facut o biserica aleasa si a infrumusetat-o cu multe podoabe. Poporul se aduna in toate zilele in biserica si se invata de la dinsul, incredintindu-se din minunile ce le facea, si se lumina prin Sfintul Botez, pentru ca sfintul avea atita putere de la Dumnezeu, incit invia si mortii.

In cetate era un barbat vestit, anume Anastasie, care nu primise inca sfinta credinta, ci tot se mai tinea de inchinarea idolilor. El avea un fiu iubit care, imbolnavindu-se greu, a murit. Tatal sau, umplindu-se de mare jale si intristare din pricina mortii fiului sau, a alergat la Arhiereul Iulian, vaitindu-se cu tinguire si zicind: "Iuliane, slujitorul lui Dumnezeu, care Il propovaduiesti pe Hristos ca este adevaratul Dumnezeu, te jur pe tine cu acelasi Hristos Dumnezeu pe care Il propovaduiesti, de poti, inviaza pe fiul meu!" Sfintul a zis catre dinsul: "Anastasie, de vei crede in Cel propovaduit de mine, vei avea pe fiul tau viu si tu insuti vei cistiga viata cea vesnica". Atunci Anastasie se fagaduia cu juramint, zicind: "De voi vedea pe fiul meu viu, voi marturisi pe Hristos, adevaratul Dumnezeu; iar de idoli ma voi lepada cu totul!"

Deci, sculindu-se Iulian, arhiereul lui Dumnezeu, cu clerul sau, a mers cu Anastasie la casa lui, in care zacea trupul copilului celui mort si, vazind pe multi plingindu-l si tinguindu-se cu strigare mare, a poruncit sa fie tacere. Atunci toti si-au intors ochii spre dinsul, zicind in sine: "Ce voieste acesta sa faca trupului celui mort?" Iulian, facatorul de minuni, apropiindu-se de pat, a luat de mina pe cel mort si, ridicindu-si ochii la cer, s-a rugat zicind: "Doamne, Iisuse Hristoase, Care ai inviat pe fiul vaduvei din cetatea Nain si pe Lazar, cel de patru zile si imputit, l-ai chemat cu cuvintul puterii tale din morti, porunceste si acestuia, ca sa invieze din morti, ca, prin acesta, sa invieze multi cu sufletele. Deci, crezind in Tine, sa cunoasca cei ce stau de fata ca Tu esti Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, Care a mintuit lumea prin porunca Tatalui si Caruia Ii dam prin Tine vrednica multumire in vecii nesfirsiti". La aceasta clericii au raspuns "Amin".

Atunci copilul, desteptindu-se ca din somn, s-a sculat viu si sanatos. Vazind toti aceasta, s-au inspaimintat si s-au mirat foarte tare. De atunci s-a facut bucurie negraita casei lui Anastasie si toti preamareau pe Unul, adevaratul Dumnezeu, Iisus Hristos, si au crezut in El. Asemenea au crezut toti cei ce au vazut si au auzit aceasta si s-au botezat.

Dupa citava vreme, Domnul Hristos a binevoit sa faca si alta minune prin placutul Sau Iulian, si intru slava preasfintului Sau nume. Odata, Iulian, iesind cu clerul din cetate ca sa treaca prin hotarele Chenomaniei cautind sufletele omenesti cele pierdute, a vazut ducind la cimitirul paginilor, spre ingropare, pe un tinar mort. Acela era singurul fiu al unui oarecare boier, cu numele Iovinian, si mult popor urma mortului acela. Sfintul Iulian, venind la dinsii, a poruncit celor ce-l duceau sa stea si, facind semn cu mina spre popor ca sa taca, a zis cu glas mare catre tatal celui mort: "Ioviniane, Hristos, pe care eu Il propovaduiesc si Care S-a facut om pentru oameni, a inviat din morti, a izgonit pe diavoli cu cuvintul si toate cite a voit a facut vietuind cu oamenii, ca sa-Si arate puterea dumnezeirii Sale. De vei crede in acel Dumnezeu cu toata inima ta si de te vei boteza, vei avea bucurie de mintuire si de invierea fiului tau".

Atunci Iovinian si tot poporul cu dinsul, cazind la picioarele sfintului, cerea mila sa invieze pe cel mort. Iovinian zicea cu lacrimi: "Sfinte Iuliane, mare slujitor al lui Dumnezeu, de-mi vei invia pe unul nascut fiul meu, care era lumina ochilor mei si bucuria vietii mele, nu numai eu voi marturisi pe Hristos ca este adevaratul Dumnezeu, ci si tot poporul acesta, lepadindu-si zeii, va primi cu osirdie credinta cea propovaduita de tine".

Dumnezeiescul arhiereu, cel plin de darul facerii de minuni, plecindu-si genunchii la rugaciune, inaltindu-si ochii si ridicindu-si miinile spre cer, s-a rugat catre Domnul in auzul tuturor, zicind: "Stapine Atotputernice, Doamne, Iisuse Hristoase, Care esti pretu-tindeni si Care ai binevoit a Te face om pentru mintuirea noastra, Cel ce ai petrecut cu oamenii pe pamint si prin semnul Sfintei Tale Cruci ai alungat moartea din neamul omenesc, porunceste sa invieze tinarul acesta, si cu puterea Ta, cea atit de mare, sa se intareasca credinta celor ce cred in Tine; iar inimile necredinciosilor sa se supuna �ie, Unul nascut Fiul lui Dumnezeu, pe Care, cu Tatal si cu Sfintul Duh, Il marturisim ca imparateste in vecii vecilor". Cei ce stateau de fata au zis "Amin".

Atunci, indata s-a sculat mortul de pe patul pe care era purtat si toti s-au mirat cu spaima de acea minune. Tinarul care a inviat, a inceput a striga cu glas mare: "Cu adevarat, mare este Dumnezeul crestinilor pe Care Il propovaduieste Iulian, robul Lui." Iar catre tatal sau a zis: "Cu adevarat, pina acum rataceam, nestiind pe adevaratul Dumnezeu; caci zeii care se cinsteau de noi sint adevarat idoli, pentru ca i-am vazut in iad, si am cunoscut ca nu au odihna in cumplitele si neincetatele lor munci". Deci, toti au inceput a striga cu glas mare si a slavi pe Hristos, adevaratul Dumnezeu. El, invatindu-se de Sfintul Iulian, a primit Sfintul Botez impreuna cu Iovinian, tatal sau. Astfel, pastorul cel bun cautind oile cele ratacite, s-a dus in cale si multi din popor, urmind dupa dinsul, doreau sa se indulceasca din cuvintele lui cele insuflate de Dumnezeu si sa vada minunile Lui.

Sfintul Iulian, apropiindu-se de satul care se numea Procliac, si innoptindu-se, a intrat in sat vrind sa se odihneasca intr-insul. Dar, de vreme ce in acel ceas murise un copil mic al stapinului acelui sat, se auzea de departe tinguirea din casa lui. Deci sfintul a intrat acolo, aducindu-si aminte de cuvintele ecclesiastului: Mai bine este a merge in casa tinguirii, decit a merge in casa unde este veselie. Si i s-a dat lui o camara deosebita pentru odihna cea de noapte, iar el a poruncit sa aduca la dinsul pe copilul cel mort. Inchizindu-se in odaie, a petrecut in rugaciune pina la iesirea luceafarului, si astfel, cu rugaciunile lui, a inviat copilul si l-a dat parintilor viu si sanatos, schimbind plingerea lor in bucurie. Dupa ce s-a facut ziua, a strabatut vestea prin tot satul de minunea aceea si toti s-au adunat in casa stapinului, ca sa vada pe cel inviat si pe cel ce l-a inviat.

Deci, vazind pe Iulian, facatorul de minuni, au dus la dinsul pe neputinciosii lor; iar el, rugindu-se pentru toti si binecuvin-tindu-i, i-a facut sanatosi. Atunci, intreg satul acela a primit sfinta credinta in Hristos si s-au luminat cu Sfintul Botez. Pe copilul cel inviat, parintii sai l-au fagaduit lui Dumnezeu, impreuna cu satul acela, care era sa fie mostenirea copilului, ca, venind el in virsta, sa se rinduiasca spre slujba bisericeasca, iar satul sa fie de obste pentru venitul bisericii.

Sfintul Iulian, plecind de acolo si apropiindu-se de alt sat numit Ruiliac, ce era linga riul Lida, l-au intimpinat pe el niste trimisi ai stapinului acelui sat, rugindu-l sa vie la dinsii. Caci fiica stapinului, fiind indracita, se muncea foarte mult cu necuratul duh, astfel ca si mihnirea parintilor si prietenilor era mare din pricina aceea. Deci, arhiereul lui Hristos a mers cu sirguinta acolo si, izgonind pe diavolul din fecioara aceea, pe parintii ei i-a adus la credinta lui Hristos, iar idolii lor i-a sfarimat si a zidit o biserica. El a zabovit la dinsii pina ce pe toti din satul acela si pe cei dimprejur i-a luminat cu Sfintul Botez.

De acolo, Sfintul Iulian s-a dus la un alt sat, ce se numea Artina. Acolo era o mare capiste idoleasca si un idol vestit al necuratului Joe, in care locuia un diavol si insela cu multe naluciri pe oamenii cei rataciti. Auzind cei ce traiau in satul acela ca episcopul crestinilor vine la dinsii, s-au adunat intru puterea lor, nevrind sa-l lase pe el la dinsii. Ei se temeau sa nu faca zeului lor, ceea ce a facut zeilor de prin celelalte sate, sfarimindu-i pe aceia ca praful. Deci, cind arhiereul lui Dumnezeu a venit la dinsii, strigau impotriva lui cu minie, zicind: "Sa se ucida ca un razvratit al obiceiurilor celor vechi, parintesti". Iar altii strigau: "Sa se arda ca un vrajitor, amagitor si vrajmas al zeilor nostri". Ei se miniau asupra lui, dar nu puteau sa-i faca nici un rau, caci dreapta Celui Preainalt il apara.

Deci, Sfintul Iulian, inarmindu-se cu zaua cea nevazuta a puterii lui Dumnezeu si cu arma trecind ca un viteaz ostas fara de temere prin mijlocul tulburarii poporului, a intrat in capistea idoleasca, unde, chemind numele Celui Atotputernic, a poruncit idolilor sa cada si diavolului sa iasa de acolo. Atunci idolul indata a cazut la pamint si s-a sfarimat in bucati; iar din idolul cel sfarimat a iesit diavolul la vederea ochilor, in asemanare de balaur mare si infricosat, care, scotind foc de pucioasa din gura si repezindu-se spre slujitorii sai - pentru ca intrase in capistea aceea mult popor necredincios -, a inceput a-i ucide pe dinsii si a-i omori.

Poporul, neavind unde sa fuga de minia si de otrava balaurului, a inceput a striga catre Sfintul Iulian, cerind ajutor, ca sa-i izbaveasca pe ei din primejdia aceea. Sfintul Iulian, slujitorul lui Dumnezeu, intinzindu-si dreapta spre balaur si cu semnul Sfintei Cruci, ca si cu un toiag de fier, batindu-l pe acela si gonindu-l, a poruncit diavolului celui vazut ca, incetind a vatama pe oameni, sa se duca in adincul pierzarii sale. Deci, fugind balaurul din capiste, s-a facut nevazut.

Atunci poporul necredinciosilor, cunoscindu-si ratacirea lor, striga catre Episcopul Iulian: "Robule al Dumnezeului Celui adevarat, mintuieste-ne pe noi!" Sfintul Iulian, invatindu-i pe dinsii din destul, pe toti i-a adus la cunostinta lui Hristos; pentru ca toti au primit cu osirdie sfinta credinta si s-au botezat. Capistea aceea indata au risipit-o, iar in locul ei au zidit o biserica, intru slava lui Hristos Dumnezeu si toti idolii ce se mai aflau pe aiurea i-au sfarimat. Deci, s-a facut mare bucurie in tara aceea, pentru izbavirea din inselaciunea idoleasca, astfel ca pastorul cel ales, inconjurind hotarele pastoriei sale, a adus la pasunea cea duhovniceasca oile cele cuvintatoare. El i-a scos din gura lupului cel din iad pe toti aceia, fara numai putini au ramas in partea celor pieriti, care nu s-au lasat de inselaciunea cea mai dinainte.

Auzind Defensor, cel mai inainte pomenit, de toate cele facute, adica cum arhiereul lui Dumnezeu, Iulian, a luminat hota-rele Chenomaniei, facind minuni multe cu darul lui Hristos, se bucura de aceasta foarte mult si slavea pe Hristos Dumnezeu. Sculindu-se el odata, s-a dus la Sfintul Iulian si, cu dragoste sarutindu-l, l-a rugat sa vina in satul sau, unde avea o casa aleasa si avere multa. El l-a chemat acolo pentru a izgoni indracirile idolesti, bucurindu-se duhovniceste si facind cu veselie ospatare trupeasca intru slava lui Dumnezeu, multumind bunatatii Sale celei iubitoare de oameni. Iulian, placutul lui Dumnezeu cel ce pretutindeni cauta mintuirea sufletelor omenesti, nu s-a lepadat de rugamintea lui Defensor si a mers cu dinsul in satul lui.

Mergind el, a aflat pe un prunc tavalindu-se in cale, pe linga care se incolacise un balaur mare, cu coada legindu-i picioarele ca si cu o funie; astfel ca tot trupul copilului era incins imprejur si toti s-au temut vazind aceea. Dar Iulian, omul lui Dumnezeu, mergind aproape de el, s-a rugat, zicind: "Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce ai izbavit prin Crucea Ta neamul omenesc cel cazut din rai prin amagirea sarpelui, izbaveste si acum aceasta zidire a Ta, de balaurul care a legat-o pe dinsa, ca sa cunoasca cei ce stau de fata ca Tu esti pazitorul tuturor celor ce nadajduiesc spre Tine". Atunci balaurul indata a crapat in doua si a murit, iar copilul, scuturindu-se de el, s-a sculat sanatos si toti au slavit pe Dumnezeu.

Apropiindu-se de satul unde voiau sa mearga, le-a iesit mult popor intru intimpinare; iar doi indraciti au strigat catre sfintul, cerind ajutor. El indata a chemat numele lui Hristos si a izgonit dintr-insii necuratele duhuri. Apoi, acei oameni care au cistigat izbavire si toti necredinciosii, citi se aflau acolo, au crezut in Hristos. Sfintul Iulian, arhiereul lui Dumnezeu, a fost primit in satul acela cu cinste si cu dragoste si au facut ospat mare, nu numai trupesc, ci si duhovnicesc; pentru ca toate cuvintele lor erau pentru slava si puterea lui Hristos si pentru pierderea diavolilor celor biruiti si rusinati.

Dupa ce a facut acel ospat intru slava lui Dumnezeu, Defensor a aratat sfintului episcop toate vistieriile sale si-l ruga sa-si ia pentru sine cit va voi. Dar Sfintul Iulian n-a voit sa ia nimic, nici aur, nici argint, ci cauta mintuirea sufletelor omenesti, care este mai scumpa decit toate vistieriile. Drept aceea, invatindu-i din destul cu cuvintele cele de Dumnezeu insuflate, atit pe dregator, cit si casa lui, si tot satul, citi i-a aflat nebotezati, i-a botezat si, intarindu-i in credinta, s-a dus in cetate la casa sa. Intrind el in cetate, legatii ce erau in temnita cea de linga portile cetatii, vazind pe sfintul prin ferestruie, au strigat catre dinsul cu glas mare, cerind izbavire din legaturi. Iar el, fiind milostiv si parinte iubitor de oameni, s-a umilit de dinsii si nu s-a dus mai intii la casa sa, ci a mers la acei judecatori, carora le era incredintata rinduiala cetatii, si i-a rugat, ca, cu prilejul venirii lui pe acolo, sa lase in libertate pe cei legati. Dar aceia, fiind tari la inima, n-au ascultat rugamintea episcopului, iar el a plecat de la ei mihnit.

Mergind el la biserica, a facut lui Dumnezeu cintare de multumire si de rugaciune, pentru ca i-a ajutat sa cistige atit de multe suflete. Dupa aceea a mers acasa la dregator, unde i-au dat sa manince; dar sfintul nu voia sa guste, fiind mihnit pentru cei legati. Domnul, Care face voia celor ce se tem de El, a trimis pe ingerul Sau si a deschis usile temnitei, sfarimind toate legaturile, iar pe cei legati i-a lasat liberi. Aceia, iesind din temnita, mergeau prin mijlocul cetatii catre casa arhiereului, neobservindu-i nimeni, nici zicindu-le cineva ceva impotriva, pentru ca toti vedeau, ca nu erau dezlegati din legaturi si liberati din temnita de mina omeneasca, ci cu puterea lui Dumnezeu. Vazindu-i Iulian, arhiereul lui Dumnezeu, venind la dinsul, s-a umplut de multa bucurie si i-a facut pe ei partasi ai mesei sale; deci, ospatindu-i din destul cu bucate trupesti si duhovnicesti, i-a trimis pe fiecare la locul sau.

Sfintul Iulian a petrecut pe scaunul sau multi ani ca episcop, conducind bine Biserica oilor celor cuvintatoare, cea luminata din nou, hranind-o cu pasunea cea duhovniceasca. Ostenindu-se el apostoleste intru bunavestirea lui Hristos, s-a apropiat de cinstitul sau sfirsit, izgonind din hotarele Chenomaniei inchinarea de idoli si slujbele diavolesti, ajungind pina la adinci batrineti. Inainte cu citeva zile de sfirsitul sau, a iesit din cetate la un sat, care era mosie bisericeasca, si acolo s-a imbolnavit. Deci, auzindu-se in cetate de boala lui, clericii s-au adunat la dinsul si multi din cetatenii cei mai cucernici, citi aveau dragoste duhovniceasca catre dinsul. Iar el, invatindu-i multe pe toti, le-a poruncit ca, dupa moartea lui, sa-l aleaga episcop al lor pe preotul Turevie, care s-a ostenit cu dinsul impreuna pentru mintuirea sufletelor omenesti. Apoi, dind tuturor cea de pe urma sarutare, si-a dat sfintul sau suflet in miinile lui Dumnezeu.

La sfintul sau sfirsit s-a intimplat sa nu fie Defensor, boierul, fiindca in acea vreme nu se afla in cetate, ci era dus in satul sau cel departat. Insa i s-a descoperit lui despre aceasta, astfel: in ziua in care a murit sfintul, Defensor, prinzind cu prietenii in casa sa, i s-au deschis ochii cei sufletesti si a vazut pe Sfintul Iulian imbracat arhiereste, impreuna cu trei diaconi care purtau lumini, intrind la dinsul si dindu-i binecuvintare; iar diaconii au pus pe masa cele trei lumini si s-au dus. Defensor a zis catre cei ce sedeau cu dinsul: "Vedeti voi slava pe care o vad eu?" Aceia i-au raspuns ca nu vad nimic. Atunci, el le-a zis: "Au n-ati vazut pe parintele nostru Iulian, care ne-a aratat atitea bunatati si a facut atitea minuni? Iata acesta a intrat acum aici la noi cu trei diaconi si cu trei lumini si, privind cu fata luminata si zimbind, ne-a binecuvintat; apoi, lasind luminile inaintea noastra, a iesit. Eu socotesc din acestea, ca el acum a murit, pentru ca noi am auzit de boala lui".

Defensor, zicind acestea, indata s-a sculat si s-a dus degraba la cetate si in satul acela in care a murit sfintul; si, aflindu-l pe el odihnit intru Domnul, a plins mult. Asemenea si tot poporul a varsat multe lacrimi dupa parintele si pastorul lor. El, punind in careta cinstitele lui moaste, le-a dus in cetate. Cind a ajuns aproape de cetate la riul numit Sarta, ce este foarte adinc si peste care se trecea pe pod, mai inainte de a se sui ei pe pod, caii, care trageau careta cu trupul sfintului, indreptindu-se cu mina nevazuta, s-au repezit spre riu si mergeau pe apa ca pe uscat, neudindu-si picioarele. Astfel au trecut pe celalalt mal, incit toti s-au spaimintat de acea minune preaslavita; pentru ca Sfintul Iulian, nu numai in viata a facut minuni, ci si dupa moarte.

Sfintul lui trup fiind dus cu slava in cetate, toti alergau spre intimpinarea sfintelor lui moaste. In acea vreme, o femeie, scaldind pruncul sau intr-un vas de arama, a pus putin foc sub vasul acela, ca sa se incalzeasca apa. Dar, vazind ca poporul ducea pe sfintul si multi erau cu luminari aprinse, cu tamiieri si cu cintari de laude, a cautat cu mintea spre acela si aprinzindu-se de dragoste duhovniceasca, a lasat pruncul in scaldatoare si a alergat la acea slavita petrecere a cinstitului trup al placutului lui Dumnezeu, ca sa se uite mai bine. Deci, a zabovit putin pina ce a trecut de casa ei. Apoi si-a adus aminte de scaldatoarea pruncului si, intorcindu-se degraba la el, a vazut focul de sub vasul acela foarte aprins, iar scaldatoarea infierbintata. Deci ea a strigat de spaima si, apucind degraba vasul de pe foc si varsind apa cea fiebinte, a gasit pruncul viu si sanatos, nevatamat deloc. Aceasta minune au vazut-o multi din cei ce se intimplasera acolo si toti s-au incredintat ca pruncul a fost pazit cu rugaciunile sfintului. Ei au ingropat pe Arhiereul lui Hristos, Iulian, in biserica cea zidita de dinsul, pe locul unde mai inainte fusese casa boierului Defensor, acum daruita sfintului. La mormintul lui se savirseau multe minuni, caci se dadeau tamaduiri la toate bolile, cu rugaciunile lui cele sfinte si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, se cuvine cinste si slava in vecii vecilor. Amin.

Pericopa apostolica:

Romani VI,18-23

Capitolul VI

18. Si izbavindu-va de pacat, v-ati facut robi ai dreptatii.
19. Omeneste vorbesc, pentru slabiciunea trupului vostru. - Caci precum ati facut madularele voastre roabe necuratiei si faradelegii, spre faradelege, tot asa faceti acum madularele voastre roabe dreptatii, spre sfintire.
20. Caci atunci, cand erati robi ai pacatului, erati liberi fata de dreptate.
21. Deci ce roada aveati atunci? Roade de care acum va e rusine; pentru ca sfarsitul acelora este moartea.
22. Dar acum, izbaviti fiind de pacat si robi facandu-va lui Dumnezeu, aveti roada voastra spre sfintire, iar sfarsitul, viata vesnica.
23. Pentru ca plata pacatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viata vesnica, in Hristos Iisus, Domnul nostru.� Evrei II, 2-10Capitolul II2. Caci, daca s-a adeverit cuvantul grait prin ingeri si orice calcare de porunca si orice neascultare si-a primit dreapta rasplatire,
3. Cum vom scapa noi, daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire care, luand obarsie din propovaduirea Domnului, ne-a fost adeverita de cei ce au ascultat-o,
4. Impreuna marturisind si Dumnezeu cu semne si cu minuni si cu multe feluri de puteri si cu darurile Duhului Sfant, impartite dupa a Sa vointa?
5. Pentru ca nu ingerilor a supus Dumnezeu lumea viitoare, despre care vorbim.
6. Iar cineva a marturisit undeva, zicand: "Ce este omul, ca-l pomenesti pe el, sau fiul omului, ca-l cercetezi pe el?
7. L-ai micsorat pe el cu putin fata de ingeri; si cu marire si cu cinste l-ai incununat si l-ai pus peste lucrurile mainilor Tale.
8. Toate le-ai supus sub picioarele lui". Dar prin faptul ca a supus lui toate (intelegem) ca nimic nu i-a lasat nesupus. Acum insa, inca nu vedem cum toate i-au fost supuse.�
9. Ci pe Cel micsorat cu putin fata de ingeri, pe Iisus, Il vedem incununat cu slava si cu cinste, din pricina mortii pe care a suferit-o, astfel ca, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om.
10. Caci ducand pe multi fii la marire, I se cadea Aceluia, pentru Care sunt toate si prin Care sunt toate, ca sa desavarseasca prin patimire pe Incepatorul mantuirii lor.

Pericopa evanghelica:

Matei VIII, 5-14

Capitolul VIII

5. Pe cand intra in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, rugandu-L,
6. Si zicand: Doamne, sluga mea zace in casa, slabanog, chinuindu-se cumplit.
7. Si i-a zis Iisus: Venind, il voi vindeca.
8. Dar sutasul, raspunzand, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu, ci numai zi cu cuvantul si se va vindeca sluga mea.
9. Ca si eu sunt om sub stapanirea altora si am sub mine ostasi si-i spun acestuia: Du-te, si se duce; si celuilalt: Vino, si vine; si slugii mele: Fa aceasta, si face.
10. Auzind, Iisus S-a minunat si a zis celor ce veneau dupa El: Adevarat graiesc voua: la nimeni, in Israel, n-am gasit atata credinta.
11. Si zic voua ca multi de la rasarit si de la apus vor veni si vor sta la masa cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov in imparatia cerurilor.
12. Iar fiii imparatiei vor fi aruncati in intunericul cel mai din afara; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor.
13. Si a zis Iisus sutasului: Du-te, fie tie dupa cum ai crezut. Si s-a insanatosit sluga lui in ceasul acela.
14. Si venind Iisus in casa lui Petru, a vazut pe soacra acestuia zacand, prinsa de friguri.� Luca X, 16-21Capitolul X16. Cel ce va asculta pe voi pe Mine Ma asculta, si cel ce se leapada de voi se leapada de Mine; iar cine se leapada de Mine se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine.
17. Si s-au intors cei saptezeci (si doi) cu bucurie, zicand: Doamne, si demonii ni se supun in numele Tau.
18. Si le-a zis: Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer.
19. Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama.
20. Dar nu va bucurati de aceasta, ca duhurile vi se pleaca, ci va bucurati ca numele voastre sunt scrise in ceruri.
21. In acesta ceas, El S-a bucurat in Duhul Sfant si a zis: Te slavesc pe Tine, Parinte, Doamne al cerului si al pamantului, ca ai ascuns acestea de cei intelepti si de cei priceputi si le-ai descoperit pruncilor. Asa, Parinte, caci asa a fost inaintea Ta, bunavointa Ta.