Pe 14 Iulie, Franţa îşi serbeaza ziua naţională. Ea sărbătoreşte cucerirea Bastiliei de către revoluţionari, în 1789.
Franţa, oficial Republica Franceză, este o ţară situată în Europa de Vest, dar care cuprinde şi diverse insule şi teritorii situate pe alte continente.
Dintre marile state europene, Franţa este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, iniţial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul.
Franţa este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro şi a Spaţiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizaţiei Naţiunilor Unite şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de securitate ONU. Face parte şi din Uniunea Latină, Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi din G8.
Republica Franceză este un stat unitar fiind o democraţie organizată ca o republică semi-prezidenţială. Este o naţiune dezvoltată având cea de-a cincea economie mondială în 2008. Valorile pe care aceasta le apără şi de care se simte foarte ataşată sunt exprimate în Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului.
Numele de Franţa provine de la denumirea latină Francia care înseamnă tărâmul Francilor. Francia desemna la origine o regiune din nordul Europei, populată, sau mai degrabă dominată de către poporul războinic germanic ce se numeau ei înşişi Franci. Astfel, Francia la origine nu avea o conotaţie geo-politică, ci mai mult geografică sau sociologică, similară cu termenele actuale Maghreb sau Balcani.
Prezenţa umană pe actualul teritoriu al Franţei datează încă de acum 1.800.000 de ani. De-a lungul timpului s-au dezvoltat o serie de culturi, printre cele mai cunoscute fiind cea de la Lascaux, fiind datată la 15.000 de ani î.Hr. Neoliticul apare cu 7.000 de ani î.Hr., iar la începutul secolului al IX-lea î.Hr. în regiune apar galii, un trib de origine celtică.
Frontierele Franţei moderne se suprapun aproape perfect cu cele ale vechiului teritoriu al Galiei, locuit de către gali. Galia a fost cucerită de către romani în secolul I î.Hr. aici dezvoltându-se o cultură galo-romană prosperă ce a adus Franţei un aport important de cultură latină.
Creştinismul a prins de asemenea rădăcini în secolele al II-lea şi al III-lea d.Hr.
Dificultăţile financiare, refuzul reformelor şi nerăbdarea poporului au condus la Revoluţia Franceză între 1789 şi 1799. Acest episod naşte în primul rând Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului şi duce la promovarea idealurilor de libertate, egalitate şi fraternitate. Monarhia absolutistă a luat sfârşit fiind înlocuită de una parlamentară la 3-14 septembrie 1789 care la rândul ei s-a încheiat la 10 august 1792.
Prima Republică a luat fiinţă la 21 septembrie 1792, prin editarea Constituţiei anului I avînd la conducere un guvern revoluţionar. La 22 august 1795 Constituţia celui de-al III-lea an a instaurat Directoratul, înlocuit prin Constituţia celui de-al VIII-lea an, 13 decembrie 1799 de către Consulat. Pe 18 mai 1804, în cel de-al XII-lea an al republicii, a luat fiinţă primul Imperiu sub conducerea lui Napoleon Bonaparte. Acesta, în urma campaniilor sale militare a reuşit să controleze cea mai mare parte din Europa, puterea fiindu-i însă consumată de războaiele purtate cu Marea Britanie, Prusia, Austria şi Rusia.
Episodul se încheie în anul 1815 cu revenirea pe tron a Burbonilor.
În ciuda unei tentative de monarhie constituţională odată cu restaurarea monarhiei în 1815, tensiunile acumulate în timpul domniilor lui Ludovic al XVIII-lea şi apoi în timpul lui Carol al X-lea au condus la Revoluţia din 1830 în urma căreia Ludovic-Filip I, dintr-o ramură inferioară a familiei Burbonilor, a fost instaurat ca nou monarh şi era susţinut de burghezie. Opoziţia din partea suporterilor ramurii principale a familiei Burbonilor, a Bonapartiştilor şi a republicanilor a dus la Revoluţia franceză de la 1848 ce a instaurat un regim prezidenţial, a doua republică franceză.
În data de 2 decembrie 1851, preşedintele republicii, Louis-Napoléon Bonaparte, nepotul lui Napoleon Bonaparte, organizează o lovitură de stat în urma căreia este numit împărat sub titlul de Napoleon al III-lea. În timpul celui de-al doilea imperiu, Franţa cunoaşte o dezvoltare industrială puternică, bazată pe o economie liberală. În planul politicii externe, Franţa îşi asigură susţinearea din partea Regatului Unit în urma Războiului Crimeii ce îi permite să îşi alipească regiuni din Piemont (Nisa şi Savoia). În ciuda acestui fapt, unele acţiuni ale regimului îi aduc numeroşi opozanţi interni şi externi, iar decizia de a se angaja într-un război contra Prusiei, în 1870, a dus la căderea Imperiului în urma Bătăliei de la Sedan. Pierderea regiunilor Alsacia şi Lorena precum şi numeroasele indemnităţi cerute de către nou formatul Imperiu German au creat un resentiment naţional puternic.
În urma celui de al doilea război mondial, din data de 27 octombrie 1946 intră în vigoare cea de-A Patra Republică Franceză fondată după principiile celei de a treia republici. Instabilitatea guvernamentală datorată regimului puternic parlamentar cu un număr mare de partide precum şi problemele din Imperiul Colonial sub forma războaielor din Indochina şi din Algeria au condus la o criză ce a necesitat schimbarea constituţiei. În ciuda aceste instabilităţi şi a schimbărilor frecvente de guverne, Franţa a manifestat o coerenţă puternică în ceea ce a însemnat construcţia europeană, fiind printre principalii susţinători ai Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului şi apoi a Tratatului de la Roma ce a pus bazele Pieţei Comune. De asemenea dezvoltarea industriei nucleare a permis Franţei să desfăşoare o politică independentă în anii 1960.
Constituţia celei de-a cincea republici franceze din 1958, redactată sub influenţa lui Charles de Gaulle pune bazele unui sistem parlamentar ce se va dovedi mai stabil decât precedentul. Ulterior constituţia este modificată şi puterile preşedintelui sunt sporite astfel încât republica este considerată ca fiind semi-prezidenţială. Revoltele din mai 1968 au avut importante consecinţe asupra situaţiei social-economice şi culturale din Franţa. Din anii 1950 reconcilierea şi apoi cooperarea cu Germania i-au permis Franţei să joace un rol important în cadrul construcţiei europene, aceasta, în ciuda respingerii Tratatului Constituţional European în mai 2005, fiind considerată o ţară partizană conceptului de o Uniune Europeană puternic integrată din punct de vedere politic.
Politica externă a Franţei a fost puternic influenţată de caracterul de membru fondator al Uniunii Europene. De asemenea, Franţa este o membră activă în numeroase organisme internaţionale: Naţiunile Unite, OTAN, Organizaţia Mondială a Comerţului, Secretariatul Comunităţii Pacificului şi a Comisiei Oceanului Indian.
Este, de asemenea, membru asociat al Asociaţiei Statelor Caraibeene şi principalul membru al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. Găzduieşte sedii ale următoarelor organizaţii internaţionale: Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, UNESCO, Interpol şi Biroul Internaţional pentru Greutăţi şi Măsuri.
Franţa este una dintre cele cinci ţări recunoscute oficial ca "State posesoare de arme nucleare" prin Tratatul de neproliferare nucleară, cu 350 ogive nucleare fiind a treia putere nucleară. Împreună cu armata Regatului Unit, armata franceză este una dintre cele mai dotate din punct de vedere financiar armate din Europa, împreună cele două ţări reprezentând 40% din cheltuielile militare ale UE. Franţa consacră armatei 2,5 % din PIB (un buget de 38 miliarde de Euro în 2006), în timp ce majoritate ţărilor UE consacră doar 1,5 % din PIB, conform datelor OTAN.
Sursa: Wikipedia
Reporter: Pe 14 iulie 1789 populaţia Parisului a luat cu asalt vechea fortăreaţă a Bastliei, devenită închisoare regală, un simbol al absolutismului. Garnizoana se predă după o scurtă rezistenţă simbolică. Cucerirea ei a demonstrat că puterea regală nu mai era de neînvins.
Din contră, era nevoită să ţină cont de voinţa şi opiniile naţiunii franceze. Aşa începe cel mai importante evenimente ale revoluţiei. Ziua de 14 iulie a fost sărbătorită pentru prima dată în 1790, sub numele de Sărbătoarea Federaţiei, printr-o mare adunare populară. Abia după un secol 14 iulie devine ziua naţională a Franţei. De revoluţia franceză este legată şi cântecul Marseillaise, compus în 1792 şi declarat imn oficial în 1795. Astăzi pe celebrul bulevard parizian Champs Elysees se va desfăşura tradiţionala paradă militară, la care vor asista de această dată preşedinţi şi şefi ai guvernelor care participă la... pentru Mediterană, găzduit de Paris. Măsurile de securitate sunt excepţionale, cu atât mai mult cu cât numărul oaspeţilor de rang înalt este mai mare. În 2002 preşedintele de atunci, Jaques Chirac, a fost vizat de un atentat chiar în timpul defilării. Un militant de extremă dreapta a deschis focul asupra şefului statului înainte de a fi imobilizat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu