sâmbătă, iulie 12, 2008

Preşedintele SZDSZ: FIDESZ să nu "exporte" conflictele politice din Ungaria în ţări vecine



Preşedintele SZDSZ: FIDESZ să nu
Preşedintele Uniunii Democraţilor Liberi din Ungaria (SZDSZ), Gabor Fodor, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş, că FIDESZ (principalul partid de opoziţie din Ungaria n.r.) "ar face bine" să nu "exporte" conflictele politice din Ungaria în ţările vecine.

Chestionat cu privire la acuzaţiile lansate în urmă cu ceva timp de Marko Bela, referitoare la implicarea partidului de opoziţie din Ungaria (FIDESZ), în campania Partidului Civic Maghiar, Gabor Fodor a apreciat că FIDESZ "ar face bine dacă şi-ar regândi politica".

"În numele Uniunii Libere Democrate sunt împotriva unor practici care doresc să exporte conflictele politice din Ungaria în ţările vecine. Tocmai din această cauză am accentuat că în numele noii politici pe care o lansez ca preşedinte al SZDSZ să căutăm, împreună cu celelalte partide, punctele comune. Cred că UDMR a demonstrat ce trebuia să demonstreze şi nu este nicio îndoială în această privinţă, iar FIDESZ ar face bine dacă şi-ar regândi politica", a spus Gabor Fodor după întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele UDMR, Marko Bela.

Gabor Fodor a adăugat că rezultatele obţinute de UDMR la alegerile locale demonstrează că aceasta asigură "o reprezentare puternică" a maghiarilor din România, SZDSZ intenţionând să sprijine această "politică consecventă" a UDMR.

"E necesară o reprezentare puternică a comunităţii maghiare şi acest lucru este asigurat astăzi de UDMR", a spus Gabor Fodor.

Niciun comentariu: