Observ că "dansul politic" a început să o ia complet razna. Ofer tuturor politicienilor 6 minute de şcoală de "dans de societate şi bune maniere" sintetizate într-un filmuleţ cules de pe YOUTUBE.
Şi acum numai electoratul:
Comunit de presă
Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis astăzi, 08 ianuarie a.c., o scrisoare Primului Ministru, Călin Popescu-Tăriceanu.
Vă prezentăm textul integral al scrisorii:
„Stimate domnule prim-ministru,
Prin prezenta vă solicit să renunţaţi la propunerea de numire în funcţia de ministru al Justiţiei a doamnei Norica Nicolai, deoarece percepţia publică negativă cu privire la fapte anterioare în care doamna Nicolai a fost implicată în calitate de senator, nu este de natură să conducă la creşterea încrederii în justiţia din România, nici în rândul populaţiei, şi nici în rândul partenerilor noştri externi.
Funcţia de ministru al Justiţiei implică mult mai mult decât îndeplinirea condiţiilor legale pentru exercitarea oricărei alte funcţii de membru al Guvernului. Funcţia de ministru al justiţiei presupune, printre altele, „reputaţie neştirbită şi moralitate”, ţinând cont de faptul că ministrul justiţiei este membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, organism format din magistraţi, care trebuie să dea dovadă de onorabilitate ce nu poate să fie umbrită de nici o faptă, şi cu atât mai mult de una de notorietate publică. De asemenea, întrucât ministrul Justiţiei este şi membru al CSAT, voi acorda o atenţie deosebită nominalizării pentru această funcţie.
Din păcate, reputaţia doamnei Nicolai a fost ştirbită, după cum cunoaşteţi, de implicarea acesteia în incidentul prin care o rudă a domniei sale a fost introdusă în sala Senatului României, prin încălcarea Regulamentului. Legat de acest eveniment s-a creat impresia că ruda doamnei Nicolai a exercitat un drept de vot pe care nu-l avea, substituindu-se doamnei senator, în mod ilegal, dar cu acordul acesteia. De altfel, din câte ştiu, doamna senator Norica Nicolai a fost sancţionată cu avertisment pentru aceste fapte.
Urmare a redării publice a imaginilor desfăşurării acţiunilor doamnei Nicolai şi a rudei acesteia, a rezultat o reacţie negativă a opiniei publice.
Pentru cele de mai înainte, sunt nevoit să resping candidatura doamnei Norica Nicolai pentru ocuparea funcţiei de ministru al Justiţiei, şi vă rog să desemnaţi o altă persoană care să întrunească condiţiile necesare şi indispensabile funcţiei de membru al Guvernului României şi de ministru al Justiţiei, ţinând cont şi de prevederile incidente acestei demnităţi, inclusiv ale domeniului pe care îl va coordona.
Având în vedere imperativul de a confirma prin fapte, şi nu doar declarativ, voinţa politică de a construi şi consolida o justiţie independentă, îmi permit să vă sugerez opţiunea pentru un candidat necontroversat, capabil să impună respect din punct de vedere profesional atât în faţa cetăţenilor, cât şi în relaţia cu magistraţii, independent din punct de vedere politic.
În ceea ce priveşte decizia dumneavoastră, vă reamintesc faptul că România se află încă sub monitorizarea Comisiei Europene, iar perspectivele următorului raport nu sunt dintre cele care să ne permită o abordare superficială a problemei justiţiei având în vedere involuţiile generate pe de o parte de prestaţia ultimului ministru al justiţiei, iar, pe de alta, de emiterea unor Ordonanţe de Urgenţă şi legi de către Guvern şi Parlament. Aş dori să precizez că nu anticipez o aplicare a clauzei de salvgardare pe justiţie, ci doar vă solicit să găsiţi sau, împreună să găsim, soluţii pentru a diminua percepţia partenerilor noştri europeni că după aderarea la Uniunea Europeană nu ne-am mai respectat angajamentele.
Respingerea candidaturii s-a făcut ţinându-se cont de prevederile Constituţiei României şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr.356/2007.
Traian Băsescu, Preşedintele României”
marți, ianuarie 08, 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu