joi, februarie 21, 2008

Activitatea de comerţ cu produse din tutun, în atenţia ANPC


Comercializarea produselor din tutun pe al căror ambalaj nu sunt scrise avertismente privind pericolul la care se expun fumătorii şi lipsa menţiunii cu privire la conţinutul de gudron, nicotină şi monoxid de carbon sunt abaterile constatate şi sancţionate în timpul celui mai recent control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în acest sector al pieţei. Un alt aspect sancţionat conform legii de către inspectorii ANPC a fost nedelimitarea spaţiilor pentru fumători din cadrul unităţilor de alimentaţie publică.
1.207 operatori economici din toată ţara care desfăşurau activităţi de comerţ cu produse din tutun şi/sau activităţi de alimentaţie publică în baruri, restaurante şi discoteci au fost verificaţi în cursul lunii ianuarie 2008.
Pentru deficienţele constatate au fost retrase de pe piaţă, în vederea distrugerii, 3.460 pachete cu produse din tutun (ţigarete şi ţigări de foi), în valoare de 15.107 lei, care nu respectau prevederile legale privind inscripţionarea avertismentelor generale şi adiţionale de sănătate, precum şi a menţiunilor privind conţinutul de gudron, nicotină şi monoxid de carbon.
Au fost oprite temporar de la comercializare, până la remedierea deficienţelor, 39.787 pachete cu produse din tutun, în valoare de 168.402 lei, pentru care nu erau îndeplinite condiţiile legale la expunere şi comercializare.
S-au aplicat 518 amenzi contravenţionale, în cuantum de 1.102.000 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. Totodată, a fost suspendată temporar activitatea pentru 283 unităţi de alimentaţie publică, unde nu erau puse în practică sau nu erau respectate măsurile de prevenire şi combatere a efectelor fumatului (delimitarea şi marcarea spaţiilor pentru nefumători, respectiv fumători, asigurarea unei ventilaţii corespunzătoare, obligaţia de a nu se fuma în spaţiile rezervate nefumătorilor).
Controlul a evidenţiat şi alte abateri, cum ar fi vânzarea ţigaretelor la bucată, comercializarea pachetelor de ţigarete care conţin mai puţin de 20 de bucăţi, contrar prevederilor Legii nr. 349/2002 (art. 3, alin 5), vânzarea de ţigarete tinerilor sub 18 ani – în acest caz a fost înştiintat Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Un alt aspect sesizat de inspectorii ANPC a fost înscrierea incorectă pe pachetele cu produse din tutun a avertismentelor de sănătate, mai precis neîncadrarea acestora în chenarul negru de minim 3mm lăţime şi înscrierea pe o suprafaţă mai mică de 30% (avertismentul general), respectiv 40% (avertismentul adiţional) din aria externă a suprafeţei celei mai vizibile a pachetului.
283 operatori economici care desfăşurau activităţi de alimentaţie publică în restaurante, cluburi, discoteci sau alte spaţii publice cu destinaţie similară nu respectau prevederile din Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea efectelor consumului produselor din tutun. Astfel, a fost constatată lipsa delimitării spaţiilor rezervate fumătorilor de cele pentru nefumători, neafişarea marcajelor corespunzătoare acestor spaţii şi a avertismentelor privind interzicerea fumatului în spaţiile rezervate nefumătorilor, neasigurarea unei ventilaţii corespunzătoare a spaţiilor rezervate fumătorilor, astfel încât aerul poluat să nu pătrundă în spaţiul pentru nefumători, nerespectarea interdicţiei de a nu se fuma în spaţiile rezervate nefumătorilor.
În baza informaţiile oferite în decursul ultimilor doi ani de Statele Membre în cadrul Comitetului de reglementare pentru produsele din tutun s-a întocmit un raport în care sunt prezentate acţiunile întreprinse şi concluziile acestora în ceea ce priveşte aplicarea directivei privind produsele din tutun.
Din acest al doilea Raport al Comisiei Comunităţilor Europene către Parlamentul European, Consiliul şi Comitetul Economic şi Social European, finalizat în noiembrie 2007, se desprind următoarele aspecte:
- punerea în aplicare a avertismentelor scrise a fost în general satifăcătoare, chiar dacă unele state au semnalat anumite dificultăţi de abordare în ceea ce priveşte alte produse decât ţigările (de exemplu tutunul de rulat şi noile produse din tutun);
- în ceea ce priveşte avertismentele suplimentare, sub forma imaginilor color, Belgia a fost primul Stat Membru al UE care a introdus avertismentele combinate în luna noiembrie 2006 şi începând cu 10 iunie 2007 acestea figurează pe pachetele de ţigări. Următoarea ţară care va urma acest exemplu va fi România, unde utilizarea pictogramelor va deveni obligatorie în iulie 2008. In Regatul Unit, avertismentele ar trebui să apară pe pachetele de ţigări începând cu toamna anului 2008, iar pe celelalte produse de tutun în anul următor;
- un studiu desfăşurat în Canada, Brazilia, Australia şi Noua Zeelandă cu privire la eficienţa avertismentelor ilustrate a concluzionat faptul că pictogramele sunt mult mai eficiente decât simplele avertismente scrise pentru sensibilizarea asupra efectelor fumatului asupra sănătăţii şi pentru convingerea fumătorilor de a renunţa la tutun;
- la nivel european s-a ridicat o serie de probleme cu privire la faptul că declararea prin etichetare a conţinutului de gudron, nicotină, monoxid de carbon este înşelătoare pentru consumatori şi ar trebui să fie eliminată de pe pachete;
- alte aspecte dezbătute au fost: introducerea obligatorie a avertismentelor combinate pe toate pachetele de tutun, creşterea dimensiunii avertismentelor şi situarea pictogramelor pe ambele feţe ale pachetului, punerea la dispoziţie a informaţiilor cu privire la modalităţile de a renunţa la fumat;
- o altă problemă ridicată a fost aceea a dezvoltării şi extinderii comercializării ţigărilor cu aromă de bomboane. Tigările cu arome dulci plac tinerilor şi pot să-i incite să înceapă să fumeze, aceste tipuri de produse fiind, în general, însoţite de ambalaje atractive, moderne şi de nume de marcă la modă.
Comisia studiază în prezent posibilităţile referitoare la creşterea dimensiunii avertismentelor, la obligaţia situării avertismentelor ilustrate pe ambele feţe ale pachetului şi înlocuirea limitelor maxime de gudron, nicotină, monoxid de carbon cu informaţii referitoare la linii de asistenţă telefonică şi/sau menţionarea altor substanţe conţinute în produsele din tutun (de exemplu OMG-urile). Pentru a convinge oamenii să nu înceapă să fumeze şi pentru a proteja consumatorii europeni în aceleaşi condiţii în toate Statele Membre se analizează posibilitatea introducerii ambalajelor generice (în alb şi negru) standardizate pentru toate produsele, pentru a le reduce atractivitatea.
Sfaturi pentru consumatori
- Refuzaţi produsele din tutun care nu prezintă timbru fiscal, fapt care implică o provenienţă dubioasă a acestora;
- Refuzaţi produsele din tutun cu ambalajul dezlipit, desfăcut sau murdar;
- Refuzaţi produsele din tutun ale căror proprietăţi organoleptice prezintă modificări;
- Refuzaţi produsele pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare;
- Fiecare pachet care conţine ţigarete, în momentul punerii pe piaţă a produsului, trebuie să prezinte tipărit pe o parte a pachetului, în limba română, conţinutul de gudron, de nicotină şi monoxid de carbon din gazele măsurate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, astfel încât să se acopere cel puţin 10% din suprafaţa corespunzătoare pachetului.
- Chenarele care încadrează avertismentele de sănătate generale si adiţionale, precum şi inscripţia privind conţinutul de gudron, nicotina si monoxid de carbon vor avea grosimea de 3 mm şi vor fi incluse în suprafaţa alocata de 30%, 40%, respectiv 10%. Chenarele care încadrează avertismentele generale si adiţionale sunt poziţionate centrat, in partea de jos a suprafeţei pe care sunt tipărite, paralel cu marginea pachetului. În exteriorul chenarelor, deasupra avertismentelor de sănătate, se va tipări centrat inscripţia: "Directiva Consiliului CE 2001/37/CEE", dimensiunea textului, culoarea şi fonturile folosite rămânând la latitudinea producătorului;
- La cumpararea produselor din tutun, solicitaţi şi păstrati bonul de casă, pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea unui produs;
- Nu cumpăraţi produse din tutun din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă care să justifice tranzacţia comercială.

Ce bine că m-am lăsat de fumat!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ca specialist in problema pot spune ca toate avertismentele (scrise sau sub forma fotografica)nu influenteaza absolut deloc un fumator, dar sunt mai bine percepute de cei care nu fumeaza.Deci partea preventiva este mai importanta.Lia

Bibliotecaru spunea...

Pe de altă parte... numărul sinucigaşilor în România creşte semnificativ an de an... unii poate vor să se sinucidă lent. :)