În această dimineaţă, la sediul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, a avut loc reuniunea Comisiei Naţionale de Auto-evaluare Schengen (CNAS). Această reuniune este a patra de la înfiinţarea acestui organism şi prima organizată în anul 2008
Întâlnirea a fost coordonată de preşedintele executiv al CNAS, chestor principal Vasile Gabriel Niţă – secretar de stat MIRA, la ea participând reprezentanţi ai tuturor instituţiilor din România cu responsabilităţi în domeniul pregătirii ţării noastre pentru aderarea la spaţiul Schengen.
Agenda reuniunii a vizat prezentarea Departamentului Schengen, a Declaraţiei comune România-Bulgaria privind aderarea la spaţiul Schengen, discutarea rapoartelor misiunilor de auto-evaluare desfăşurate în 2007 şi 2008, adoptarea unor documente privind pregătirea în domeniul Schengen, precum şi prezentarea măsurilor de remediere a punctelor slabe constatate în cursul misiunilor de auto-evaluare din 2007.
S-a hotărât de asemenea, organizarea primei misiuni de auto-evaluare în domeniul vizelor care se va desfăşura, în colaborare cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe, la consulatul României de la Moscova.
Misiunile de auto-evaluare au o însemnătate deosebită şi permit pregătirea corespunzătoare a instituţiilor române în vederea viitoarelor misiuni de evaluare pe care experţii Uniunii Europene le vor efectua în România.
INFORMAŢII DE BACKGROUND:
CNAS este un organism inter-ministerial care are rolul de a coordona, promova şi reprezenta politicile şi acţiunile de analiză dezvoltate în domeniul implementării acquis-ului Schengen. Direcţia Generală Schengen din cadrul Departamentului Schengen asigură secretariatul CNAS.
Declaraţia comună România-Bulgaria privind aderarea la spaţiul Schengen este un document politic semnat de cei doi miniştri de interne la 25 ianuarie 2008, în Slovenia la Brdo, cu ocazia Consiliului informal JAI. Prin acest document, cele două state vecine şi-au stabilit ca obiectiv comun aderarea la spaţiul Schengen în anul 2011.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu