INFORMAŢIE DE PRESĂ ANAF
În conformitate cu prevederile art.103 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reglementat de Titlul IV din Codul fiscal, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
a) realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste 50% din veniturile totale;
b) are de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv;
c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000 euro;
d) capitalul social al persoanei juridice este deţinut de persoane, altele decât statul, autorităţile locale şi instituţiile publice.
Conform dispoziţiilor art.104 alin.(4) din Codul fiscal, microîntreprinderile plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul fiscal următor anului în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile prevăzute la art. 103.
Contribuabilul va înştiinţa organul fiscal cu privire la modificarea tipului de impozit datorat prin depunerea în acest scop a declaraţiei de menţiuni, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform prevederilor art.77 din Codul de procedură fiscală, Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică - formularul 010, se depune în termen de 30 de zile de la data producerii modificărilor ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscală.
Informaţii suplimentare privind se pot obţine prin accesarea Portalului ANAF, http://anaf.mfinante.ro, prin intermediul serviciilor/ birourilor/ compartimentelor de asistenţa contribuabililor din cadrul unităţilor fiscale din raza teritorială de activitate, sau apelând la tel. 031.40.39.160 - Centrul de asistenţă a contribuabililor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu